Neagu Djuvara - O scurta istorie a romanilor ... - resurseistorie1

Tihomir, pe care o găsiţi în toate cărţile, e greşită. Să aibă oare nişte cneji slavo-români
prenume cumane din tată în fiu la numai 100-l50 de ani de la năvălirea cumanilor?
Puţin probabil.
— Cancelaria papală a considerat pe primii doi voievozi, Basarab şi Nicolae-Alexandru, ca
fideli ai Bisericii Romei, în ciuda unor „trădări", după care cancelaria ungară se grăbea să-i
califice drept „schismatici"; dar Curia romană nu se putea înşela. Or, dacă au fost originar
catolici, nu puteau fi slavo-români, aceştia fiind de veacuri legaţi de Constantinopol; numai
cumanii fuseseră botezaţi în rit roman. De altfel şi Basarab şi Nicolae-Alexandru au avut soţii
catolice.
— Cozia şi Hurezul au fost două dintre cele mai prestigioase ctitorii ale Basarabilor; ambele
poartă nume cumane (cozia = nucet; hurez sau huhurez = pasăre de
noapte).
— Se sugerează adesea că Basarab s-ar fi impus celorlalţi voievozi şi cneji români în calitate
de căpetenie a lor împotriva tătarilor, dar n-avem nici un document care să evoce o asemenea
acţiune, în schimb, există surse sârbeşti şi ungureşti după care Basarab ar fi fost ajutat de
tătari într-o luptă pe care o duce împotriva sârbilor alături de bulgari (Velbujd, iunie 1330,
bătălie unde aliaţii sunt învinşi de sârbi) şi în vestita bătălie zisă de la „Posada" (noiembrie
1330) împotriva ungurilor — despre care vom mai vorbi, căci e considerată „actul de naştere"
al Ţării Româneşti ca unitate autonomă în cadrul Europei feudale.
51
E deci mai probabil că Basarab a fost acceptat ca „mare voievod" nu fiindcă ar fi dus lupte
victorioase împotriva tătarilor, ci fiindcă ar fi fost cel mai capabil de a se înţelege cu ei. O
origine cumană putea fi un atu la o vreme când tătarii occidentali (din Crimeea şi Bugeac)
erau, majoritar, foşti cumani.
De altfel, marii cneji ruşi au procedat la fel, adică au preferat îndepărtata suzeranitate
mongolă, care nu se atingea de credinţa şi datinile lor, unei dominaţii a puterilor catolice, mult
mai constrângătoare. Cu câteva zeci de ani înainte de Basarab, marele erou al Evului Mediu
rus, Alexandr Nevski, de la Novgorod, apoi din Vladimir, a ales aceeaşi cale: s-a luptat eroic
împotriva apusenilor, învingând şi pe suedezi şi pe cavalerii teutoni — în schimb s-a dus să-şi
plece genunchiul, smerit, în faţa Marelui Han al Hoardei de Aur. La fel vor face în veacul
următor şi marii cneji ai Moscovei.
— Avem şi un document ciudat printre documentele transilvane de la începutul secolului
XIV: în 1325, un cleric ungur depune mărturie că un fiu de comite cuman a îndrăznit, în faţa
unui tânăr nobil maghiar, să-l ponegrească pe rege zicând că nu-i ajunge nici la gleznă lui
Basarab! De ce tânărul cuman, dacă a vrut să-l înjosească pe regele Ungariei, nu l-a comparat
cu regele Poloniei, cu cneazul de Halici sau cu vreun despot sârb — de ce l-a comparat cu
voievodul Basarab, când acesta nu se distinsese încă învingând pe trufaşul rege? Nu cumva
fiindcă era mândru de el, îl ştia de un neam cu el, poate chiar rudă?
— Mă întreb, în fine, dacă poreclei „Negru Vodă" dată de tradiţie „descălecătorului", adică
întemeietorului, poreclă pentru care s-au căutat tot felul de explicaţii, dintre care unele chiar
năstruşnice, nu trebuie să i se păstreze explicaţia pe care o mai avea trei sute de ani mai târziu,
când a fost culeasă de un celebru oaspete oriental în ţara noastră, Paul de Alep: i s-ar fi zis
Negru Vodă pentru că era negricios la faţă!
52
Or, un cuman era desigur negricios în ochii cnejilor noştri slavo-români. De altfel, câteva
decenii mai târziu, moldoveanul Miron Costin ne dă aceeaşi explicaţie! Avem o paralelă