Lohanul nr. 22, iunie 2012 - New Page 1

Strauss considera de asemenea necesară discreţia, impusă de
necesitatea controlului, pentru că dacă oamenii inferiori ar fi aflat la ce
erau supuşi, ar fi fost fără îndoială supăraţi. „Oamenii nu vor fi fericiţi
să afle că există numai un singur drept natural: dreptul celor superiori
de a-i domina pe cei inferiori, stăpânul asupra sclavului, soţul asupra
soţiei şi puţinii înţelepţi asupra plebei.” În „Despre tiranie”, Strauss se
referă la acest drept natural ca la o „învăţătură tiranică” preluată de la
iubiţii săi antici. Leo Strauss, Albert Wohlstetter şi alţii de la Comitetul
Gândirii Sociale al Universităţii din Chicago primesc onoruri pentru
promovarea agendei neo-conservatorismului prin studenţii lor, Paul
Wolfowitz, Allan Bloom şi studentul lui Bloom, Richard Perle.
Revista culturală canadiană Adbusters defineşte neo-conservatorismul
drept: „convingerea că democraţia, oricâte defecte ar avea, a fost cel
mai bine apărată de un public ignorant condus de naţionalism şi religie.
Numai un stat naţionalist militant ar putea împiedica agresiunea
umană… un asemenea naţionalism necesită o ameninţare exterioară şi,
dacă ea nu poate fi găsită, atunci trebuie să fie confecţionată”. Filozofia
neo-conservatoare a apărut ca o reacţie împotriva perioadei de revoluţii
sociale a anilor 60. Numeroşi funcţionari şi asociaţi ai preşedinţilor
Reagan şi George H. W. Bush au fost puternic influenţaţi de filozofia
neo-conservatoare: John Ashcroft, Charles Fairbanks, Richard Cheney,
Kenneth Adelman, Elliot Abrams, William Kristol şi Douglas Feith.
Înăuntrul administraţiei Ford a existat o ruptură între tradiţionaliştii
Războiului Rece, care căutau să minimalizeze confruntările prin
diplomaţie şi relaxarea relaţiilor dintre SUA, URSS şi China, şi neo-
conservatori, care pledau în favoarea unei confruntări mai puternice cu
„demonicul imperiu sovietic”.
Ultimul din cele două grupuri s-a consolidat atunci când George H. W.
Bush a devenit directorul CIA-ului. Bush a permis formarea „Echipei
B” condusă de Richard Pipes alături de Paul Wolfowitz, Lewis Libby,
Paul Nizye şi alţii, care au format cel de-al doilea Comitet Asupra
Pericolului Actual însărcinat cu creşterea atenţiei asupra ameninţării
Dezbateri
sovietice şi necesitatea continuă a SUA de a avea o politică de apărare
agresivă şi puternică.
Eforturile acestora au dus la puternica atitudine antisovietică a
administraţiei Reagan.
Astăzi, combinarea climatului politic cu posibilităţile tehnologice oferă
condiţii prielnice nu numai pentru manipularea generală a mass-mediei
cu ajutorul fluxului informaţional, dar şi pentru manipularea stărilor
emoţionale şi capacităţilor cognitive ale populaţiei. Dacă elitele
politice nu dau socoteală pentru acţiunile lor, şi dacă publicul a fost
manipulat din punct de vedere emoţional pentru a le susţine, putem fi
siguri că acestea vor abuza de poziţiile lor pentru a-şi atinge scopurile
personale.
Războiul psihologic, informaţional şi controlul minţii pot părea
subiecte exotice, însă impactul acestor tehnic este profund. Minţile
noastre sunt influenţate de o serie de programe de lungă durată, ce au
drept scop manipularea opinie publice cu ajutorul agenţiilor secrete,
mass-mediei corporatiste şi armatelor de agenţii non-guvernamentale,
create pentru generarea fricii, diviziunii şi incertitudinilor în interiorul
publicului.
Manipularea mediatică, ce implică înscenarea artificială a realităţii
noastre colective, nu are întotdeauna succes, însă operaţiunile
psihologice (care au avut şi încă mai au loc şi astăzi) ce poartă numele
de „război informaţional”, sunt dirijate atât împotriva inamicilor
externi, cât şi asupra cetăţenilor americani.
Potrivit lui Mary C. Fizgerald de la Institutul Hudson, arme bazate pe
noi principii, cum ar fi laserul, electromagnetismul, plasma, clima,
genetica şi biotehnologia, duc la modernizarea apărării naţionale.
Posibilitatea ca aceste arme să fie utilizate atât în scopuri bune, cât şi
rele, merită să fie tratată cu o deosebită atenţie.
p. 104 Lohanul nr. 22, iunie 2012