скачать - Eco - Tiras

Solurile cumulice nu se situează pe rocile din care au provenit; la formarea lor a participat în moddeosebit apa curgătoare, de aceia profilul poartă semne de o anumită sortare a elementelor constitutive;sunt adesea stratificate şi au profil nediferenţiat în orizonturile genetice.Orice sol format pe depozite de pedolit sau material de sol nehumificat, conform ideii lui V.V.Dokuceaev, î-şi va păstra profilul iniţial atâta timp, cât va continua procesul intensiv de acumulare adepozitelor. După finisarea acestui proces el se va transforma treptat într-un sol normal zonal sau cumulicizohumic.Aşa dar, este clar că V.V.Dokuceaev presupune existenţa unui şir întreg de faze pedogenetice detranziţie în procesul evoluţiei solurilor cumulice în cele zonale sau cumulice izohumice cu un profildiferenţiat în orizonturi genetice. Trebuie de remarcat că după V. V. Dokuceaev clasificarea soluriloracumulative nu numai că nu a fost perfecţionată, ci din contra a fost complicată şi încurcată. Pe hărţilepedologice de scară mare aceste soluri se prezentau ca soluri cumulice sau deluviale fără sau cuîmpărţirea lor după grosimea sumară a profilului humifer sau după grosimea stratului de depozite relativrecente (proaspete) situate deasupra solului primar. O privire mai generală asupra clasificărilor soluriloracumulative este dată în lucrarea „Despre clasificarea solurilor acumulative”(1959) semnată de A.Presneakova [4]. Autorul remarcă faptul că prima divizare justificată a solurilor acumulative în grupeaparţine A. Kostiucenko (1937) care în dependenţă de grosimea stratului colmatat situat deasupra soluluiprimar normal depistează trei asemenea grupe: slab colmatate – colmatate 10-20%; moderat colmatate –20-40%; puternic colmatate – colmatate peste 40% din grosimea orizontului humifer al solului primar,situat sub acest strat colmatat. Clasificările solurilor acumulative propuse de N.N. Bolîşev, A.S.Skorodumov, I.A. Vlasiuk, M.A. Kocikin au multe comun cu clasificarea A. Kostiucenco şi se deosebescde ea precum şi una de alta în special prin valorile grosimii depozitelor colmatate, situate deasupra soluluiprimar, luate ca bază la întocmirea gradaţiilor lor [4]. După cum se vede aceste scheme de clasificarecuprind, conform ideii lui V.V. Dokuceaev, numai solurile acumulative tipice, pe când cele acumulativeizohumice sunt ignorate.În republica Moldova, în procesul efectuării ridicărilor pedologice la scară mare, solurile formate pedepozitele sedimentare ale vâlcelelor, văilor, glacisurilor versanţilor se delimitau pe hărţile pedologice cudenumirea „namâtâe” şi cu indicarea apartenenţei lor genetice (cernoziomuri cumulice automorfe,cernoziomuri cumulice freatic umede, lăcovişti cumulice etc.), iar uneori şicu indicarea gradului decolmatare. Gradul de colmatare a solurilor se determina după grosimea sumară a profilului humifer cuconţinutul de humus mai mare de 1%: slab colmatate – 80-120 cm; moderat colmatate – 120-160 cm;puternic colmatate – mai mare de 160 cm.Ulterior clasificarea solurilor cumulice în Moldova a fost elaborată de E.I. Leib, I.A. Krupenikov[2, 3]. Ei au propus că aceste soluri să fie numite deluviale după denumirea unuia din procesele geologicede acumulare a depozitelor. La solurile deluviale se refereau numai acele soluri care aveau un strat dedepozite recent colmatat, situat deasupra solului primar, actualmente îngropat. După grosimea depozitelorcontemporane, situate deasupra solului primar, E.I. Leib a divizat solurile deluviale în trei categorii: slabcolmatate – grosimea stratului colmatat până la 40 cm; moderat colmatate – 40-80 cm; puternic colmatate– peste 80 cm. Asemenea gradaţii cantitative au fost propuse de autor reieşind din următoareleconsiderente: 40 cm – constituie grosimea aproximativă a or. A solurilor Moldovei, zona de răspândiremaximală a stratului desfundat, limita uzuală dintre cernoziomurile moderat şi puternic profunde, zona debază de răspândire a rădăcinilor a pomilor fructiferi. Clasificarea solurilor acumulative (deluviale)propusă de E.I. Leib, în esenţă este similară cu clasificările solurilor cumulice elaborate de A.Kostiucenko, N.N. Bolîşev, S.S. Sobolev etc.Propunerea de a numi aceste soluri după denumirea procesului geologic de acumulare a depozitelorsedimentare este o abatere serioasă de la principiile pedologiei genetice, deoarece acest proces nudezvăluie esenţa lor genetică. Solurile numite de E. Leib deluviale cu acelaşi succes pot fi numiteproluviale, deoarece o acumulare substanţială a depozitelor contemporane deasupra solurilor primare esteposibilă numai în rezultatul transportării şi depunerii lor de ape cu curs torenţial. Şi în genere depozitelede origine diversă (deluviu, proluviu, aluviu) pot şi să se deosebească şi să aibă mult comun în textură,compoziţie şi însuşiri.În anul 1987 a fost propusă o variantă de clasificare a solurilor deluviale semnată de I. A.Krupenikov şi V.P. Podîmov [2]. Ei au plasat aceste soluri la nivel de tip şi subtip (cernoziomuri149