„ovidius” constanţa - Biblioteca Universitatii "LUCIAN BLAGA" SIBIU

Stoica Lascu / Analele Universităţii „OVIDIUS” / Vol. 4/ 2007
Contemporan cu învăţătorul bulgar a fost şi învăţătorul român de la
Silistra Costache Petrescu, întemeietor, la 1870, al Societăţii Române de Cultură şi
Limbă din Silistra, al cărei scop era definit în art. II din Statute: „A propaga, prin
toate mijloacele putincioase, între românii din aceste părţi învăţătura limbii
materne (româna), a ajuta Comunitatea Română şi Eforia Şcoalelor Române de
aice în afacerile şi misiunea lor.
A conlucra la dezvoltarea educaţiunii naţionale şi a apăra privilegiile ei:
- protejând şcoalele urbane şi rurale din toată Dobrogea şi stăruind a
înfiinţa şi o şcoală de fete în oraşul Silistra;
- cerând şi activând prin stăruinţele sale înmulţirea şi îmbunătăţirea
şcoalelor;
- stăruind din toate puterile pentru exacta punere în lucrare a donaţiunilor
făcute în favoarea învăţăturii publice;
- apărând drepturile legitime ale corpului învăţătoresc, prin toate mijloacele
legale
- ajutând pe junii şcolari români lipsiţi de mijloace de aici şi din Dobrogea;
- stăruind a susţine o şcoală cu patru clase primare pentru juni sau adulţi,
în orele de noapte iarna şi în zilele de sărbătoare vara şi a complecta
biblioteca şcoalei pentru folosul naţional” 37 .
Învăţătorul Costache Petrescu va conduce şcoala românească din Silistra,
acolo unde, din anii ’40 ai veacului, tatăl său învăţa copii să scrie şi să citească
româneşte; el este, în fapt, sufletul românismului sud-dobrogean, până la 1877,
întreţinând activitatea la Silistra întru revigorarea simţămintelor româneşti 38 . Cele
trei instituţiuni româneşti din Silistra – „Eforia”, „Societatea” şi „Comunitatea”
tindeau la unul şi acelaşi scop: „cultivarea sentimentelor româneşti prin şcoală şi
biserică şi răspândirea învăţăturii de carte şi spiritului de ordine printre românii
dobrogeni; iar Costache Petrescu era, oare-cum, sufletul lor şi avea un vădit
ascendent asupra tuturor” 39 . Autoritatea de lider al românilor silistreni pe care,
practic, o exercita C. Petrescu pe lângă autorităţile otomane şi cele ecleziastice
este dovedită şi prin numirea ca mitropolit al Durostorului în persoana lui
Grigore, care este posibil „să fi fost de origine transilvăneană” 40 . Mărturiile de
epocă sunt relevante în ceea ce priveşte stăruinţa lui C. Petrescu ca înaltul prelat
du Traité de Paris de 1856. L’échange de territoires ainsi effectué satisfaisait les prétentions
de Russie victorieuse dans la guerre contre la Turquie, mais rompait les liens géographiques
naturels existant avec la Principauté de Bulgarie nouvelle libérée” – Ž. Popov, La situation...,
pp. 10-11.
37 apud I.N. Roman, Pagini din istoria culturii româneşti în Dobrogea înainte de 1877, în
„Analele Dobrogei”, I, nr. 3, 1920, pp. 355-398.
38 T. Mateescu, Permanenţa şi continuitatea românilor în Dobrogea (Direcţia Generală a
Arhivelor Statului din Republica Socialistă România), f.e., Bucureşti, 1979, pp. 93-106;
Idem, Ştiri noi despre biserica românească din Dobrogea şi slujitorii ei înainte de 1877, în
„Biserica Ortodoxă Română”, CXIV, nr. 1-6, 1996, pp. 273-290.
39 I.N. Roman, op. cit., p. 30.
40 Ibidem, p. 26.
ISSN -1841-138X 61 © 2007 Ovidius University Press