Neagu Djuvara - O scurta istorie a romanilor ... - resurseistorie1

Or, în toată epoca fanariotă războaiele între aceste trei puteri s-au ţinut lanţ, de cele mai multe
ori pe teritoriul ţării noastre, aducând de fiecare dată convoiul lor de mizerii, fără să mai
vorbim de rechiziţiile turceşti.
Iată un „calendar" succint al războaielor austro-ruso-turce după pacea de la Karlowitz şi
încercarea neizbutită a lui Petru cel Mare din 1711:
—1716-l718, război austro-turc, încheiat cu pacea de la Passarowitz (în sârbă Pozarevac).
Turcii cedează banatul Timişoarei şi Oltenia. După ce au dobândit Banatul, care, ca toate
fostele posesiuni otomane, era în mare parte depopulat, austriecii au purces la o intensă
colonizare a ţinutului în special cu germani din regiunea Suabiei, apoi cu germanofoni din
Lorena (după ce au trebuit să cedeze, în 1738, acest ducat Franţei — recte temporar socrului
regelui Franţei, Stanistaw Leszczynski). Această populaţie de limbă germană şi religie
catolică a căpătat la noi denumirea generică de şvabi.
—1735-l739, război austro-ruso-turc. Ruşii înaintează în Ucraina către Marea Neagră;
austriecii sunt mai puţin norocoşi, iar prin pacea de la Belgrad trebuie să restituie Oltenia
Ţării Româneşti, în decursul a peste 20 de ani de ocupaţie, austriecii au introdus însă câteva
reforme administrative, şi în orice caz ne-au lăsat recensământuri preţioase, pe care nu le
aveam înainte, sub dominaţie turcă. Românii însă nu s-au împăcat bine cu stăpânirea austriacă
— în afară de câţiva boieri „colaboraţionişti". A existat o temere de a fi despărţiţi de fraţii de
dincolo de Olt, iar, în cercurile bisericeşti, o teamă de presiunea catolicismului — astfel încât
pacea de la Belgrad, negociată pentru partea otomană de Ioan Vodă Mavrocordat, a fost bine
primită.
— 1768-l774, război ruso-turc (deja pomenit în legătură cu moartea lui Constantin
Mavrocordat). Pacea se încheie la Kuciuk-Kainardji. Ruşii înaintează până la Bug şi obţin
libertatea de navigaţie în Marea Neagră, precum şi drept de intervenţie în treburile
Principatelor române. Boierii români se folosesc de împrejurare ca să înainteze rapoarte
politice la Sankt-Petersburg, cu o serie de revendicări care sunt precursoarele programului
politic al patrioţilor români din veacul următor: revenirea la vechile orânduieli ale ţării, domni
pământeni etc.
148
„Răpirea"Bucovinei (1775). Pierdem prima oară Basarabia (1812)
Din nefericire, pacea de la Kuciuk-Kainardji a avut şi o urmare neprevăzută şi dramatică:
Austria, ca preţ al intervenţiei sale diplomatice, a obţinut de la Poartă, în 1775, cesiunea unei
porţiuni a nordului Moldovei, chipurile pentru a-i uşura trecerea către sudul Poloniei, pe care-l
căpătase la o primă dezmembrare a Poloniei în 1771, porţiune ce capătă de acum numele de
Bucovina (pădure de fag, în limbile slave). Domnul Moldovei era atunci Grigore al III-lea
Ghica. A protestat la Poartă împotriva acestei ciuntiri a ţării, contrară înţelegerii tradiţionale
între puterea suzerană şi ţara „protejată". A fost în zadar. Nu chiar în zadar, căci marele vizir a
trimis un capugiu care l-a sugrumat pe Grigore Vodă în palatul lui (1777).
Provincia Bucovina a fost bine administrată — ca toate ţinuturile guvernate de austrieci —,
însă fiind prea puţin populată, administraţia a favorizat imigrarea rutenilor, deja prezenţi, dar
în număr mic, astfel încât cu vremea ponderea populaţiei s-a schimbat în dauna românilor, cu
atât mai mult cu cât tot pe acolo se va scurge, după 1830, marea migraţie evreiască din Galiţia
şi Rusia.
Între 1787 şi 1792 are loc un nou război austro-ruso-turc. Austriecii, care înaintaseră adânc în
ţările noastre, s-au retras subit din cauza problemelor ivite în Occident o dată cu Revoluţia
Franceză (pacea de la Şiştov, august 1791). Ruşii încheie la rândul lor pacea la Iaşi (ianuarie