Descarca

13. SINDROMUL DE MALABSORBŢIE (SM)
Definiţie
Sindromul de malabsorbţie (SM) reprezintă o situaţie patologică ce se caracterizează prin
tulburarea absorbţiei, la nivelul intestinului subţire, a diverselor componente nutritive.
O mare varietate de boli pot cauza malabsorbţie în mod primar sau secundar. Astfel
malabsorbţia poate fi de origine pancreatică, hepatică sau intestinală. SM poate fi datorat unor
tulburări de digestie (maldigestie), cu afectarea secundară a absorbţiei (în cauze hepatice,
pancreatice) sau poate fi datorat direct unor tulburări de absorbţie la nivel enteral (în boli
intestinale, unde digestia s-a făcut corect).
În malabsorbţie, semnul cel mai tipic este steatoreea, definită ca o pierdere mai mare de 5 g
grăsimi/ 24 ore prin scaun.
Fiziologia digestiei
Proteinele alimentare suferă în stomac, sub acţiunea pepsinei şi a acidului clorhidric, o
transformare în peptone. În duoden, proteazele pancreatice (chimotripsina, tripsina) desfac
peptonele până la aminoacizi şi bi- sau oligopeptide; acestea la rândul lor vor fi desfăcute în
aminoacizi de oligopeptidazele, la marginea în perie intestinală.
Glucidele alimentare
Nu sunt influenţate de amilaza salivară (inactivată de pH-ul gastric acid). Amilaza pancreatică
va acţiona asupra glucidelor în intestin, transformându-le în dizaharide, care, sub acţiunea
dizaharidazelor marginii în perie intestinale, vor fi transformate în monozaharide (glucoza,
fructoza, galactoza).
Lipidele alimentare
Sunt emulsionate şi micelizate sub acţiunea sărurilor biliare. Sub acţiunea lipazei pancreatice,
la un pH neutru (rezultat din neutralizarea acidităţii gastrice prin bicarbonaţii pancreatici),
trigliceridele se desfac la monogliceride şi acizi graşi liberi.
Fiziologia absorbţiei
Proteinele se absorb activ, ca aminoacizi, predominant în jejunul proximal.
Glucidele se absorb ca monozaharide, în mod activ pentru glucoză şi galactoză şi pasiv pentru
fructoză (mecanismul activ energodependent, iar cel pasiv – energoindependent).
Xiloza (monozaharid pentozic) se absoarbe activ la concentraţii joase şi pasiv prin difuziune la
concentraţii mari. Absorbţia glucidelor se face în jejunul proximal.
Lipidele, desfăcute în monogliceride şi acizi graşi liberi, se absorb în principal în primii 100
cm ai jejunului şi mai puţin în ileon. Mecanismul este pasiv pentru străbaterea membranei
celulare, dar necesită apoi procese energetice.
Absorbţia fierului se face în duoden şi în primele anse intestinale, sub formă redusă.
Transportul enterocitar se face cu ajutorul feritinei, iar în circulaţie fierul este preluat de
siderofilină.
Vitamina B12 (factorul extrinsec) se leagă cu factorul intrinsec gastric, ajutată de o proteină,
ce se găseşte în sucul gastric: proteina R. Absorbţia vitaminei B12 se face în ileonul terminal,
unde există receptori care recunosc complexul factor intrinsec – factor extrinsec.
Electroliţii şi apa se absorb în general atât pasiv cât şi activ, în duoden şi ileon, dar, pentru Na
şi K, şi în colon.
Etiopatogenia sindromului de malabsorbţie
Diverse boli ale tubului digestiv pot provoca tulburări ale digestiei principiilor alimentare
şi/sau ale absorbţiei.
49