Descarca

o Anti HBc semnifică trecerea prin boală. AntiHBc apar în ser la cei cu
infecţie cronică (antiHBc/IgG) sau sunt markerii infecţiei acute ori ai
replicării virale (antiHBc IgM).
o Atg HBe (antigen de replicare) semnifică faza replicativă a infecţie. Este
decelabil la aprox. 25% din pacienţii cu hepatită cronică B. Prezenţa lui
semnifică infecţia cu virus „sălbatic”.
o Anti HBe apar în momentul seroconversiei AgHBe/antiHBe şi denotă o
replicare virală redusă la cei cu infecţie cronică, cu îmbunătăţirea
prognosticului clinic. Prezenţa antiHBe şi ADN VHB la pacienţii AgHBe
negativ, se întâlneşte la cei cu VHB mutant pre-Core.
o ADN HBV reprezintă marcherul cel mai sensibil al replicării virusale.
Măsurarea lui cantitativă permite aprecierea progresivităţii hepatitei cronice
B şi a răspunsului la tratamentul antiviral. Cele mai sensibile teste în
decelarea DNA HBV sunt tehnicile PCR.
o Anti HBs - prezenţa anti HBs semnifică vindecarea unei hepatite B sau
vaccinarea anti hepatită B.
Primul element pe care îl cautăm la o hepatită cronică este Atg HBs. Dacă el este pozitiv,
atunci vom căuta dacă este un virus „sălbatic” sau „mutant” (Atg HBe sau Anti Hbe) şi
replicarea virala (DNA HBV). În caz că avem Atg HBs prezent, Atg HBe pozitiv (virus
sălbatic) sau Atg HBe negativ, ADN HBV pozitiv (virus precore mutant), replicarea
virală activă reprezintă un potenţial evolutiv al hepatitei cronice.
Tabloul clinic este cel mai adesea şters. La majoritatea bolnavilor cronici, boala se
descoperă întâmplător, când, cu ocazia unor investigaţii biologice de rutină se descoperă
transaminaze crescute. Eventual un examen clinic ocazional, poate descoperi
hepatomegalie sau eventual şi splenomegalie. Majoritatea bolnavilor sunt complet
asimptomatici sau pot acuza o astenie, adinamie, scăderea forţei de muncă. Episoade de
icter sau subicter apar mai rar, de obicei în stadii mai avansate de boală.
Anamneza bolnavului poate destul de rar să descopere în antecedente o hepatită acută
icterigenă cu Atg HBs, dar se pot descoperi alte momente cu potenţial infecţios: injecţii,
vaccinări, tatuaje, intervenţii de mică sau mare chirurgie etc. Dacă descoperirea se face în
copilărie, se poate pune problema transmisiei verticale materno-fetale.
Examenul clinic al unui bolnav cu hepatită cronică poate decela o hepatomegalie şi uneori
splenomegalie. Consistenţa ficatului este moderat mărită, ceea ce face deosebirea de
consistenţa fermă din ciroza hepatică.
Icterul sau subicterul apar mai rar.
Tabloul biologic poate fi mai mult sau mai puţin modificat. Astfel, există hepatite cronice
cu un tablou biologic minim modificat, iar altele (de obicei formele active) au modificări
evidente.
Sindromul hepatocitolitic se traduce prin transaminaze GPT, GOT (ALAT, ASAT)
crescute de câteva ori (în general 2-3xN), dar există şi hepatite cronice cu transaminaze
cvasinormale.
Sindromul inflamator existând o oarecare corelaţie între nivelul lor şi activitatea
histologică a bolii.
Sindromul hepatopriv (scăderea IQ, TQ, albuminemiei) este puţin modificat.
Sindromul bilio-excretor, cu creşterea bilirubinei, este destul de rar.
Marcherii virusologici hepatici necesari sunt Atg HBs, ca expresie a virusului B, apoi
marcherii de replicare ADN HBV, Atg HBe (sau nonreplicare – Anti HBe).
65