Descarcă - Salvati Copiii

este benefică deşi nu este o opţiune pentru evenimente aversive impredictibile”
(Seligman, apud Lohr, 2007). Zvolensky apud Lohr defineşte operţional predicţia
şi controlul ce ar putea asigura consistenţă demersurilor experimentale. Predicţia
este posibilă în situaţii care preced în mod cert offset al unui eveniment aversiv
şi care apoi semnalizează terminarea acelui eveniment. Terminarea evenimentului
aversiv furnizează control prin scăpare (escape).
Predicţia este deasemenea posibilă în situaţii care în mod cert preced onset
al unui eveniment aversiv. Dacă predicţia şi controlul pot fi operaţionalizate
consis tent, definiţia operaţională a semnalelor de pericol şi siguranţă poate fi
mai importantă, considerând faptul că semnalele sunt inconsistente şi variabile
relative la situaţii (Miller, 1979, apud Lohr).
2. Învăţarea şi funcţia pericolului
2.a. – Demonstraţii timpurii ale funcţiilor pericolului
Mowrer (1960), în Learning Theory and the Szmbolic Processes a construit un
design experimental în care şiroceii au învăţat să termine un şoc electric apărut la
intervale neregulate prin îndepărtare. Dacă se îndepărta către o anumită direcţie
era semnalizat printr-un sunet, în cealaltă direcţie sunetul de avertizare nu apărea.
La animale cât şi la oameni apare învăţarea bazată pe contiguitate şi contingenţă
sau ceea ce Mowrer numea învăţarea semnalului şi a soluţiei. După învăţarea
iniţială a pericolului prin contiguitate, indivizii asociază evenimentele aversive
necondiţionate cu evenimente anterioare care pot furniza informaţii predictive
despre când (şi unde) va începe evenimentul aversiv (onset). Răspunsul afectiv
de frică acompaniator şi trăsăturile regăsite în informaţii pot fi apoi transferate
către stimulii predictivi care îl cataloghează ca „semnal de pericol” (învăţarea
prin contiguitate). Semnalele de pericol pot servi unor funcţii discriminative
pentru comportamente instrumentale în termeni de evitare sau apropiere.
Semnalele de pericol dobândesc ceea ce Mowrer numea reîntărire secundară de
ordin 1 când comportamentele sunt învăţate ca funcţie ce determină terminarea
acestor semnale . Staats (1968 apud Lohr, 2007) extinde analiza învăţării prin
contiguitate şi contingenţă astfel încât să incorporeze procesele limbajului care
asigură achiziţia funcţiilor de semnalizare la oameni. Ceea ce este transferat prin
limbaj referitor la semnale, prin condiţionare, este semnificaţia (valenţa negativă)
(Bradley, 2005). Când o semnificaţie evaluativă este transferată, stimulul poate
deasemenea funcţiona ca un indicator pentru un comportament instrumental
de evitare. Dacă comportamentul evitant elimină semnalul de pericol, poate
deasemenea reduce valenţa negativă declanşată de către stimul. Se remarcă deci
că funcţia de semnalizare a pericolului potenţează reacţiile fiziologice defensive
(în experimentele de măsurare a fiziologiei – clipirea, decelerarea cardiacă şi
activitatea muşchiului corugator sub anticiparea şocului sau siguranţei – Bradley
pud Lohr). Un stimul poate dobândi aceleaşi funcţii de semnalizare a pericolului
chiar şi cînd este apetitiv în natura sa. Rezultatele experimentului lui Bradley
sugerează că alterarea rapidă a funcţiilor semnalului de pericol are o mai mare
semnificaţie adaptativă din perspectivă evoluţionistă decât alterarea funcţiei
semnalului de siguranţă, cu alte cuvinte „pericolul are prioritate”. Secundar
cu învăţarea pericolului, învăţarea despre siguranţă este învăţarea despre cum
evenimetele aversive nu vor apărea. Învăţarea despre terminarea unui eveniment
aversiv (eliberare/uşurare - relief) şi despre absenţa onsetului acestor evenimente
(răgaz – respite) este importantă funcţional, dar ca proces secundar şi subsecvent.
2.b. – Ce reprezintă pericol şi ce siguranţă
Semnalele de pericol pot fi definite generic ca stimuli care indică onset
(apariţia) unui eveniment ameninţător. Exemple de semnale externe pentru
pericol includ obiecte (păianjeni – fobiile simple) sau situaţii (vorbitul în
public – fobia socială) au locuri nefamiliare (ex. agorafobia). Semnalele de
pericol pot fi şi interne, cum ar fi arousalul fiziologic. Analiza dimensională a
anxietăţii Borkovec (1976) apud Lohr (2007) sugerează trei procese paralele
care pot surveni în timpul învăţării fricii: 1) activarea fiziologică/ arousalul
emoţional 2) evitare sau scăparea motrică 3) expectaţiile referitoare la
predictibilitate şi control. Lohr et al . propun în modelul lor funcţional de
analiză că expectanţele referitoare la predictibilitate şi control sunt cu directă
referire la semnalele de pericol şi siguranţă. Încercările de a identifica stimulii
periculoşi, locaţia şi apariţia acestor stimuli, locaţia şi onsetul siguranţei şi
strategiile de a controla ocurenţa pericolului si siguranţei şi acele semnale
care prezic că apare subsecvent cu învăţarea fricii.
1.3. Corelate ale stresului posttraumatic
Trăsătura esenţială a stresului posttraumatic (PTSD) este prezenţa unor
simptome ce se dezvoltă ca urmare a expunerii la o traumă care depăşeşte
experienţa umană normală. Simptomele pot fi categorizate în trei tipuri:
reexperienţierea evenimentului traumatic, evitarea răspunsului la acesta şi
creşterea arousalului. Stimulii care pot determina PTSD sunt foarte heterogeni :
viol, atac fizic, război, dezastre naturale. Comparativ cu celelalte tipuri de
tulburări anxioase a fost puţin studiat cu tehnici de scanare a creierului. (Criteriile
de diagnostic apud DSM IV, regăsite in anexe)
Cercetările s-au centrat pe tulburări ale somnului şi coşmaruri care sunt
tipice pentru PTSD. Descoperirile sunt similare cu cele din depresie (latenţă
scăzută a REM, procentaj crescut al somnului REM). Alte studii au găsit
însă latenţă crescută a REM şi perioade scurte şi rare de REM (Ross et al.,
1989). Diferenţele se pot datora heterogenităţii populaţiei de subiecţi sau
102 103