Neagu Djuvara - O scurta istorie a romanilor ... - resurseistorie1

85
S-a certat şi cu despotul Serbiei, George Brancovici, lipsindu-se, în clipe grele, de un ajutor
preţios, unul din motivele neînţelegerilor fiind şi zelul pro-catolic al lui Iancu.
Cu câţiva ani înainte ca Iancu să înceapă lupta împotriva turcilor, în 1439, se ajunsese, după
lungi negocieri la Conciliul convocat de Papa la Florenţa, la o înţelegere între catolici şi
ortodocşii conduşi de Patriarhul de la Constantinopol şi de împăratul Ioan al VIII-lea
Paleolog. S-a ajuns la o formulă de unire pentru a pune capăt schismei intervenite în 1054.
Printre semnatari se afla şi mitropolitul Damian al Moldovei, iar împăratul bizantin, care nu
mai avea decât o fâşie de pământ în jurul capitalei Constantinopol şi o vagă suzeranitate
asupra despotatelor din Epir şi Moreea, îşi pusese mare nădejde în această unire, convins că
va însemna începutul unei vaste coaliţii creştine împotriva turcilor. Dar, abia întors la
Constantinopol, s-a izbit de o atât de înverşunată împotrivire a preoţimii, a călugărilor şi chiar
a oamenilor de rând, încât Unirea de la Florenţa a rămas literă moartă. Mulţimea manifesta
violent pe străzile oraşului, strigând: „Mai bine turbanul sultanului decât tiara papei!".-.
Patrusprezece ani mai târziu, dorinţa i s-a împlinit cu asupra de măsură, când, după căderea
cetăţii, sultanul Mehmed al II-lea a dat voie asediatorilor cuprinşi de furie să ucidă două zile
la rând toată populaţia oraşului.
Iancu crezuse şi el că Unirea de la Florenţa avea să dea un nou impuls ideii de cruciadă. El
rămâne o figură de epopee, cunoscută şi în Occident. S-au scris chiar romane epice, în Spania,
ca ecou al isprăvilor lui Iancu de Hunedoara în Balcani. S-a dovedit astfel de curând că el a
fost modelul eroului unui roman de aventuri, foarte popular şi în Franţa până în veacul al
XVIII-lea, şi intitulat „Tirant le Blanc" — le Blanc fiind o greşeală de copist pentru originalul
„le Blac", adică Valahul!
în 1456, Iancu reuşeşte să despresoare cetatea Belgradului — pe vremea aceea posesiune
ungară —, asediată de Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului (1453), dar la scurt
timp moare de ciumă.
86
După moartea lui, urmează doi ani de dezordine în Ungaria, tronul fiind vacant, în cele din
urmă, prin prestigiul de care se bucurase Iancu de Hunedoara, e ales rege al Ungariei fiul său
Matei, în vârstă de numai 15 ani. Va fi marele rege Matei Corvinul (1458-l490) — Mathias pe
ungureşte, Corvin, fiindcă pe stema lui figura un corb cu un inel în cioc, după o legendă a
familiei.
Vom reveni asupra lui după ce ne vom fi oprit un moment asupra situaţiei Transilvaniei când
se urcă Matei Corvinul pe tronul Ungariei. Transilvania era parte din regatul Ungariei, însă cu
un statut special. Interesant din punctul nostru de vedere e că rangul cel mai înalt în provincie
era cel de voievod, care nu e titlu unguresc, ci slav, şi care — cum am spus — numai la
români a ajuns să însemne domnitor peste o ţară.
Situaţia categoriilor sociale privilegiate (nobilii, saşii, secuii) pare să nu se fi modificat faţă de
cea din veacul trecut, în schimb, din pricina neîncetatelor războaie şi a situaţiei economice
deteriorate, soarta ţărănimii e jalnică.
Ţăranii, cei care devin după nume unguresc „iobagi", adică şerbi pe moşiile nobililor unguri
sau ale bisericii, ţăranii aceştia, fie că sunt români, fie că sunt unguri, se vor revolta la 1437 şi
vor lupta câteva luni de zile împotriva nobililor, la Bobâlna, unde organizaseră un fel de
tabără, după modelul revoltei „husite" din Boemia; sunt însă învinşi în cele din urmă, iar
rezultatul a fost că situaţia lor s-a înrăutăţit, învingătorii — nobilii maghiari, saşii din oraşe şi
secuii -— s-au înţeles între ei şi au format ceea ce s-a numit pentru veacuri „Unio Trium