Lohanul nr. 22, iunie 2012 - New Page 1

Dar ce este fericirea? Sociologii spun că fericirea este „gradul în care o
persoană evaluează pozitiv calitatea vieţii sale în ansamblu”. Cu alte
cuvinte, fericirea exprimă în ce măsură unei persoane îi place viaţa pe
care o trăieşte”. Totul depinde, desigur, dacă expresia „a plăcea viaţa”
se referă la o satisfacţie profundă sau se reduce la o simplă apreciere a
condiţiilor exterioare în care se desfăşoară existenţa noastră. Pentru
alţii, fericirea nu ar fi decât „un sentiment punctual, efemer, a cărei
intensitate şi durată variază în funcţie de potenţialul întâmplărilor bune
care îl fac posibil” (Andre Bourguiere). Deci, unii trăiesc o fericire
insesizabilă care depinde totalmente de circumstanţe care nu pot fi
controlate, iar pentru alţii, dimpotrivă, fericirea este „propagarea
bucuriei în întreaga existenţă” (Robert Misrahi).
Orice om vrea să fie fericit, dar pentru a reuşi trebuie să afle întâi ce e
fericirea. - Jean Jacques Rousseau
Conform lui Andre Compte-Sponville „poate fi numit fericire orice
interval de timp în care bucuria pare neapărat posibilă”. Deci, fericirea
are o durată, care eventual poate fi mărită. Şi dacă este aşa, cum poate
fi mărită această durată?
După Sfântul Augustin, fericirea este „bucuria care se naşte din
adevăr”. Pentru Emmanuel Kant fericirea trebuie să fie raţională şi
desprinsă de orice ataşament personal, iar pentru Marx este vorba
despre împlinirea prin muncă. Părerile oamenilor despre fericire,
precum şi definiţiile filosofilor, psihologilor şi altor specialişti sunt
diverse: „Pentru mine, fericirea este atunci când fac ceea ce-mi place”
sau „O plimbare prin zăpadă sub cerul înstelat”. Concepţiile despre
fericire, deci, diferă de la un autor la altul şi chiar se contrazic.
Asupra naturii însăşi a fericirii, nu ne mai înţelegem, iar explicaţiile
înţelepţilor şi cele ale poporului se contrazic. - Aristotel
Dacă cerem mai multor persoane să ne povestească episoade de
„perfectă” fericire vom descoperi că factorul comun al acestor
experienţe, fertile, dar efemere, este dispariţia momentană a
conflictelor interioare. Persoana se simte în ARMONIE PERFECTĂ
Dezbateri
cu lumea şi cu ea însăşi. De asemenea, observăm că orice persoană
fericită este liberă, deschisă şi trăieşte plenar MOMENTUL
PREZENT. De fapt, este o trăire caracterizată printr-o eliberare
resimţită ca o pace profundă, curăţată de orice aşteptare şi de orice
conflict. Totuşi, vorbim despre trăiri diferite, stări de fericire pasagere
şi stări imuabile de fericire pline de seninătate şi pace lăuntrică. Deci,
putem spune că cele două stări enumerate mai sus sunt stări de niveluri
diferite, nu au nici aceeaşi dimensiune, nici aceeaşi durată, nici aceeaşi
profunzime.
Într-un sens profund spiritual, fericirea poate fi definită ca fiind o
bucurie atât de profundă, încât spiritul nostru rămâne calm, fără nicio
tulburare. Este, de asemenea, o stare de înţelepciune, curăţată de
toxinele minţii şi de cunoaştere, eliberată de orbirea care ocultează
adevărata natură a lucrurilor.
Viaţa este Tăcere. Ruga fiinţei umane ce este scufundată în suflul
Sfântului Duh este manifestată în tăcere. Iubirea fără măsură ce este
manifestată în sânul cel atotcuprinzător al Infinitului este tăcere.
Înţelepciunea ce este manifestată plenar şi fără niciun cuvânt este
tăcere. Compasiunea ce este trăită intens, profund şi fără niciun scop
este tăcere. Acţiunea divin integrată ce este realizată în absenţa
„actorului” este tăcere. Surâsul enigmatic care este oferit uneori în
mod spontan existenţei este tăcere.
Tradiţia spirituală hindusă, termenii sanscriţi SUKHA şi ANANDA
sunt traduşi, în general, în lipsa unor echivalenţi mai buni, prin
„bucurie” şi „fericire” şi nu au echivalenţi în limbile occidentale.
SUKHA este starea de plenitudine durabilă, care se manifestă odată ce
ne-am eliberat de orbirea mentală şi de emoţiile conflictuale. Este, de
asemenea, înţelepciunea care permite înţelegerea lumii aşa cum este,
fără văluri şi fără deformări. Este, în sfârşit, bucuria de a merge către
libertatea interioară şi bunătatea iubitoare manifestată faţă de ceilalţi.
Viaţa este Bucurie, care de fapt reprezintă o treaptă superioară a
veseliei şi a mulţumirii, în fluviul căreia sufletul trăieşte calm şi
statornic, fără a mai fi tulburat de frică.
p. 97 Lohanul nr. 22, iunie 2012