PDF. - full text - Dunarea de Jos

More documents

Recommendations

Info

deşi alţii nu au această capacitate. Stabilitatea fonetică se poate mări, un proces denumit asociere în lanţ (Vygotsky 1962). De asemenea, idiomorfismele reflectă creativitatea lingvistică a copilului. În mod frecvent, idiomorfismele sunt combinate cu primele cuvinte (Reich 1986). 1. Vorbirea pentru sine Teoria dezvoltării propusă de Vygotsky menţionează achiziţia mentală a limbajului social şi ajutorul acestuia în rezolvarea problemelor şi în raţionament. Între 2 şi 4 ani, vorbirea pentru sine capătă un caracter pronunţat, care scade însă pe măsură ce este convertit în limbaj mental propriu. Furrow (1984) a sugerat că vorbirea pentru sine serveşte funcţiilor de reglare lingvistică proprie, descriere şi expresivitate. Frawley şi Lantolf (1986) însă, au accentuat faptul că toate formele de vorbire pentru sine sunt reglatoare, iar neapariţia limbajului în efectuarea unei sarcini nu afectează funcţionalitatea. Deşi descoperirile sunt variate, există o teorie care susţine viziunea lui Vygotsky adaugând că vorbirea pentru sine este o funcţie cognitivă cu orientare din partea utilizatorului. Aceste descoperiri atestă şi faptul că funcţiile limbajului sunt în acest punct într-o perioadă de tranziţie. O culegere de lucrări despre vorbirea pentru sine editată de Diaz şi Berk (1992) se concentrează asupra lărgirii şi testării perspectivei teoretice propuse de Vygotsky. Cele două mari direcţii prezente în lucrările lui Vygotsky – importanţa vorbirii pentru sine ca stadiu cognitiv intermediar între colaborarea cu alţii şi propria activitate cerebrală şi, pe de altă parte, natura de reglare proprie a vorbirii pentru sine a copiilor – au parte de un sprijin marcat. Lucrările lui Vygotsky oferă, de asemenea, o perspectivă în istoria socio-culturală proprie copiilor şi a evoluţiei cognitive, astfel încât legăturile create între mediu, pe de o parte, şi creşterea şi dezvoltarea copilului, pe de altă parte, pot fi analizate mai atent (Behrend, Rosengren şi Perimutter 1989, Smolucha şi Smolucha 1992). 2. Primele cuvinte De obicei, primele cuvinte apar între 9 şi 12 luni şi se referă la oameni importanţi pentru copil (mama sau tata) sau la obiecte. Cuvintele pentru obiecte mişcătoare (ex.: maşini) sau care pot fi manipulate (ex.: suc) sunt mai frecvente decât cuvintele de acţiuni (ex.: pa-pa). Funcţiile asociate cu primele cuvinte sunt, în general, numirea, afirmarea şi cererea. Denumirile date de copii reflectă denumiri de categorii, „căţeluş,” şi nu de entităţi separate, cum ar fi „câine mare, câine rău” (Baldwin şi Markman 1989). S-a observat o preferinţă a copiilor pentru primele tipuri de cuvinte achiziţionate; copiii care achiziţionează multe substantive comune sunt denumiţi referenţiali, iar cei care îşi însuşesc alte tipuri de cuvinte, expresivi. În timpul folosirii primelor cuvinte, copiii folosesc cuvintele în mod frecvent, fie în forma fonetică, fie făcând referire la semnificat. În acest stadiu, ei percep cuvintele ca parte din sistemul lingvistic şi conştientizează valoarea comunicativă a acestora. Copiii referenţiali sunt consideraţi mai avansaţi în dezvoltarea lexicală din punctul de vedere al înţelegerii şi producerii, fiind capabili să folosească cuvintele în contexte variate. Deşi copiii expresivi prezintă expresii fixe şi un vocabular eterogen, copiii referenţiali se concentrează asupra denumirii obiectelor şi folosirea substantivelor şi a atributelor acestora. Copiii se folosesc de mai multe strategii pentru achiziţionarea primelor cuvinte. Un principiu important este contrastul. Conform acestuia, copilul presupune că un termen nou nu se referă la obiectul menţionat anterior (Markman şi Wachtel 1988). Alt principiu este presupoziţia că un termen nou cuprinde toate părţile constitutive ale unui obiect, şi nu doar o parte din acesta; acest principiu este denumit principiul scopului obiectului (Taylor şi Gelman 1988). Un alt studiu semnat Taylor şi Gelman menţionează că un copil de 2 ani se foloseşte atât de categoria lingvistică formală (ex.: substantiv sau adjectiv), cât şi de 16
contrastul lexical pentru interpretarea cuvintelor noi. A treia strategie, schiţarea rapidă, adună informaţii despre înţelesul cuvântului, folosindu-se de modul de întrebuinţare în propoziţie şi de cuvintele cu care este comparat; această strategie oferă informaţii rapide, dar incomplete, despre noile cuvinte. Heibeck şi Markman (1987) au arătat că, la 2 ani, copiii pot îngusta sfera semnificatului cu ajutorul celei de-a treia strategii. În plus, copiii cuprind frecvent noile cuvinte în vocabularul propriu prin formarea de ierarhii lingvistice în care cuvintele noi sunt subordonate unei categorii deja stabilite (Taylor şi Gelman 1989). Alte investigaţii au format legături între dezvoltarea semantică şi cea cognitivă în timpul etapei enunţurilor formate dintr-un singur cuvânt. Gopnik şi Meltzoff (1986) formulează teoria specificităţii, care propune conexiuni specifice între anumiţi termeni lingvistici şi anumite stadii de dezvoltare cognitivă în etapa enunţurilor formate dintr-un singur cuvânt. Sensurile primelor cuvinte pe care copiii şi le formează, deşi constante, au tendinţa de a exagera sau minimiza folosirea categorială. Minimizarea survine atunci când copilul observă că multitudinea de semnificaţii aferente unui cuvânt este mai restrânsă decât cea a unui adult. De exemplu, ceea ce copilul înţelege prin minge ar putea fi restrâns la mingea favorită, şi nu la mingi în general, cu atât mai mult la mingea de rugby. Exagerarea folosirii categoriale survine atunci când copiii folosesc excesiv un anumit cuvânt – numirea tuturor bătrânilor „bunic.” Această exagerare este răspândită atât în vorbire, cât şi în înţelegerea vorbirii altora. Primele cuvinte rostite au iscat divergenţe de opinie cu privire la caracterul simbolic sau de specificare a intenţiilor copilului. Aceasta naşte întrebarea: cuvintele reflectă concepte fundamentale sau servesc ca mijloc alternativ de atingere a unui scop? Piaget susţine că primele cuvinte nu au caracter simbolic, ci sprijină dezvoltarea de noi scheme de acţiuni în vederea stabilirii de noi metode pentru atingerea unui scop. Acest proces are loc între 12 şi 18 luni. Unii specialişti susţin ipoteza şi afirmă că aceste vocalizări reprezintă acţiunile care reflectă direct intenţiile copilului. Acţiunile sunt, de obicei, protoenunţiative (comentarii informative) sau protoimperative (ordine). În continuare, pentru o mai bună înţelegere a producerii primelor cuvinte, se vor detalia explicaţii teoretice alternative despre primele cuvinte şi despre folosirea acestora. 3. Explicaţii alternative pentru concepte şi primele cuvinte Owens (1992) susţine că semantica face referire la un sistem de reguli care dictează conţinutul cuvintelor şi combinaţiile dintre cuvinte. Cuvintele nu sunt oglinda realităţii, ci numai conceptele şi credinţele oamenilor despre realitate. Cunoaşterea cognitivă reflectă cunoaşterea realităţii – modul în care oamenii împart experienţele şi conceptele în categorii. Oamenii stochează informaţii despre experienţele trăite (memorie episodică), simboluri, reguli şi legăturile dintre acestea (memorie semantică). Memoria episodică şi cea semantică au o bază comună de informaţii şi experienţe; formarea conceptelor fiind considerată cel mai important proces cognitiv. Când un concept este asociat cu un cuvânt, rezultă cunoaşterea semantică, luând naştere, în felul acesta, fundamentele înţelesului lingvistic. Pentru caracteristicile care stau la baza cunoştinţelor semantice au fost propuse câteva explicaţii: ipoteza trăsăturilor semantice, ipoteza nucleului funcţional şi învăţarea prototipică. Fiecare dintre aceste perspective susţine că diferitele caracteristici ale referentului sunt însuşite de copii, dar nimeni nu cunoaşte ce se ascunde în gândurile altora; oamenii pot doar deduce înţelesuri din cuvinte sau presupuneri. 17
Page 1 and 2: Annals of “Dunărea de Jos” Uni
Page 3 and 4: Naratorul adesea intradiegetic şi
Page 5 and 6: Senzaţia de artificialitate pe car
Page 9 and 10: ealitatea. Drumurile săptămânale
Page 11: Annals of “Dunărea de Jos” Uni
Page 15 and 16: de proprietăţi. Referenţii care
Page 17 and 18: organization of word meaning, in Ch
Page 21 and 22: classroom, they do not necessarily
Page 23 and 24: initiative, independence, proactive
Page 27 and 28: En plus de la mission d’éduquer
Page 29 and 30: 12 Ibidem, p. 63 3 Silvian Iosifesc
Page 33 and 34: and much more complex than many of
Page 37 and 38: Selbstsucht”, und so wird der “
Page 41 and 42: qui fait partie intégrante de l’
Page 45 and 46: different aims in an integrative ty
Page 47 and 48: cast characters as statements of al
Page 51 and 52: cover of a unified, ahistorical, tr
Page 53 and 54: originate in cultural studies, whic
Page 55 and 56: expressed by personal names without
Page 59 and 60: Either none, or else tranquility sw
Page 61 and 62: une prose de haute qualité qui mon
Page 63 and 64:
poetic material: M(arin) S(orescu)
Page 65 and 66:
we need to quote an opinion (Crisp,
Page 67 and 68:
14, no. 4 / November. Sage Publicat
Page 69 and 70:
prétend la référence à un cadre
Page 71 and 72:
dévalorisantes que l’auteur met
Page 73 and 74:
tournure humoristique, le signifié
Page 75 and 76:
d’étude. Il s’agit des conséq
Page 77 and 78:
asservis au régime communiste qui
Page 79 and 80:
Prefaţându-şi volumul, autoarea
Page 81 and 82:
pe „speciile extra-literare de di
Page 83 and 84:
subsol, al notelor explicative ampl
Page 85 and 86:
The Annals of “Dunărea de Jos”
show all

PDF. - full text - Dunarea de Jos

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?