Lohanul nr. 22, iunie 2012 - New Page 1

consecinţele unor fapte săvârşite înainte de naştere, deci evident că
într-o existenţă anterioară şi nu prin obrăznicii intrauterine.
Interesantă este însă şi reacţia lui Iisus - care conform dogmei creştine
ar fi trebuit să-i dojenească cu asprime că au căzut pradă unor
superstiţii băbeşti - fiindcă le consideră întrebarea ca fiind perfect
justificată şi le dă un răspuns neaşteptat, ce pare a sugera o şi mai mare
complexitate a procesului reincarnării:
"Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările
Domnului."
Sufletului actualului orb pare să-şi fi ales deliberat orbirea, pentru a-şi
însuşi o anumită lecţie în reincarnarea actuală, necesară procesului de
maturizare.
Din nou, paralelismul cu doctrina orientală a karmei este izbitor, deşi
aceasta a fost destul de eronat percepută în Occident, fiindcă nu
reprezintă o pedeapsă pentru păcatele vieţilor anterioare, ci suma unor
învăţăminte rezultate din depăşirea unor obstacole grele, diferite,
procesul presupunând, până la finalizare, mai mult decât o unică viaţă.
Mai mult ca sigur că acest concept, karma, era cunoscut ucenicilor,
fiindcă numai în acel context întrebarea lor despre orb putea părea
normală, iar Iisus nici nu s-a arătat a fi mirat şi nici nu a respins-o ca
fiind stupidă.
Cu toate acestea, Iisus nu credea în inevitabilitatea ciclului karmic,
fiindcă părea a predica o cale directă, specifică, anterior lui, preoţilor
cultului lui Horus, mesajul putând fi rezumat astfel:
"Da, există o lege a karmei, dar o puteţi birui prin eliminarea ego-ului
în faptă şi gândire, printr-o decizie liberă, fără intervenţie divină.",
celor iniţiaţi fiindu-le dezvăluit secretul, că înfăptuind porunca iubirii şi
legea lui Dumnezeu, prin folosirea liberului arbitru fireşte, te poţi
elibera din ciclul karmic, nemaifiind supus legilor creaţiei, fiindcă
numai astfel are logică afirmaţia că asupra fiinţelor sale "moartea nu
mai are nici o putere".
Din păcate, mă tem că mesajul a rămas în mare parte neînţeles,
întrebarea curentă "Cum poate Dumnezeu să permită aşa ceva ?"
dovedind cu prisosinţă incapacitatea noastră de a înţelege.
Putem abandona domeniul religiei şi putem găsi o explicaţie ştiinţifică
a acestor fenomene de moarte clinică (experimentate individual sau în
grup, prin empatie, cum specifica dr. Moody), fiindcă, cel puţin în
cazul experimentelor de grup, este mai mult decât evident că explicaţia
halucinaţiilor provocate de leziunile cerebrale trebuie abandonată
categoric.
Revenind la documentar, în baza informaţiilor conexe prezente, în
timp, am putea afirma despre câmpurile informaţionale ale conştiinţei
şi memoriei, că ambele evoluează în timpul vieţii prin experienţele
noastre şi prin aportul informaţional al organelor noastre imperfecte de
simţ, ele fiind prezente în jurul nostru şi devenind disponibile
conştiinţei noastre numai prin funcţionarea creierului (şi a altor celule
din corp), sub formă de câmpuri electromagnetice.
De îndată ce funcţia creierului a fost pierdută, cum ar fi în moarte
clinică sau moarte cerebrală, amintirile şi conştiinţa există încă, dar
receptivitatea este pierdută, conexiunea se întrerupe.
Spiritualitate
Potrivit concepţiei noastre, întemeiată pe aspectele raportate ale
conştiinţei din timpul stopului cardiac, de exemplu, putem concluziona
că aşa-numita conştiinţă ar putea să se bazeze pe câmpuri de informaţii,
constând în unde care provin din continuumul spaţio-temporal.
În timpul stopului cardiac, funcţionarea creierului şi a altor celule din
corpul nostru se opreşte din cauza anoxiei.
Câmpurile electromagnetice ale neuronilor şi ale altor celule dispar, iar
posibilitatea de rezonanţă, interfaţa dintre conştiinţă şi corpul fizic este
întreruptă.
O asemenea înţelegere schimbă fundamental opinia cuiva despre
moarte, din cauza unei concluzii aproape inevitabile că, în momentul
morţii fizice, conştiinţa va continua să existe, transferându-şi
experienţa într-o altă dimensiune, într-o lume invizibilă şi imaterială,
continuumul spaţio-temporal poate, în cadrul căruia sunt incluse toate:
trecut, prezent şi viitor.
Cercetarea privind NDE nu ne poate oferi dovada ştiinţifică de
netăgăduit a acestei concluzii, deoarece oamenii cu NDE nu au murit
"complet" să spunem, dar cu toţii au fost extrem de aproape de moarte,
în absenţa unui creier funcţional.
Această concluzie, că se poate experimenta conştiinţa independent de
funcţia cerebrală, ar putea induce şi o mare schimbare a paradigmei
ştiinţifice din medicina occidentală şi ar putea avea implicaţii practice
în problemele actuale, medicale şi etice, cum ar fi îngrijirea
comatoşilor sau a muribunzilor, eutanasia, avortul şi prelevarea de
organe pentru transplant de la cineva aflat pe moarte, cu o pompă
cardiacă activă, dar cu un diagnostic de moarte cerebrală.
Din nefericire, rigiditatea lumii academice şi absenţa unor cercetări
riguroase de anvergură perpetuează starea de fapt, în care există mai
multe întrebări decât răspunsuri, dar, bazându-ne pe aspectele teoretice
menţionate anterior, ale experimentării continuităţii evidente a
conştiinţei noastre, ar trebui, în cele din urmă, să se ia în considerare,
cu seriozitate, posibilitatea ca moartea, la fel ca şi naşterea, să poată fi,
foarte bine, doar simple treceri de la o stare de conştiinţă la alta.
"Cele mai fierbinţi locuri din iad le sunt rezervate acelora care, în
vremuri de acute crize morale, îşi menţin neutralitatea." (Dante
Alighieri - Infernul)
p. 176 Lohanul nr. 22, iunie 2012