PDF. - full text - Dunarea de Jos

Prefaţându-şi volumul, autoarea justifică apariţia în a doua anexă a unui articol
semnat Walter Benjamin, datat 1923 şi scris în limba germană. Este vorba de un eseu care a
circulat în limba engleză cu titlul The Task of the Translator şi care a influenţat multe puncte de
vedere expuse în carte. Eseistul este persuasiv în a arăta că între original şi traducere nu
trebuie să existe asemănare, ci înrudire. Metaforizând, vasul e spart şi punem cioburile într-o
închipuire de vas nou. Fidelitatea formei e o eroare, dacă se transformă în intenţie majoră.
Bucăţelele contează atunci când se potrivesc între ele, ca să satisfacă cerinţe de armonie. Iar
lingvistul-traducător trăieşte o mare satisfacţie când eseistul-teoretician este în căutarea
semnificaţiilor culturale recuperabile, nu atât prin asemănarea mai mult sau mai puţin vagă
între două limbi, ci prin complementarităţile lor din planul inefabilului.
Subliniem în finalul acestei recenzii că meritele volumului The Cultural Turn in
Translation Studies sunt rezultatul decantat al unor ani de experienţă „ex cathedra” în
abordarea problemelor filologice ridicate de perspective diverse asupra traducerii şi
traducătorului.
COMUNICARE CULTURALĂ ŞI COMUNICARE LINGVISTICĂ ÎN SPAŢIUL
EUROPEAN
Ioan Oprea
Institutul European, Iaşi, 2008, 455 p.
83
Daniela Ţuchel
A-l citi pe profesorul universitar Ioan Oprea înseamnă a te
simţi filolog şi când nu eşti. Discursul nu este doar limpede şi
instructiv, dar conţine de asemenea elemente ataşante în
formule precum calificativele blagiene de major şi minor, care
de fapt nu sugerează gradaţii în cultură. Noi, ca români, ne
liniştim cu aprecierea că „deşi este prima care se manifestă
din punct de vedere cronologic, cultura minoră poate dăinui
mai multe milenii, dând impresia atemporalităţii” (25). Ne
gândim şi regândim poziţia în concertul universal şi, de
multe ori, ne dă mai multă satisfacţie plasarea noastră în
lumea europeană decât în contextul globalizării planetare.
Volumul prof. Oprea ne dă în mod cert un ajutor preţios
pentru a face această încadrare pe baze de informaţie
ştiinţifică.
Textul publicitar de pe coperta a IV-a promite „prima
lucrare românească extinsă care tratează o sumă de aspecte ce
dau unitate Lumii Europene”. Cercetătorul îşi fişează materia în trei părţi, spre care ne
îndreptăm atenţia pentru a descoperi ideile care le dau consistenţă.
Partea întâi ne „învaţă” cum să analizăm principial o cultură şi o limbă. De fapt, pe
Ioan Oprea îl interesează cel mai mult maniera de influenţare a acestora. Actualmente nu
absolut toate etniile europene realizează influenţarea pomenită, ci au întâietate grupul
romanic occidental şi grupul germanic. Trebuie stabilit cine are statut de superioritate în
parteneriatele culturale iniţiate.
Construcţia noastră spirituală a început cu lumea greacă antică, „o moştenire
intelectuală a libertăţii, toleranţei şi exactităţii” (43). Apoi sunt radiografiaţi celţii şi
germanicii scandinavi. Accentul cărţii se mută pe creştinarea europenilor şi pe noua religie
„care are drept dogmă centrală ideea păcatului şi a mântuirii” (55). Epoca modernă –
Renaştere, Reformă, Ortodoxia est-europeană – sunt parcurse tot în această parte a
volumului, pentru a se sublinia un model vestic („primatul raţionalităţii şi al ordinii”, 77),