PDF. - full text - Dunarea de Jos

Însuşirea conceptelor şi reprezentările lingvistice respective ar trebui să fie paralele. De
exemplu, copiii care folosesc corect expresia „în faţa” ar trebui supuşi testelor de nonverbalitate
pentru conceptele de apropiere şi de caracteristici ale obiectelor, pentru a dovedi
stăpânirea conceptelor şi caracteristicilor obiectelor înainte de folosirea acestei forme
lingvistice; ei ar trebui să demonstreze însuşirea înţelesurilor formei „în faţa” în aceeaşi
ordine ca în cazul achiziţiei de concepte relaţionate non-verbale. Astfel, ordinea dezvoltării
cognitive conceptuale ar trebui să preceadă şi, respectiv, să se regăsească în formele
lingvistice aferente. Retrospectiva formulată de Johnston (1986) arată că frecvenţa
întrebuinţării şi complexitatea lingvistică şi semantică pot influenţa ordinea achiziţiei
termenilor relaţionaţi. Urmând o idee similară, E. Clark (1980) spune că „sus” este cel dintâi
cuvânt folosit corect din perechea „sus-jos,” iar abia mai apoi „jos,” la fel şi în cazul perechii
„faţă-spate.” Ea argumentează că aceste înţelesuri sunt achiziţionate în ordinea determinată
de strategiile non-lingvistice anterioare folosite de copii pentru aceiaşi termeni.
8. Termenii de schimbare
Termenii de schimbare sunt termeni ai căror referenţi se schimbă în funcţie de vorbitor,
de unde şi când se adresează vorbitorul. Termenii reprezentând gradele de rudenie,
pronumele, „acesta” sau „acela” provoacă schimbarea referentului în funcţie de vorbitor.
Pronumele de persoana întâi şi a doua nu sunt însuşite decât după anii preşcolari (Reich,
1986). Referinţele anaforice, în care un pronume poate fi ataşat la mai mult decât un singur
substantiv, ca în propoziţia „Bogdan i-a spus lui Nae că îl cunoaşte pe Batman,” sunt
stăpânite în timp, pe măsură ce copiii pot alterna între perspective (Smyth, 1995).
Diferenţierea între „aici” şi „acolo” şi „acesta” şi „acela” se definitivează abia în jurul vârstei
de 7 ani. Astfel, termenii de schimbare şi de relaţie sunt achiziţionaţi de-a lungul unei întinse
perioade de timp. Înţelegerea acestor termeni presupune localizarea obiectelor cu referire la
sine sau la punctul de vedere al vorbitorului.
9. Termenii psihici
Termenii psihici ca „a gândi,” „a cunoaşte,” încep a fi folosiţi între 2 şi 3 ani. Wellman
şi Estes (1987) spun că acest tip de termeni au fost mai întâi utilizaţi drept funcţii ale
conversaţiei, majoritatea fiind folosiţi pentru referinţe psihice distincte, explicite. Copiii au
abilitatea de a face diferenţa între termeni de ordin psihic şi planul real. Până la 4 – 5 ani ei
înţeleg întrebuinţarea termenilor de ordin psihic, precum „a cunoaşte,” „a gândi” pentru
acţiuni sigure. Până la 4 ani, copiii fac distincţia între „a cunoaşte” şi „a gândi” şi „a ghici” şi
percep termenul „a cunoaşte” ca o judecată sigură (Moore, Bryant şi Furrow 1989).
Evoluţia semantică, în special a primelor cuvinte, este o sarcină complicată care
depinde de maturitatea şi complexitatea cognitivă, de frecvenţa utilizării şi a oportunităţii.
Copiii folosesc o gamă variată de strategii lingvistice şi non-lingvistice pentru achiziţionarea
înţelesului. Proprietăţile semantice joacă, de asemenea, un rol important în enunţurile din
perioadele de tranziţie. Enunţurile formate din două cuvinte se construiesc, în mod frecvent,
pe conexiunile semantice constituite înainte de dezvoltarea şi formarea relaţiilor sintactice.
Referinţe
Backscheider, A.G., Shatz, M., Gelman, S.A. (1993). Preschoolers’ ability to distinguish living kinds as
a function of self-healing, in Child Development, 64, 1242–1257.
Baldwin, D.A., Markman, E.M. (1989). Establishing word-object relations: A first step, in Child
Development, 60, 381–398.
Bloom, L., Merkin, W., Wootten, J. (1982). Wh-questions: Linguistic factors that contribute to the
sequence of acquisition, in Child Development, 53, 1084-1092.
Bowerman, M. (1978). Systematizing semantic knowledge: changes over time in the child’s
20