„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Geopolitică regională – Dobrogea de Sud în contextul anului 1913. Mărturii de epocă
Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
acesta este român” 95 . Exemplificând etapele istorice care au marcat evoluţia
acestui spaţiu, neamurile care l-au populat alături de băştinaşii români, ministrul
Cultelor şi Instrucţiunii aprecia că printr-o organizare temeinică s-ar putea face
ca „fără să jignim drepturile conştinţei, să fie un teritoriu cu adevărat românesc”,
scop în care – de altfel – a şi înfăptuit vizita respectivă. Iar prima impresiune, pe
care mi-a dat-o această călătorie, a fost impresiunea unei vieţi comune între noi
şi locuitorii de acolo, comună nu altădată, dar comună chiar astăzi. Şi această
comunitate se dovedeşte prin costumele, pe cari le-am văzut acolo; prin
caracterul muzicei care este melancolică – şi deşi inferioară muzicei noastre
populare, dar având aceeaşi notă de suferinţă; prin oarecari elemente culinare,
cari fac bucătăria poporului; prin obiceiuri şi prin legende” 96 ; înaltul demnitar
român vizitează Turtucaia, unde „trebuie reţinut faptul că este un centru
românesc, graţie căreia a putut să radieze mai departe ceea ce este simţire
românească şi să fie un fel de santinelă a ceea ce avea să păstreze la spatele său.
Aici sunt strade întregi, care sunt locuite numai de români.
Am fost izbit însă într-un mod mai deosebit de două lucruri: întâiu de
biserică şi al doilea de entuziasmul cu care ne-au întâmpinat turcii.
Cu biserica este curios lucru; dacă este ceva care trebuie să fie în comun
şi să liniştească şi să potolească luptele şi patimile, este biserica. Şi totuşi, când
cineva ia şi răsfoieşte istoria, vede că pentru biserică se fac cele mai multe lupte.
Îndeosebi sunt ţinut să ştiu aceasta de la 1906.
Actualmente posesia bisericei din Turtucaia o au bulgarii, deşi
posesiunea aceasta slăbeşte din ce în ce.
Chestia însă este: Biserica aceasta 97 a fost românească sau bulgărească?
Este foarte lesne să faci dovada că a fost românească (subl.n.).
Ceea ce juridiceşte vine ca ultimă probă: presumţiile, bănuelile, adică
ceea ce stă scris pe morminte, sau legendele populare, în această materie este
proba cea mai evidentă.
Mai întâiu sfinţii nu sunt într-o pictură bizantină de caracter bulgăresc
sau rusesc, ci mai mult de caracter românesc.
Dar ceea ce este decisiv – căci spiritul şcoalei de pictură poate să fie
influenţat nu de naţionalitatea pictorilor ci a celor care s-a dat acelora cari
lucrează şi pictează – ceea ce este decisiv, este faptul că inscripţiile care designează
numele sfinţilor sunt toate în româneşte (subl.n.).
Ceva mai mult: preotul, care a slujit la început, are un mic mormânt, pe
care stă o piatră tumulară şi pe ea numele trăeşte scris în româneşte” 98 . În
95 C.G. Dissescu, Amintiri şi impresii din Cadrilater. Conferinţă ţinută de d-nul…, Ministrul
Cultelor şi Instrucţiunii Publice, în seara de 19 Octombrie 1913 la Casa Şcoalelor, Institutul
de Editură şi Arte Grafice „Flacăra”, Bucureşti, 1914, p. 7.
96 Ibidem.
97 vezi o scurtă sinteză – Gh. Dumitraşcu, Localităţi, biserici şi mănăstiri româneşti în
Dobrogea, până la 1878, Editura Fundaţiei „Andrei Şaguna”, Constanţa, 1996, pp. 196-198.
98 C.G. Dissescu, op. cit., p. 32.
ISSN -1841-138X 84 © 2007 Ovidius University Press