Lohanul nr. 22, iunie 2012 - New Page 1

În anul 2010 rata inflaţiei a fost de 7,96% cea mai mare din
U.E. Prin politici de combatere a inflaţiei s-a reuşit o scădere a
inflaţiei. Aceste politici cuprind trei sectoare de manifestare:
financiar (reducerea deficitului bugetar), monetar (ridicarea
taxei oficiale a scontului, a ratei dobânzii, operaţiuni pe piaţa
liberă, rezerve bancare minime obligatorii şi neacoperirea
deficitului bugetar prin emisiune de monedă) şi controlul
preţurilor şi tarifelor prin deflaţie.
Veşti bune vin de la entităţile statistice: în luna noiembrie , rata
anuală a inflaţiei a scăzut la 3,44%, cel mai mic nivel atins după
1989 . Din păcate populaţia nu percepe pozitiv aceste date.
Bunăstarea nu este dată de preţurile în continuă creştere, peste
limita suportabilităţii, la gaze, combustibili, căldură,
medicamente, alimente, utilităţi etc.
Economistul şef al B.N.R. V. Lazea spune că este posibil ca
actuala criză a datoriilor naţionale din Europa va obliga Banca
Centrală a Europei (B.C.E.) să ducă o politică generatoare de
inflaţie, care să reducă povara statelor îndatorate. În acest sens
reamintim că pentru stat, guvern inflaţia acţionează ca o
supraimpozitare mascată.
V. Şomajul
Şomajul este un indicator important pentru că de volumul
acestuia depinde volumul creditelor restante la bănci ale
populaţiei. Există o legătură simbiotică între evoluţia economiei
din anul 2012 şi evoluţia ratei şomajului.
Se prognozează pentru 2012, un an de recesiune (,,tendinţa
descendentă în cadrul ciclului de afaceri caracterizată printr-un
declin al producţiei şi creşterea şomajului”) rândurile celor fără
de muncă se vor îngroşa mai mult.
Pe de altă parte, continuarea restructurării economiei, reducerea
deficitului bugetar, reducerea sumelor primite de la românii ce
muncesc în afara graniţelor ţării ş.a. ar putea genera noi
concedieri în zona bugetară şi nu numai.
Faptul că rata şomajului din România de 7,3% este sub rata
medie a şomajului din U.E. de 9,8%, se datorează şi faptului că
mulţi români muncesc în străinătate.
VI. Deficitul bugetar
Economie
Indicatorul ce reflectă cel mai bine realismul politicii bugetare
este reprezentat de deficitul bugetar (deficitul public). Adică
cheltuielile sunt mai mari decât veniturile bugetare. Ne amintim
că deficitul bugetar poate fi finanţat, acoperit prin: creşterea
obligaţiilor fiscale, emisiune monetară şi împrumuturi.
Când deficitul public (bugetar) este finanţat cu împrumuturi pe
termen lung, prin intermediul emisiunii de obligaţiuni sau
bonuri de tezaur, aceste surse atrase formează datoria publică
(sumă datorată de stat, Guvern ca urmare a obţinerii unor
împrumuturi interne şi externe).
Deficitul bugetar poate fi un instrument prin care statul
intervine în relansarea economică. Dacă deficitul este persistent
şi ridicat, el poate mări gradul de îndatorare a ţării (datoria
publică) şi poate mări inflaţia.
Reducerea ponderii datoriei publice şi a deficitului bugetar din
P.I.B. este unul din indicatorii economici după care se apreciază
progresul economic.
Deficitul public nu poate depăşi 3% din din P.I.B. deoarece
această cifră de 3%, reprezintă deficitul necesar impus pentru a
stabiliza datoria publică la 60% din P.I.B.
- În urma summit-ul liderilor U.E. din decembrie 2011,
bugetele naţionale vor fi fie echilibrate, fie vor înregistra
surplus. Principiul de echilibrul se va considera respectat dacă
deficitul structural anual nu depăşeşte o,5% din PIB. (ţinta
agreată de liderii U.E. pentru deficitul bugetar rămâne 3% din
PIB).
- Regula va fi introdusă în legislaţia fiecărui stat care semnează
tratatul privind noile Reguli Fiscale din U.E. Norma va conţine
un ,,mecanism automat de corecţie,” care va fi activat automat
în caz de derapaj.
- Statele membre care se află în procedură de deficit excesiv se
vor supune Comisiei Europene şi Consiliului European pentru
sprijin printr-un program de parteneriat economic care va
detalia reformele structurale necesare pentru asigurarea unei
îmbunătăţiri de durată a deficitelor excesive.
Dacă vorbim despre deficitul bugetar, limita asumată pentru
anul 2011, a fost de 4,4% din P.I.B. Pentru a se atinge plafonul
de 3% din P.I.B. trebuie să se reducă în continuare cheltuielile
bugetare (cheltuielile publice), care se vor materializa în şomaj,
reduceri de salarii, reduceri de cheltuieli cu bunuri şi servicii
etc.
VII. Datoria publică
Datoria publică reprezintă suma obligaţiilor interne şi externe
pe care statul le are la un moment dat, contractate de Guvern
prin Ministerul de Finanţe.
Reamintim că limita maximă a datoriei publice, prevăzute prin
Tratatul de la Maastricht (Olanda), nu poate depăşi 60% din
PIB.
Ştim deja, că datoria publică este, în mare măsură, rezultatul
deficitului bugetar. Altfel spus, când deficitul public (bugetar)
este finanţat din împrumuturi pe termen lung, se măreşte datoria
publică. De la declanşarea crizei datoria publică a
crescut într-un ritm vertiginos, astfel încât am reuşit să fim şi
noi pe primul loc în Europa la viteza de creştere a datoriei
publice. De trei ani, datoria publică a României s-a dublat. La
finele lunii iulie 2011, datoria s-a dublat, ajungând la suma de
48 miliarde de euro. Analiştii economici spun că ar trebui să ne
oprim la o datorie care să nu depăşească 40% din PIB pentru a
fi credibili pe pieţele financiare în anii care vin.
Preşedintele României a declarat că România trebuie să se
împrumute cu 16 miliarde de euro, respectiv 13,5 miliarde de
euro pentru rostogolirea datoriilor anterioare şi 2,5 miliarde de
euro pentru finanţarea deficitului bugetar de 1,9% din PIB.
Din păcate nu avem soluţii, deocamdată, decât împrumuturile.
Statul trăieşte din datorii, lună de lună Ministerul de Finanţe se
împrumută pentru a plăti pensiile şi salariile.
Bibliografie selectivă
V. Stoian şi colab. – Modul de gândire economic, Ed.Tribuna Economică,
Bucureşti, 1998.
A. Streinu – Dicţionar de economie politică, Ed. Niculescu, Bucureşti, 2010.
X x x – The Economist, Ed. Capital, Bucureşti, 2012.
Colecţia ,,Capitalul”
Colecţia ,,Jurnalul Naţional”
p. 60 Lohanul nr. 22, iunie 2012