Lohanul nr. 22, iunie 2012 - New Page 1

Iată unele exemple asupra adevăratelor intenţii ale marilor corporaţii în
ceea ce priveşte implementarea dispozivelor RFID în mărfuri, preluate
din documentele oficiale ale unor companii globale şi prezentate în
cartea Spychips:
Un patent IBM poartă numele: „Identificarea şi urmărirea
persoanelor prin intermediul dispozitivelor RFID”.
Un patent al Phillips Eectronics din 2003 specificăimplantarea
dispozitivelor RFID în pantofi pentru a putea fi apoi detectate prin
scanerele RFID din podele.
Patentul RFID al corp. Procter and Gamble din august 2001 se
intitulează „sisteme şi metode pentru a putea fi urmăriţi clienţii în
incinta unui magazin”. În ciuda acestor probe, Sandy Hughes
PG(Procter and Gamble) global privacy executive (director global
pentru dreptul la intimitate) a afirmat că PG „nici nu şi-a pus măcar
problema să urmărească clienţii prin intermediul RFID”.
Vicepreşedintele departamentului global pentru managementul
afacerilor al corp. Gillette, Dick Cantwell a spus că Gillette Co.
inteţionează să folosească dispozitive RFID pentru „a supraveghea
utilizarea produselor sale după ce au fost cumpărate”.
Un patent promoţional RFID produs de către NCR (coorporaţie
specializată în soluţii IT pt sectorul financiar şi en detail) vrea să
folosească dispozitive RFID pentru a discrimina costul produselor în
funcţie de clienţi: „având dispozitive RFID pe cărţile de loialitate
putem identifica clientul şi toate înregistrările cumpărăturilor sale.
În acest mod, produsele vor fi evaluate diferit, în funcţie de
caracteristicile persoanei care le cumpără.”
Nu putem ignora faptul că din cauza interesului financiar evident pe
care marile corporaţii îl au în ceea ce priveşte universalizarea
implementării RFID, directorii de marketing nu ne spun tot adevărul.
Ei pun pe primul loc profiturile companiilor, iar nu siguranţa
cetăţenilor sau a vieţii private.
Dezbateri
Un fost angajat canadian al corporaţiei IBM afirmă că multe companii
de IT duc o politică comună şi agresivă de implementare a tehnologiei
RFID în toate aspectele vieţii de zi cu zi. Pe parcursul a 15 ani (1992-
2007), Patrick Redmond a lucrat în laboratorul din Toronto şi apoi în
sectorul de marketing (vânzări) ale corporaţiei IBM. După ce s-a
pensionat, el a început să ţină conferinţe, a scris o carte şi a realizat un
DVD având ca subiect folosirea crescândă şi agresivă a cipurilor RFID
pasive, semiapasive şi active, implantate în articolele noi de
îmbrăcăminte şi în multe alte produse de uz zilnic.
Expertul IT Mischa Dohler, unul dintre directorii centrului tehnologic
de telecomunicaţii din Barcelona (CTTC), este de părere că tehnologia
primează în faţa dreptului la intimitate. Iată ce afirmă el în legătură cu
acest lucru: „ deoarece existăm într-o lume digitală şi super
tehnologizată, îngrijorările cu privire la încălcarea vieţii private
trebuiesc luate mai lejer. Este exact ca şi în cazul telefonului sau a
cărţii de credit – operatorul vostru mobil şi banca voastră ştiu mai
multe despre voi decât soţul sau soţia.” Dincolo de absurdul celor
afirmate de acest binecunoscut director IT, atitudinea sa este relevantă
asupra modului de a gândi a celor care promovează dispozitivele
p. 129 Lohanul nr. 22, iunie 2012
RFID.
Pentru fiinţele umane înzestrate cu bun simţ, implantarea peste tot a
cipurilor RFID şi supravegherea lor prin intermediul internetului şi a
supercalculatoarelor este inutilă şi înspăimântătoare dar angajaţii
companiilor de IT sunt de altă părere, viziunea lor asupra viitorului
robotizat şi total supravegheat al rasei umane fiind de-a dreptul sinistră.
„Internetul lucrurilor” sau IoT
În prezent, tehnologia RFID este una dintre modalităţile prin care orice
obiecte materiale pot „intra” pe internet. Acest concept a fost denumit
IoT (Internet of Things). Nu numai calculatorul, laptop-ul sau
smartphone-ul se pot conecta la internet ci chiar şi clădirile, maşinile,
obiectele vestimentare sau animalele unei ferme. Prin inserarea tuturor
acestor „lucruri” cu dispozitive RFID, ele sunt conectate automat la