AREOPOLISZ - MEK - Országos Széchényi Könyvtár

trecuţi pe listele alegătorilor bărbaţii care au împlinit cel puţin 20 de ani, şi aveau proprietăţi în
valoare de cel puţin 300 de florini în oraşe sau 1/4 proprietate urbarială în sate. De asemenea
primeau dreptul de vot meşteşugarii care lucrau cel puţin cu un ucenic şi doctorii, farmacişti,
profesorii, preoţii, inginerii, intelectualitatea şi membrii Academiei, indiferent de venitul lor.
La întocmirea legii electorale s-a luat ca bază Constituţia belgiană din 1831, dar în comparaţie
cu cea de azi, oricât de liberală ar fi fost ea, avea însemnate neajunsuri. Legea electorală din
1848 menţinea în continuare sistemul cenzitar, astfel populaţia fără venit sau cu venituri mici
era exclusă de pe listele alegătorilor, la fel erau şi femeile, neavând nici ele posibilitatea de a
participa la alegerile din iunie-iulie 1848.
Legea electorală din aprilie 1848 a stabilit în mod detaliat dreptul de a alege şi de a fi ales,
modul organizării şi desfăşurării alegerilor parlamentare, şi a însemnat un succes în drumul
reformelor liberale.
Gidó Csaba:
Congresul de la Tuşnad din 1902 şi fenomenul emigrării secuieşti
Pe la sfârşitul secolului XIX-lea şi începutul secolului XX toate naţiunile Central şi Est
europene au acordat o atenţie sporită procesului de desăvârşire a statului naţional unitar.
Secuimea, aflată la limita estică a Imperiului austro-ungar a reprezentat o unitate etnică şi
geografică aparte. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea secuii s-au confruntat cu
numeroase probleme economice şi sociale. În urma sporului demografic, a industriei slab
dezvoltate, a situaţiei agricole precare, precum şi datorită dezvoltării anevoioase a reţelei căilor
ferate, o parte a secuilor s-a decis să emigreze. Până la sfârşitul secolului al XIX-lea această
situaţie s-a agravat şi mai mult, captând astfel atenţia opiniei publice şi chiar a guvernului,
creându-se astfel problema seciuască. Opinia publică considera că nerezolvarea situaţiei create
ar însema pierderea comunităţii secuieşti din zona de S-E a Transilvaniei
Pentru rezolvarea problemei secuimii are loc organizarea Congresului secuiesc din 1902, ţinut
la Băile Tuşnad. Aici timp de trei zile au fost discutate toate problemele societăţii secuiesti şi
au fost căutate modalităţi pentru rezolvarea acestora. Participanţii la congres au cerut prezenţa
mai activă a statului maghiar în rezolvarea problemei secuieşti şi au elaborat o serie de proiecte
cu care sperau ca problema secuimii să poate fi remediată.
Despre Congresul secuiesc de la Tuşnad au apărut o serie de opinii pro şi contra. Însă în
concluzie putem spune că Congresul secuiesc a avut un rol important în activizarea rolului
statului în această zonă. Astfel, la începutul secolului al XX-lea economia şi societatea
secuiască a început să iasă din criza în care se afla la finele veacului XIX-lea. Această
dezvoltare a secuimii a fost oprită de izbucnirea primului război mondial şi o parte din
proiectele elaborate la congresul de la Tuşnad au ajuns definitiv pe rafturile arhivelor, astfel o
parte din problemele existente în trecut nu a fost soluţionate nici până astăzi.
Gyarmati Zsolt:
Spaţiul semipublic la începutul secolului XX. - Cafeneaua Clujeană
Viaţa cotidiană din trecut reprezintă una din temele mai puţin cercetate de istoriografia
maghiară din România, iar problematica folosirii spaţiului public, semipublic şi privat în mediul
urban încă nu a fost abordată. Cafeneaua - reprezentând o formă caracteristică a spatiului
semipublic, avea un rol bine determinat în viaţa cotidiană urbană a secolului XIX şi în primele
154