Descarca

11. BOALA CELIACĂ
Definiţie
Boala celiacă sau enteropatia glutenică este o boală intestinală cronică, caracterizată prin
diaree, steatoree şi malabsorbţie, generată de intoleranţa la gluten (consumul de făinoase cu
conţinut glutenic). Elementul morfologic este reprezentat de atrofia mucoasei jejunale, iar
dieta fără gluten duce la ameliorarea clinică şi histologică a bolii.
Epidemiologie
Afecţiunea este răspândită în zonele cu climat temperat şi are o evoluţie cronică, cu apariţie
sau exacerbare după consumul de făinoase din grâu. Prevalenţa bolii este între 10 şi 30 cazuri
la 100.000 de locuitori. Boala a fost amplu descrisă în Olanda după cel de al II-lea Război
Mondial, deoarece lipsa de grâu din timpul războiului a dus la scăderea frecvenţei bolii, iar
introducerea din nou a grâului după război, a favorizat reapariţia simptomelor.
În ultimii 15-20 de ani, alături de formele tipice de boală, ce prezintă diaree, steatoree şi
malabsorbţie, au apărut şi forme latente de intoleranţă la gluten, ce nu duc obligatoriu la
atrofie vilozitară, ci doar la o jejunită interstiţială sau preatrofică. Afecţiunea este genetic
indusă, fiind cu caracter familial; ea este de 10 ori mai frecventă la rudele de gradul I ale
bolnavului şi de 30 ori mai frecventă la gemeni.
Etiopatogenie
În enteropatia glutenică, există un deficit genetic oligopeptidazic în enterocite, ducând la
sensibilizarea acestora la alfa-gliadină (fracţiunea a III-a a glutenului). Gliadina, fracţiune a
glutenului, se găseşte în special în grâu şi secară şi mai puţin în orz şi ovăz. Imunogenitatea
glutenului din diverse arii geografice este variabilă şi asta poate explica răspândirea diferită a
bolii. Contactul prelungit al enterocitului (prin lipsa oligopeptidazei intestinale) cu gliadina
nedigerată va duce la un conflict imunologic local, prin formarea de complexe imune gliadină
– anticorpi antigliadină. Aceste complexe imune se fixează pe mucoasa intestinală, stimulează
agregarea limfocitelor K (Killer), ducând la lezarea mucoasei cu pierderea vilozităţilor şi
proliferarea celulelor criptice.
Întreruperea alimentaţiei cu gluten, favorizează refacerea epiteliului vilozitar, ameliorarea
tulburărilor de tranzit şi a malabsorbţiei, cu condiţia ca diagnosticul să se facă în primii 3- 6
ani de la debutul clinic al bolii. În formele avansate de boală, fenomenele de regenerare a
mucoasei intestinale sunt extrem de lente sau absente.
Morfopatologie
Macroscopic mucoasa intestinală patologică apare sidefiu-albicioasă, lipsită de relief
accidentat. Leziunile sunt evidente la nivel jejunal şi mai puţin aparente la nivelul ileonului.
Microscopic se vizualizează lipsa vilozităţilor normale, acestea apărând turtite, iar în formele
avansate apare atrofia totală vilozitară.
Tabloul clinic
Boala celiacă poate fi simptomatică sau asimptomatică şi poate apărea la orice vârstă, adesea
chiar fără diaree sau steatoree. În formele mai puţin tipice, semnele care ne fac să ne gândim
la boală pot fi: statura mică, infertilitatea, anemia neexplicată, stomatite aftoase recidivante
sau dermatite herpetiforme.
Dacă este vorba de boală celiacă cu debut infantil, copilul este normal până la introducerea
făinoaselor în alimentaţie. Atunci începe să aibă scaune moi, cu miros neplăcut, şi crampe
intestinale. Apar anemia, hipoproteinemia şi edemele.
În formele adultului se semnalează progresiv, diareea, steatoreea şi ulterior sindromul de
malabsorbţie. De obicei bolnavii prezintă de ani de zile scaune diareice (3-6 scaune/zi),
asociate cu disconfort abdominal, borborisme.
43