Lohanul nr. 22, iunie 2012 - New Page 1

„Trebuie permanent să ţinem cont de ideile, caracterele, tendinţele
moderne ale popoarelor, pentru a nu face greşeli în politică şi în
administrarea afacerilor. Sistemul nostru, ale cărui părţi pot fi
alcătuite în mod deosebit după popoarele pe care le întâlnim în drumul
nostru, nu poate reuşi dacă realizarea sa practică nu este bazată pe
confruntarea rezultatelor trecutului cu prezentul.”
Scopul revoluţiilor
Care este de fapt scopul real urmărit de cei care organizează astfel de
răsturnări de ordini sociale care, după cum se poate observa cu uşurinţă
pentru oricine are puţină răbdare să scotocească în istorie şi să pună
cap la cap anumite lucruri, nu este rezultatul pur al revoltei maselor şi
nevoilor acestora, acestea fiind doar „aromele naturale” de care se
folosesc şi care sunt scoase în faţă de mass-media pentru a masca
adevărata urzeală?
Scopul este expus în primul protocol secret: „Avem înaintea noastră
un plan, în care este trasă în mod strategic linia de care nu ne putem
îndepărta, fără a primejdui opera mai
multor veacuri”, iar pentru aceasta
„Cuvântul nostru de ordine este: putere
cu orice preţ şi făţărnicie”.
Modul cel mai simplu prin care se
realizează aceasta este explicat în al
doilea protocol secret: „Popoarele sunt
înlănţuite prin munca grea, cu mai multă
Dezbateri
eficienţă şi tărie decât au fost înlănţuite de sclavie şi robie. Din sclavia
antică ori din robia Evului Mediu se mai putea scăpa uneori, într-un
fel sau altul. Sclavii puteau fi răscumpăraţi, dar astăzi noi urmărim ca
majoritatea oamenilor să nu poată scăpa de mizerie. Drepturile pe
care noi le-am înscris în constituţii sunt himerice închipuiri pentru
mulţime deoarece ele sunt neadevărate. Toate aceste aşa-zise
„drepturi ale poporului” nu pot exista decât în închipuire, fiindcă în
realitate ele nu pot fi înfăptuite niciodată. Pentru muncitorul proletar,
încovoiat şi epuizat de munca lui grea, zdrobit de o crudă soartă, ce
preţ are dreptul dat vorbăreţilor de a flecări, dreptul dat ziariştilor de
a scrie tot soiul de nerozii alături de lucruri serioase, din moment ce
proletariatul nu trage alt folos din constituţie decât nenorocitele
fărâmituri pe care i le aruncăm de la masa noastră îmbelşugată, în
schimbul unui vot favorabil planurilor complicilor şi agenţilor noştri?
Drepturile republicane sunt o amăgire pentru bietul om: nevoia unei
munci aproape zilnice nu-i îngăduie să se folosească de ele; în schimb,
aceste drepturi îi iau şi garanţia unui câştig statornic şi sigur,
punându-l la bunul plac al grevelor patronilor sau camarazilor.”
Primăvara arabă
După această trecere în revistă a mişcărilor populare din ultimele
secole din Europa, mişcări care au condus la abolirea întâi a
monarhiilor şi apoi a regimului comunist şi care au fost regizate cu
scopul creşterii puterii lor de conducere a maselor şi a înrobirii
oamenilor într-un mod şi mai perfid şi mai puternic, haideţi să trecem
la primăvara arabă, cea mai recentă mişcare populară de proporţii care
a avut loc în lume, de această dată în ţările arabe, cu aceleaşi scopuri ca
şi cele menţionate anterior.
„Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există.
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeasi gamă…”(Glossă, Mihai Eminescu)
Condiţiile în care au apărut mişcările
populare în ţările arabe.
„Pieţele deschise conduc la democraţii deschise.
Aceasta a fost logica teoriei occidentale asupra
neoliberalismului. Liberalizaţi economia,
deschideţi pieţele pentru comerţul străin şi
democraţia şi valorile Vestului se vor răspândi.
Ţările care fac comerţ cu alte ţări nu pot fi
societăţi închise deoarece deschiderea economiei presupune simultan
deschiderea societăţii către noi idei, printre care, democraţie,
occident, şi valori «universale». Acum, în mijlocul primăverii arabe, a
devenit evident ca teoria occidentală asupra neoliberalismului care
răspândeşte deschidere şi democraţie a eşuat cu totul.
În lumea arabă multe elite autoritare au subscris ideologiei
neoliberale şi, în consecinţă, au luat drumul liberalizării economice.
(...) Când au fost puse în faţa alegerii între reforme democratice şi
liberalizarea economică, ţările arabe închise au optat pentru a doua
variantă, în speranţa «modernizării» ţărilor păstrând supremaţia
puterii (în ţările respective).
Aceste politici economice nu numai că au cauzat o adâncă sărăcie şi
şomaj, dar au eşuat în promovarea oricărui tip de democraţie sau
p. 113 Lohanul nr. 22, iunie 2012