Neagu Djuvara - O scurta istorie a romanilor ... - resurseistorie1

tânărul cap în nisip. După care l-au tăiat şi pe al bătrânului domn. Moartea aceasta
cutremurătoare a impresionat întreaga Europă — l-a impresionat şi pe bardul popular care a
cântat peste veacuri pe „Brâncoveanu Constantin / Boier vechi şi Domn creştin..."
Dimitrie Cantemir, intelectual de talie europeană şi politician nerealist
Pentru a înţelege instalarea, mai târziu, a regimului fanariot, trebuie să evocăm şi un scurt
moment din istoria Moldovei, scurt, dar de însemnătate majoră: domnia lui Dimitrie Cantemir
în 1710-l711.
Dimitrie Cantemir era fiul unui voievod ales, Constantin Cantemir, care fusese un simplu
ostaş, provenit din răzeşimea moldoveana din Tigheci, la graniţa Bugeacului tătăresc, foarte
viteaz; el fusese mai întâi mercenar la polonezi, ajuns la cele mai înalte grade militare, apoi
boierit în ţară şi în cele din urmă înălţat la domnie de către boierii moldoveni, la bătrâneţe, în
1685, oarecum accidental, fiindcă nu se putuseră înţelege asupra vreunui candidat coborâtor
din foştii domni sau ieşit din marea boierime. Domneşte din 1685 până în 1693 şi, cu toate că
a fost atâta vreme în slujba Poloniei, îi ţine piept regelui Jan Sobieski când acesta încearcă să
cucerească Moldova (de atunci datează legenda „Sobieski şi plăieşii").
Constantin Cantemir a avut doi fii care au domnit apoi pe rând, Antioh şi Dimitrie. Acesta din
urmă era de o inteligenţă ieşită din comun. Cronicarul povesteşte cum bătrânului domn, care
nu ştia carte, îi plăcea să-l pună pe copil să-i citească din slovele vechi. Dar, după o străveche
rânduială, domnitorul a trebuit să-l trimită pe tânărul Dimitrie ostatic la Constantinopol, ca
garanţie că voievodul nu se va răzvrăti împotriva turcilor; la fel fuseseră ostatici, chiar din
veacul al XV-lea, Vlad Ţepeş şi fratele său, Radu cel Frumos.
137
Dimitrie stă ostatic la Constantinopol 20 de ani. învaţă toate limbile vorbite curent acolo la
vremea aceea: araba, persana şi turca, bineînţeles; limbile antice (greaca, latina); greaca
modernă; dintre limbile apusene: italiana, germana şi ceva franţuzeşte — astfel că, adăugind
româna şi rusa, pe care o va învăţa în exil în Rusia, avem ceea ce se numeşte un adevărat
poliglot. Cunoaşte cultura bizantină, fireşte; cunoaşte perfect cultura islamică, trăind în
mediul ei (e inventatorul unui mod de transcriere a muzicii turceşti! se mai ştie şi azi în Turcia
că notele muzicale turceşti sunt o invenţie a lui „Cantemiroglu", adică a fiului lui Cantemir
Vodă tatăl); latina şi greaca antică le cunoaşte temeinic din cărţi; cunoaşte ceva şi din cultura
apuseană, căci e citit şi frecventează pe ambasadorii străini: olandez, englez, francez,
german... Când a ajuns să fie apreciat la Curtea Otomană, marele vizir a crezut că el e omul
potrivit să fie trimis domn în Moldova, pentru că se zvonea că ţarul Petru (căruia i se va spune
„cel Mare"), după ce l-a învins pe regele Suediei Carol al XII-lea, ilustru căpitan, se pregătea
de război împotriva turcilor.
Dar iată că abia ajuns în scaun la Iaşi, Cantemir caută să ia legătura cu ţarul pentru ca,
împreună, să pornească un război de eliberare de sub dominaţie turcă. In 1697, în vârstă de 24
de ani, asistase, în rândurile armatei otomane, la înfrângerea de la Zenta în faţa imperialilor,
înfrângere sfârşită în adevărată derută, de unde Cantemir trăsese concluzia pripită că puterea
otomană era definitiv decăzută. Prin emisari de-ai lui, aleşi din mica boierime care-i era mai
credincioasă, încheie, în primăvara lui 1711, un tratat cu Petru cel Mare, prin care pune
Moldova sub protecţia ţarului, într-un cuvânt făcea din Moldova o ţară vasală Rusiei. Noi,
care ştim ce a urmat vreme de trei veacuri, ne dăm seama ce imprudenţă comitea: dacă ruşii ar
fi ieşit învingători atunci, Moldova toată ar fi avut, cu timpul, soarta Ucrainei, a Georgiei sau
a Basarabiei, prefăcute în simple provincii sau gubernii ale imperiului rus.