Neagu Djuvara - O scurta istorie a romanilor ... - resurseistorie1

personalităţi civile şi militare — şi scoate tratatul: noi trebuie să intrăm în război alături de
Puterile Centrale. Fiul lui Ion Brătianu, Ionel Brătianu, care era de-acum şeful Partidului
Liberal şi prim-ministru, şi majoritatea membrilor guvernului şi ai Consiliului de Coroană (în
afară de fostul prim-ministru conservator Petre Carp) se opun categoric intrării în război
alături de Puterile Centrale şi împotriva Rusiei. Regele Carol, cu durere în suflet, acceptă
neutralitatea României. A fost adânc afectat de faptul că nu şi-a putut ţine cuvântul faţă de
împăratul Austriei şi împăratul Germaniei, iar după câteva săptămâni a şi murit, în septembrie
1914. Lui Carol I îi succedă un nepot al lui (Carol I nu avusese decât o fată, care murise la o
vârstă fragedă, iar regina Elisabeta — Carmen Sylva, după numele ei de poetă — n-a mai
putut avea copii). Carol adoptase pe fiul unui frate mai mare al lui, îl adusese în ţară la o
vârstă matură, iar acesta învăţase româneşte. El va fi regele Ferdinand I, cel mai bun rege pe
care l-am avut. Se urcă deci pe tron în 1914. Este căsătorit cu o prinţesă pe jumătate engleză,
pe jumătate rusoaică, viitoarea regină Măria, nepoată de fiu a reginei Victoria a Angliei şi
nepoată de fiică a ţarului Alexandru al II-lea.
202
Femeie cu mult cap politic şi foarte energică, în mare parte sub influenţa ei, dar şi fiindcă îşi
dă seama care este adevăratul interes al poporului român, regele Ferdinand îşi calcă pe inimă,
el, născut şi crescut în Germania, devine mai român decât mulţi români şi hotărăşte, în august
1916, să intre în război împotriva propriei sale patrii de origine.
România în război
După lungi negocieri, în august 1916, Ionel Brătianu încheie cu francezii, englezii şi ruşii un
tratat deocamdată secret în care ni se promit Transilvania, Banatul şi Bucovina (luată de
austrieci în 1775). O dată acceptat acest plan de către aliaţi, românii intră în război la 28
august (15 august pe stil vechi) 1916. Trecem munţii, intrăm în Transilvania, la început, cum
nu era apărată, pătrundem destul de adânc, suntem primiţi cu flori şi urale de românii din
Transilvania, însă nemţii aduc imediat divizii de pe alte fronturi, cu doi dintre mareşalii lor cei
mai de vază, Mackensen pe de o parte, Falkenheim pe de alta, iar mica noastră armată, prost
pregătită, prost înarmată, este de la început respinsă peste Carpaţi, în Muntenia; pe frontul de
sud, la Turtucaia, suferim din partea armatelor bulgare şi germane o teribilă înfrângere.
încetul cu încetul, pierdem toată Muntenia într-un adevărat dezastru militar, cu toată rezistenţa
pe văile Jiului şi Prahovei, până ce suntem respinşi, la sfârşitul anului 1916, la graniţa dintre
Muntenia şi Moldova. Dar în acel moment se petrece o schimbare. Mai întâi vine iarna,
francezii reuşesc să ne trimită prin Rusia armament şi instructori, iar în timpul iernii armata
română se reface, astfel încât în primăvara şi în vara lui 1917 putem rezista în mod victorios
pe linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi. Uitaţi-vă pe hartă! Veţi vedea că între Muntenia şi
Moldova, adică de la cotul Dunării şi până la cotul Carpaţilor, este o regiune destul de strimtă,
deluroasă, unde s-au săpat şanţuri şi se poate organiza apărarea. Şi când, în iunie 1917, nemţii
încearcă ori să vină din Transilvania prin pasul Oituz, ori să atace de la sud, la Mărăşti şi
Mărăşeşti, sunt opriţi de armata română şi de bruma de armată rusă de pe acel front.
203
Sunt victorii frumoase ale armatei noastre. Din păcate, vor fi oarecum fără viitor.
În Rusia se întâmplau, de mai multe luni, evenimente extrem de grave. Deja mişcarea
revoluţionară, căreia i se va zice bolşevică, a minat imperiul rus după aproape trei ani şi
jumătate de război, un război foarte dur, al cărui scop ostaşii nu-l înţeleg şi care face milioane