„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Stoica Lascu / Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
sud-basarabeane (Cahul, Bolgrad, Ismail) şi pentru a oferi o faţadă maritimă
protejatului său, noul Principat Autonom al Bulgariei – a impus atribuirea doar a
părţii de Nord a Dobrogei către România. „Dacă în urma războiului de la 1877
tratativele păcii s-ar fi desfăşurat mai favorabil pentru noi, graniţa Dobrogei ar fi
căzut mult mai departe decât cea actuala – scria Constantin Brătescu în 1938 – şi ar fi
avut calitatea unui hotar natural, trecând d. ex. peste cumpăna apelor ce domina
văile cu margini povârnite ale Provadiei şi Lomului Alb. Am fi avut astfel
întreaga regiune naturală a Dobrogei prebalcanice, iar ca populaţie un număr
infim de bulgari, căci ţinutul era ocupat de o masă aproape compactă de turci, în
mare parte dispuşi spre emigrare. Am căpătat în schimb, o graniţă cu intrânduri,
o graniţă de şicană (subl.n.), care, prin marea ei apropiere de linia văii Cara-Su, nu
ne putea asigura podul de la Cernavoda şi nici portul Constanţa, create ceva mai
târziu” 8 .
Lucrările româneşti de istorie, geografie, etnografie, demografie ori
circumstanţiate spiritualităţii şi culturii surprind specificitatea şi complexitatea
evoluţiei ansamblului Dobrogei în spaţiul carpato-ponto-balcanic. „Dobrogea,
cât este de mică, are în ea, şi în aspectul ei geografic şi în trecutul istoric, patru
lumi deosebite: două lumi de apă, şi, indiferent de munţii cari sunt ici şi colo, de
o formaţie cu totul deosebită decât a munţilor vecini, la mijloc un drum.
Totdeauna, cine a fost pe malul stâng a trecut şi pe malul drept. Aşa sunt apele;
ele cheamă aceeaşi populaţie pe amândouă apele; nu sunt ape aşa de grozave,
încât să împiedice pe cineva a trece pe malul celălalt. Unul din cele mai
înspăimântătoare râuri este Mississippi. Dar cine s-ar gândi să creadă că este o
populaţie pe un mal, alta în faţă; sau Orenocul în America de Sud. Dunărea îşi
cere locuitorii ei pe amândouă malurile, ea adună oameni de acelaşi fel şi-i aşează pe ţărmul ca
şi pe ţărmul stâng.
E aşa de multă şi, pe alocuri, de veche populaţia românească pe malul
drept, încât, mergând într-o excursie, la capătul unui Congres de studii bizantine,
în Macedonia, am găsit de-o parte ultimul sat românesc de felul nostru,
întinzându-se până spre adâncime macedoneană, iar de partea cealaltă, cel
dintâiu sat macedonean care, din ramura cealaltă se ridicase către Nord,
ajungând să fie vecin cu satul dunărean. Nu ne-au ajutat împrejurările să putem
reuni elementele acestea, evident pierdute, ale rasei noastre” 9 .
Aparţinând, prin urmare, spaţiului vast românesc, moştenitor al
romanităţii nord şi sud-dunărene, ce se întindea din Carpaţii Păduroşi până în
văile şi munţii Macedoniei, teritoriul dintre Dunărea Inferioară şi Marea Neagră
este, din punct de vedere geografic, parte a pământului carpatic românesc, el
8 C. Brătescu, Dobrogea Regelui Carol I şi colonizările dobrogene, în „Analele Dobrogei”,
XIX, vol. III, 1938, p. 97; vezi şi L. Stoica, Dobrogea de Sud în contextul istoriei poporului
şi Statului Român (1913-1940), în „România de la Mare”, III, nr. 3-4, 1994, p. 6 şi urm.
9 N. Iorga, Istoria Dobrogei, în Dobrogea Românească. Lucrare îngrijită de Elsa şi G.
Dimitriu-Serea, Editura „Acţiunea Românească”, Bucureşti, f.a. /1940/, p. 15.
ISSN -1841-138X 45 © 2007 Ovidius University Press