Film Menu #1 - WordPress.com

public care nu poate fi mulţumit cu realitatea.Emi Vasiliu: În Franţa, filmul a fost tradus„La Mort de Dante Lăzărescu”.Andrei Rus: Vrei să îţi mai dau exemple detraduceri în franceză? Spre exemplu, „Adam’sRib” („Coasta lui Adam”), un film din anii ’40a fost tradus în Franţa prin „Madame portela culotte” („Doamna poartă izmene”). Auschimbat complet sensul, nu?Gabriela Filippi: Un spectator care ar reproșafilmului că e prea real se poate agăţa demetaforele astea.Andrei Rus: Poate fi citită această trimitereși ca o plasă de siguranţă pe care realizatoriiși-au luat-o, dar nu mi se pare o problemămajoră. Pare mai degrabă o joacă a lor cupropriile personaje și cu spectatorii.Gabriela Filippi: Dar nu vi se pare sinistrufaţă de personajul ăla care își dă duhul?Andrei Rus: Ok, îl cheamă Dante Lăzărescu,dar și Remus. Nu toate personajele au numecare trimit undeva. Mie nu mi se pare delocvulgară alegerea acestor nume, conferă doarun strat în plus unor situaţii deja existente.Gabriela Filippi: Dar îţi atrage atenţia asupraunor aspecte apelând la acele nume.Emi Vasiliu: Tu încarci acele nume cuînţelesuri, realizatorul nu îţi atrage atenţia.Andrei Rus: Am impresia că gonflăm un lucrufoarte mic, că suntem ușor rău-intenţionaţi.Tudor Jurgiu: Încă din titlul filmului știi căLăzărescu va muri.Gabriela Filippi: Ar fi fost oricum aiurea sămizeze pe un suspans de tipul: „moare sau numoare?”Andrei Rus: Faptul că nu mizează pe asta teinvită să acorzi atenţie altor lucruri în film.Gabriela Filippi: Asta îmi place și mie la film.Emi Vasiliu: Eu nu cred că s-a gândit să facăfilmul după Dante. Nu știu ce-a fost.Andrei Rus: Când dialoghezi ca artist cu oaltă operă de artă nu înseamnă că preiei stilulautorului respectivei opere, ci că dialogheziîn felul tău. Nu mi se pare nimic vulgar laun dialog într-o cheie realistă cu lumea luiDante.Emi Vasiliu: Convenţia filmului realistpresupune absenţa figurilor de stil.Andrei Rus: Care e convenţia filmului realist?Emi Vasiliu: Păi te prinzi din sonoritateacuvântului: re-a-list.Andrei Rus: Dar cine spune că „Lăzărescu” eun film realist și atât?Emi Vasiliu: Pentru a vorbi despre ceva trebuiesă stabilim niște convenţii, nu? Aici ne aflămclar în convenţia filmului realist, or cartea luiDante e o mare alegorie, în momentul în careapelezi la ea, spargi convenţia iniţială.Tudor Jurgiu: „Divina comedie” e literatură,nu au nicio legătură ca și convenţii.Emi Vasiliu: Da, dar filmul trimite la literatură.Andrei Rus: Dar e un dialog între ele și atât.Tudor Jurgiu: E o glumă, nu mi se pare atâtde grav.Andrei Rus: Iată cum am reușit cu brio săfacem din ţânţar, armăsar.Sorina Diaconu: Eu am mai observat cevaîn filmele lui Puiu. Cel puţin ultimele douăau un soi de personaj care apare obsesiv,al bărbatului ajuns la o vârstă înaintată șipărăsit de toată lumea. Relaţiile părinţi-copiidin „Un cartuș de Kent” și „Lăzărescu” tedetermină să reflectezi la cât de răi suntemnoi între noi ca oameni.Paul Negoescu: Și în „Un cartuș de Kent”există un element care te duce într-o anumitădirecţie. Restaurantul în care se întâlnescpersonajele se numește „Graceland”, deșirelaţia lor e lipsită de graţie.Andrei Rus: Aici cred că intervine nevoiacineastului de a integra înţelesul operei saleîntr-un înţeles mai mare, universal.Gabriela Filippi: Pare că spune: „Aici e ooperă de artă, nu e realitatea”.Tudor Jurgiu: În „Un cartuș de Kent” ţi-emilă de personajul tatălui, în „Lăzărescu”personajul e mai echivoc, e și vina lui că beaca un tâmpit.Andrei Rus: O parte din senzaţia de tandreţepe care o lasă „Lăzărescu” spectatorului îșiare sursa în modul de filmare. În general,personajul principal e surprins dinapoia unuialt obiect ( tocul unei uși etc.), camera nu intrăfrontal, violent în intimitatea lui. Tipul ăsta demizanscenă induce spectatorului o senzaţiede pudoare, de respect faţă de ceea ce vede și,pe de altă parte, îl ajută să plaseze personajulliniștit în context. Din momentul în care aparcelelalte personaje, Lăzărescu nu mai rămâneniciodată singur. În plus, prin acest tip demizanscenă ajungi în final să îţi dai seama căcineastul nu a avut pretenţia de a-ţi da toatedetaliile despre personaj, ci te-a păstrat ladistanţa pe care o luase el însuși iniţial.Gabriela Filippi: Totuși, îţi oferă destuleindicii pentru a te simţi îndreptăţit caspectator să-i judeci.Tudor Jurgiu: Eu îi cred, nu mă deranjează.Și chiar cred că așa sunt oamenii.Andrei Rus: Eu nu cred că așa sunt oameniiși totuși empatizez cu personajele și culumea lui Puiu. Apreciez că oferă șanse egaletuturor personajelor și că nu mă obligă săarăt cu degetul cutare sau cutare personaj.Tocmai fiindcă viziunea mea asupra lumii efoarte diferită de a realizatorului pot înţelegede ce cineva ar putea respinge senzorialun astfel de demers. E o respingere brută,senzorială, care ulterior, din nevoia de a fiexplicată, apelează la argumente raţionale.Astfel cred că aţi ajuns să găsiţi problememărunte și să la transformaţi în calamităţiaproape. Deși cred că totul se rezumă la: îmiplace / nu îmi place acel film. Dacă îmi placegăsesc argumente în acest sens, dacă nu îmiplace fac același lucru.Gabriela Filippi: Dar dacă tot văd un momentscurt din existenţa personajelor nu vreau săîmi dea adevăruri despre ele. Mi se pare cătoate funcţionează pe principiul: „hai, judecămăacuma”. Îmi place în schimb începutul,acolo mi se pare că totul e mult mai subtil.59