„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Mariana Cojoc / Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
Ni s-a spus că o ziaristă, care ştim că a fost instructor la „Ştefan Gheorghiu”,
apoi a lucrat vreme de trei sau patru ani la Ambasada S.U.A. din Bucureşti şi
înainte de 1989, nu a avut nici un fel de raport cu Securitatea. Deci, înţelegem
că, înainte de '89, citeam în „mica publicitate” că există locuri la Ambasada
americană, trimiteam CV-uri, ne duceam la concurs, Securitatea sau orice altă
instituţie nu era deloc interesată de faptul că am găsit un loc de muncă. Deci,
aflăm lucruri importante, de altfel, instituţionale, nu sunt păreri ale unor istorici,
pe care-i putem considera mai mult sau mai puţin calificaţi, să utilizeze
documente de arhivă, să le interpreteze, să le aşeze într-un regim de coerenţă, ci
avem o instituţie a statului român din 2007, care ne califică regimul comunist şi
ne învaţă despre viaţa sub comunism.
Adrian Petcu:
Domnule profesor, aţi pus o problemă care se referă, şi n-am discutat
aici deloc, la propunerile raportului, care sunt extrem de interesante. Vreau să-l
anunţ pe domnul profesor Buzatu că nu poate să dea o teză de doctorat cu tema
Raportul Tismăneanu, dintr-un motiv foarte simplu: arhiva aceasta nu există.
Pentru că această arhivă trebuia strânsă, ca în orice raport, bănuiesc la fel ca în
cazul asasinării lui Kennedy, când s-a strâns o comisie, s-a dat un raport, şi s-a
depus la arhivele naţionale. Or, toată această arhivă de acolo şi-au împărţit-o
fiecare dintre membrii acestei comisii.
Deci, practic, nu avem cum să dăm această teză de doctorat. Problema
este foarte interesantă, pentru că se constată aici, à propos de managementul
memoriei acesteia din perioada comunistă, o împărţire, o fragmentare a
competenţelor. Se înfiinţează instituţii peste instituţii. S-a început cu Institutul
„Iorga”, practic Institutul „Iorga” este deschizător de drumuri, s-a înfiinţat apoi
I.N.S.T.-ul, a apărut Institutul de Memorie, de Istorie Recentă, a fost C.N.S.A.S.ul
ca un gestionar de documente şi care le oferă şi le strânge acolo, s-a mai
înfiinţat Institutul domnului Oprea, se mai înfiinţează acum încă un institut, dacă
citim raportul, Institutul Tismăneanu. Şi problema este foarte interesantă: ce
facem până la urmă? Toată lumea vine, copiază documente de la C.N.S.A.S., se
face larmă, se spune în document că n-avem acces la documente, C.N.S.A.S.-ul
este blocat din activitate, se copiază multe documente. Şi ce facem după aceea?
Vin alte instituţii paralele şi iar le pui la dispoziţie. Sunt documentele aceleaşi pe
care oricine le poate vedea la C.N.S.A.S. Nu pot să înţeleg lucrul acesta. Eu am
zis, când am fost întrebat odată, singurul lucru care poate fi făcut în curând şi
poate schimba ceva, este ca această arhivă a C.C. a P.C.R. să fie mai uşor
accesibilă. Să se găsească o clădire în Bucureşti, astfel să nu mai stăm la arhive
două săptămâni până ne vin dosarele din C.C. al P.C.R. Aceasta este singura
propunere care mi se pare valabilă, din toate propunerile prezentate. Astfel încât,
să faci din nou manuale, să bagi din nou programe, să faci din nou nu ştiu câte
institute, nu înţeleg lucrul acesta. Şi, până la urmă, care este destinul? Revin la
această idee de ură între istorici, această fragmentare permanentă pe şcoli şi,
ISSN -1841-138X 159 © 2007 Ovidius University Press