Lohanul nr. 22, iunie 2012 - New Page 1

,,Învăţătorule bun, ce bine să fac să am o viaţă
veşnică”....Iar El a zis: ,,De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este
bun, decât numai unul Dumnezeu, iar dacă vrei să intri în Viaţă,
păzeşte poruncile.”
El I-a zis: ,,Care”? Iar Iisus i-a zis: Să nu ucizi, să nu
te desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe
tatăl tău şi pe mama ta, şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine
însuţi.
Tânărul I-a zis: ,,Pe toate acestea le-am păzit din
tinereţea mea. Ce-mi lipseşte?”
Domnul Iisus i-a răspuns că dacă, a respectat toate
poruncile Decalogului, nu-i mai rămâne decât să-şi împartă
averea săracilor şi să-l urmeze. Fiind foarte bogat tânărul s-a
întristat deoarece moştenise averi numeroase.
Iar Domnul Iisus a zis ucenicilor Săi, ca învăţătură:
,,Adevărat vă spun că cu greu va intra un bogat în
împărăţia cerurilor. Şi vă mai spun: Mai lesne e să treacă o
cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăţia
lui Dumnezeu” (Matei 19:22-24).
În cazul rostirii ,,cămila prin urechea acului,” potrivit
exegeţilor biblici, Domnul Iisus se referă la una din porţile
cetăţii Ierusalim, celebră prin îngustimea ei şi numită ,, Poarta
acului,” prin care o cămilă nu putea trece.
O altă părere, este că Domnul Iisus s-ar fi putut referi,
la faptul că exista o funie groasă folosită de corăbieri care se
numeşte ,,cămila.” De aceea în unele traduceri, în loc de
cuvântul cămilă, apare ,,funia corăbiei”: ,,....mai lesne este să
treacă funia corăbiei prin urechile acului.” Prin extensie,
expresia caracterizează orice situaţie greu de rezolvat.
Sintagma ,,Împărăţia lui Dumnezeu” sau ,,Împărăţia
cerurilor” este o realitate transcedentală, care se consideră, se
presupune că este deasupra lumii reale. În Noul Testament şi
implicit în scrierile creştine, este un concept de bază ce
constituie aspiraţia supremă a vieţii oricărui adept al învăţăturii
Domnului Iisus Hristos, exprimat prin rugăciunea ,,Tatăl
nostru,” unde se spune ,,Vie împărăţia Ta” (R.C. – op. cit.).
3. Parabola talanţilor (Matei 25:14-29)
Economie
În pilda talanţilor se vorbeşte despre un proprietar care
plecând într-o călătorie la mare distanţă şi le-a încredinţat, spre
administrare, avuţia slujitorilor săi. Unuia i-a dat cinci talanţi,
altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui.
Şi după multă vreme a venit stăpânul acelor slugi şi s-a
socotit cu ele, constatând că slujitorii care au primit spre
administrare câte doi şi cinci talanţi, prin muncă şi credinţă au
dublat suma primită. Stăpânul i-a lăudat şi avansat în
îndatoririle lor pe slujitorii care au reuşit să fructifice capitalul
primit, dublându-l.
Sluga care a primit un talant, n-a muncit ci a ţinut
argintul ascuns în pământ, restituindu-l stăpânului său aşa cum
la primit, adică fără nici un venit în plus. Extrem de supărat,
stăpânul său i-a zis:
Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am
semănat şi adun de unde n-am răspândit? Se cuvenea deci să dai
argintul meu la zarafi şi eu, venind, aş fi luat ceea ce este al meu
cu dobândă. Aşadar, luaţi de la el talantul şi daţi-l celui care are
zece talanţi. Că tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la
cel ce nu are se va lua şi ceea ce i se pare că are (Matei 25: 26-
29).
Această pildă este eshatologică, însă are şi un caracter
moral. Căci ea ne învaţă să punem în valoare darurile materiale
şi spirituale primite de la Dumnezeu, având a da seamă de ele la
judecata viitoare.
4. Pilda omului care i-a rodit mult ţarina (Luca 12:13-
p. 58 Lohanul nr. 22, iunie 2012
20)
Această pildă cunoscută şi sub numele de ,,Parabola
bogatului nesăbuit” începe cu o întrebare adresată Domnului
Iisus Hristos, de către unul din ucenici:
,, Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă
moştenirea cu mine.”Iar El i-a zis: ,,Omule, cine M-a pus pe
Mine judecător sau împărţitor peste voi?” Şi a zis către ei:
,,Luaţi seama şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu
stă în prisosul avuţiilor sale.” (Luca 12:15).
Şi le-a spus următoarea pildă. Ţarina unui om bogat
rodise mult. Şi el se gândea ce să facă cu atâta belşug de
produse, deoarece spaţiile de depozitare sunt insuficiente. S-a
hotărât să-şi strice hambarele şi să zidească altele mai mari. Şi
având atâtea bogăţii strânse, îşi propunea să se odihnească, să
mănânce, să bea, să se bucure.
Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule!, în noaptea aceasta
îţi vor cere sufletul. Şi cele ce-ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se
întâmplă cu cel ce-şi adună sieşi comori, şi nu într-un
Dumnezeu se îmbogăţeşte” (Luca 12:20, 21).
Prin această parabolă a bogatului nesocotit, Domnul
Iisus a arătat nebunia acelora care cred că scopul vieţii noastre
este să adunăm bunuri fără măsură şi să uităm de iubirea faţă de
aproape, adică de situaţia celor săraci, a orfanilor, a văduvelor, a
suferinzilor şi a celor în nenorocire. Mult bine s-ar fi putut face
cu, doar, ce-i prisosea bogatului. Dar el în nebunia, în orbirea
lui, în locomia lui, în dorinţa de câştig numai pentru folos
propriu, egoist, implicit în lipsa lui de dragoste faţă de
Dumnezeu, nu realizează că se poate muri oricând fără să
înţeleagă că binecuvântarea vine de la Divinitate, că Dumnezeu
este iubire şi iubirea este viaţă.
5. Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr
(Luca 16:19- 25)
Era un bogat care se îmbrăca în porfiră (stofă scumpă
vopsită în purpură) şi vison (stofă foarte fină şi preţioasă din
care era făcută tunica de sub haina de purpură) vesel tot timpul.
Un om sărac şi bolnav, pe care îl chema Lazăr, zăcea la
poarta lui plin de bube. Bogatului nu-i păsa de suferinţele lui
Lazăr, fără să aibă milă de foamea acestuia, nu-i trimite nici o
fărâmă de pe mesele lui pline de bucate şi care, evident, îi
prisoseau.
Doar câinii vin la Lazăr ca să-i lingă rănile. Dar vine
timpul când bogatul cât şi săracul Lazăr, pleacă la cele veşnice,
dar cu destinaţii diferite. Astfel bogatul ajunge în iad, iar Lazăr
în sânul lui Avraam.
Expresia ,,în sânul lui Avraam” este una din
denumirile metaforice ale raiului, deoarece în Împărăţia lui
Dumnezeu, Avraam este părintele celor drepţi întru veşnică
fericire. Iar comparaţia uzuală a te simţi ca în sânul lui Avraam
exprimă superlativ absolut al stării de fericire (R.C.- op. cit.).
Bogatul aflat în iad, se roagă pentru un strop de apă,
dar este refuzat în numele prăpastiei care desparte raiul de iad şi