Neagu Djuvara - O scurta istorie a romanilor ... - resurseistorie1

genunchi, iar abia pe urmă, din trei părţi, au apărut stoluri-stoluri de călăreţi. In urma
înfrângerii catastrofale, mii de cavaleri au fost luaţi prizonieri. Unii au fost ucişi în chiar seara
bătăliei, sultanul răzbunând omorârea de către cruciaţi, în ajun, a unor turci prinşi la Rusciuc.
Captivii cei mai de vază au fost păstraţi pentru a fi răscumpăraţi cu bani grei. Eşecul
dezastruos al cruciadei a descurajat eventualele încercări ale Occidentului de a veni în ajutorul
ţărilor creştine din această parte a Europei. Vina cade, înainte de toate, pe seama trufiei cavalerilor
francezi.
Singurul noroc pe care l-am avut după tragedia de la Nicopole este că a apărut la răsăritul
împărăţiei otomane — de pe teritoriul unde se află acum Turkestanul şi Afghanistanul — un
alt mare cuceritor, tot de neam turc: Timur Lenk. în câţiva ani, devine stăpân, ca şi Genghishan
cu o sută de ani în urmă, peste o împărăţie şi o putere pe care nimeni n-o poate opri.
Sultanul Baiazid îşi închipuie că e invincibil, şi duce război împotriva Iui Timur Lenk. Marea
bătălie se dă unde este astăzi capitala Turciei, la Ankara. Se vorbeşte de o încleştare între
armate de sute de mii de oameni, în jurul lui Baiazid se află, ca un fel de batalion de gardă,
cavaleri sârbi, care vor rămâne până la ultimul moment alături de sultan.
80
Dar bătălia e pierdută, iar Baiazid făcut prizonier şi dus într-o cuşcă cu gratii în ţara lui Timur
Lenk, unde va muri doi ani mai târziu, în captivitate.
Mircea, care-şi redobândise domnia îndepărtând pe Vladislav cu ajutorul voievodului
Transilvaniei, va profita de dispariţia lui Baiazid şi de faptul că trei dintre fiii lui se ceartă deacum
pentru tron. E prima dată, poate şi ultima, când un principe român intervine în mari
afaceri politice internaţionale. A fost un moment de excepţie. Din nefericire, acel pretendent,
Musa, pe care-l susţine Mircea, după ce domneşte câţiva ani la Adrianopol, nu iese în cele din
urmă învingător, aşa încât cel care va învinge, Mehmet I, va reveni, în 1417, împotriva lui
Mircea. Voievodul muntean pierde Dobrogea, pe care o cucerise, şi este silit, la rândul lui,
pentru a-şi păstra domnia, să plătească tribut turcului.
Semnalez, în treacăt, un amănunt puţin cunoscut, dar deosebit de interesant: Mircea şi Musa
erau oarecum rude! Mama lui Musa era fiica regelui sârb Lazăr, cel căzut în bătălia de la
Kossovo — iar Mircea era nepotul acelui Lazăr pe linie maternă! Crunta duşmănie între
creştini şi musulmani cunoştea şi anumite limite, dictate de „interesul de stat": bietele domniţe
erau jertfite pe altarul interesului statului — sau al dinastiei. (Şi împăratul Ioan Cantacuzino
şi-a dat o fată sultanului otoman, iar ţarul Şişman al Bulgariei pe sora lui!) Poate că unele
dintre acele domniţe, după ce vor fi vărsat lacrimi multe, vor fi fost cândva şi fericite în noua
lor viaţă de sultane. N-avem de unde şti, ca să scriem romane.
De pe vremea lui Mircea cel Bătrân, pe care îl consider egal cu Ştefan cel Mare, a fost silită
Muntenia să se supună turcului. Dar e de observat că turcii nu erau atunci tot atât de exigenţi
ca foştii noştri suzerani creştini; se mulţumeau cu un tribut relativ mic şi cu câteva zeci de
armăsari — aveam cai frumoşi pe vremea aceea în Valahia; au vrut la un moment dat să ia şi
tineri pe care să-i facă ieniceri, dar voievozii noştri s-au împotrivit, aşa că am scăpat de
această obligaţie care a apăsat asupra sârbilor, bulgarilor, grecilor şi albanezilor.
81
În al doilea stat român, Moldova
Moldova, după cum am spus, s-a format cu vreo 50 de ani mai târziu decât Ţara Românească.
Să trecem peste primii voievozi, pentru a ajunge la un voievod mare, oarecum contemporan
cu Mircea cel Bătrân, şi anume Alexandru cel Bun.