Descarcă - Salvati Copiii

În ciuda acestor opinii, hipnoza , dacă este utilizată trebuie să facă apel la hipnoza
ericksoniană, în cursul căreia pacientul este adus într-un stadiu de conştiinţă
lejer modificat (corespondent unei persoane care priveşte un film sau conduce
autoturis mul). Acest stadiu de conştiinţă modificată este de aceeaşi natură cu acela
pe care îl trăieşte victima pentru a se sustrage ororii evenimentului survenit. Multe
dintre ele spuneau că au fost ca un spectator în faţa unei scene, absent, cu gândurile
aiurea fără posibilitatea de a se raporta la evenimentul în sine, având un comportament
de automat. Numim aceste tulburări disociaţii peri-traumatică. Se estimează
că tulburările psiho-traumatice sunt mai mari şi mai importante cu cât ele sunt mai
intense în cursul derulării evenimentului traumatic. Aceste tulburări disociative
revin des într-o manieră ascunsă în timp ce victima este confruntată cu un gând, o
imagine, o situaţie care îi amintesc de evenimentul traumatic. De aceea stadiul de
conştiinţă modificată are rolul de a proteja angoasa psihică şi fizică care însoţeşte
retrăirea anxioasă. Dar protejându-se astfel victima evită în mod constant
confrun tarea cu scena traumatică care păstrează încărcătura sa anxiogenă şi dă
naştere la tulbura rea disociativă. Rememorarea antrenează tulburări intense cu
care victima încearcă să le evite cât poate. În acest caz hipnoza este foarte utilă
pentru că ea reproduce stadiul de disociere peri traumatic într-un cadru securizant
şi într-un stadiu de relaxare profundă care permite disocierea conţinuturilor psihice
patogene posttraumatice de reacţiile somatice pe care le provoacă. În termenii
tratamentului victima pe măsură ce îşi restructurează amintirile traumatice va
putea să le tolereze sau mai mult să le abandoneze definitiv şi fără remisii.
Gestalt terapia
Traversând un cadru călduros, o obişnuinţă a dialogului terapeutul de
orientare gestaltistă poate să aducă un ajutor precis victimelor agresiunii sexuale .
Punctul de ancorare a muncii gestaltiste îl reprezintă ascultarea corpu lui şi
emoţiilor. Descriem aici pe scurt în ce măsură această abordare poate să ajute
concret în problema disocierii peri-traumatice. Disocierea este un mecanism pe
care îl regăsim frecvent la persoanele care au suferit traumatisme şi în special
agresiuni sexuale. Ele se traduc prin amintiri de tip falsh-back, impresia că nu a
fost cu adevărat acolo, impresia că a privit scena din afara corpului. În agresiunea
sexuală corpul este acela care suferă sexuali tatea brutală impusă de violenţă. Din
acest punct de vedere doar învelişul corporal este atins adică reperele pe care noi
le-am construit ca indivizi. În timpul manifestării acestui mecanism de disociere
este imposibil ca persoana să inte greze acest eveniment în viaţa sa. Înainte de
a putea integra acest eveni ment credem că este indispensabil o reapropiere a
persoanei faţă de corpul său. Concret aceasta se face printr-o atenţie acordată
de către pacient şi terapeut senzaţiilor corporale şi emoţiilor declanşate. Este
evident că această atenţie nu se face prin atingere tactilă. Este o apropiere verbală
care vizează nu numai explorarea corpului său, dar şi posibilitatea relaxării.
Această rela xare acţionează ca şi cum ar conţine angoase, pentru că aceste
angoase operează inevitabil în timp ce pacientul începe să acorde atenţie corpului
său, adică să revină la realitatea sa.
În ceea ce priveşte dialogul, vocea şi cuvintele permit pacientului să-şi
controleze angoasele şi astfel să recurgă mai rar la mecanismul de disociere.
El poate să se simtă ca nou atât în sens propriu cât şi figurat. Apropiindu-se
de corpul său ca de un loc de locuit şi de plăcere persoana reconstruieşte puncte
de reper care îi permit reluarea contactului cu lumea exterioară. Este vorba de un
proces care ia timp. Timp pentru stabilirea încrederii între pacient şi terapeut şi
timp pentru obţinerea încrederii în explorarea propriilor resurse.
EMDR – Eye Movement Desensitization and Reprocessing
G. Fischer (2000) prezintă această metodă ca fiind o interesantă unire între
intrevenţii orientate asupra procesului şi cele active. Deja în denumire se exprimă
sinteza între terapia comportamentală şi cea psihodinamică.
EMDR este o tehnică care constă în expunerea victimei, gândurilor, emoţiilor,
senzaţiilor corporale care însoţesc traumele. Seamănă cu tehnicile pe care le-am
expus mai sus. Mişcările oculare au rolul de a accelera desensibilizarea şi a trata
informaţia blocată în creier, acea informaţie care este metaforic responsabilă de
repetiţia gândurilor, imaginilor, coşmarurilor şi evitărilor care tind să le controleze.
Această tehnică permite de asemenea o reconstrucţie cognitivă a gândurilor negative
în gânduri pozitive. Această metodă larg experimentată permite anumitor terapeuţi
abordarea tratamentului cu un instrument nou bine ancorat în realitatea trăită de
victimă. G. Lopez consideră că această tehnică este “foarte eficientă la copiii şi
adolescenţii aflaţi în starea care îi urmează unui traumatism psihic, mai ales în
cazul în care este dominant un sindrom intrusiv.”
Psihoterapiile dinamice
Psihanaliza este un tratament psihoterapeutic bazat pe analiza relaţiei care se
stabileşte între terapeut şi pacient (transfer). Pacientul rejoacă cu terapeutul său
scenarii vechi reactualizate în simptome prezente. Se rămâne în câmpul fantast ic
şi non-evenimenţial. Nu are indicaţii în urgenţe, dar poate fi utilizat dacă terapeutul
acceptă să trateze simptomele actuale în raport cu un eveniment traumatic
recent se mulţumeşte dacă victima nu doreşte să treacă dincolo. Pentru victimele
evenimentelor vechi şi repetate terapeutul trebuie să adapteze o tehnică specifică
pentru nevroze adică simptomele se ataşează avatarurilor structurării personalităţii
în perioada copilăriei (perioada oedipiană). Cele mai frecvente tulburări prezentate
70 71