Neagu Djuvara - O scurta istorie a romanilor ... - resurseistorie1

conducerea partidului şi a ţârii. La început mai puţin brutal decât predecesorul său — căci în
vremea lui Gheorghiu-Dej a avut loc distrugerea sistematică, conform tezelor lui Lenin, a
tuturor păturilor sociale mai răsărite, nu numai la nivelul straturilor sociale mai înalte, ci şi la
sate, morţi cu miile, cu zecile de mii, în închisori, la canalul Dunăre-Marea Neagră, în
deportări etc., cu vremea însă, Ceauşescu şi-a pierdut orice simţ al măsurii. Incult, dar şiret şi
ambiţios, a avut o reală dibăcie politică, nu numai pe plan intern spre a-şi consolida puterea
dictatorială, ci şi pe plan extern pentru a da unor mari oameni politici din Occident, ca
generalul de Gaulle sau preşedintele Nixon, impresia că el încerca să desprindă România din
cleştele sovietic, în aceste încercări n-a mers însă niciodată atât de departe încât să-i
îngrijoreze pe stăpânii Kremlinului.
229
Ba probabil că, având asentimentul lor, România a fost veriga din lanţul de state satelite ale
Uniunii Sovietice care păstra legătura cu ţări devenite inamice, ca Israelul, Albania sau China,
în acelaşi timp, la adăpostul reputaţiei de pretinsă independenţă, Ceauşescu lăsa serviciile sale
„speciale" să dea în Occident lovituri spectaculoase care, vădit, nu puteau folosi decât
serviciilor secrete ale URSS. Ceauşescu a fost însoţit şi încurajat de oportunişti nepregătiţi şi
fără scrupule, care i-au inspirat planuri de dezvoltare cu totul absurde — de pildă, hotărârea
creării unor uriaşe oţelării într-o ţară lipsită de cele două materii prime necesare, fier şi
cărbune, precum şi de suficientă energie, iar aceasta tocmai în conjunctura în care cererea de
oţel pe piaţa mondială era în descreştere din cauza unei adevărate revoluţii tehnologice. Şi, pe
lângă o seamă de alte erori majore în planificarea economică, a început lucrări faraonice în
capitala ţării, după modelul altor demenţi ai lumii comuniste, ca Mao Tse Dun sau Kim Ir
Sen. Câte şcoli, spitale, şosele s-ar fi putut clădi cu miliardele cheltuite pentru dărâmarea (cu
o nemaipomenită lipsă de omenie) a unui întreg cartier al Bucureştilor şi ridicarea acelei
monstruoase clădiri numite „Casa Poporului", precum şi a acelui bulevard luxos, mai lung şi
mai larg decât Champs-Elysees de la Paris! Propaganda comunistă a făcut caz de toate aceste
„realizări", însă o creştere economică sănătoasă, cum a fost cea din anii interbelici, ne-ar fi
adus azi mai departe.
în ochii mei însă, aceste erori majore în opţiunile economice, care sunt la originea crizei
dramatice prin care trecem acum, nu sunt moştenirea cea mai tragică a regimului comunist.
Moştenirea cea mai tragică constă în faptul că acea jumătate de secol ne-a stricat sufletul.
Un regim în care minciuna a fost ridicată la rangul de metodă de guvernare, în care teroarea a
dezvoltat laşitatea la cei mai mulţi şi eroismul imprudent la câţiva, în care delaţiunea a fost
considerată virtute, în care furtul, nu numai din bunul statului dar şi din cel al vecinului, a
sfârşit prin a apărea legitim din cauza privaţiunilor permanente şi a exemplului de înşelăciune
venit de sus, un asemenea regim nu putea să nu lase urme profunde în mentalităţi şi
comportamente.
230
Ele sunt astăzi piedica majoră în integrarea noastră într-o lume nouă. Răul mi se pare atât de
adânc şi de generalizat încât nu ştiu dacă generaţia celor care acum sunt tineri îl va mai putea
stârpi. Moralitatea batjocorită se repară mai greu decât uzinele învechite. Poate doar
generaţiile următoare să reuşească a regăsi echilibrul, dacă ar şti, cu hotărâre, să impună cultul
cinstei, al respectului pentru cuvântul dat şi pentru semeni.
Pe plan politic, îmi pun nădejdea în dezvoltarea unui regim parlamentar civilizat. Mi se va
răspunde că au presă proastă Parlamentul, „politicienii" etc. Vă amintesc butada lui Winston
Churchill: sistemul parlamentar e detestabil... dar e cel mai puţin rău din câte cunoaştem.