Neagu Djuvara - O scurta istorie a romanilor ... - resurseistorie1

stepele Mongoliei, o formidabilă putere, neprevăzută şi nemaiîntâlnită în violenţa ei, cea a
călăreţilor mongoli ai lui Genghis-Han. Trebuie să ne oprim o clipă asupra fenomenului mongol,
nu numai fiindcă e un moment crucial din istoria universală, ci şi fiindcă a avut la noi —
la mii şi mii de kilometri depărtare — urmări de o importanţă capitală. Uriaşa armată a lui
Genghis-Han, admirabil organizată, încadrată de călăreţii tribului său mongol, dar cuprinzând
cu timpul multe alte seminţii de rasă mongolă sau turcă, se urneşte în 1206 şi cucereşte mai
întâi tot nordul Chinei. Mongolii vor porni apoi către Apus, vor nimici mai târziu mai multe
ţări asiatice, între care regatul persan, punctând de fiecare dată înaintarea lor cu măceluri de
masă de o nemaipomenită cruzime — piramide de sute de mii de capete după cucerirea
fiecărui mare centru.
41
Faima lor şi spaima se răspândesc ca un pârjol în lumea întreagă. Marele Han moare în 1227
şi împărăţia se împarte între fiii lui, dintre care unul e ales „Mare Han"; dar, chiar înainte, o
armada cum nu mai cunoscuse pământul pornise prin Siberia spre Europa, sub comanda unui
nepot al lui Genghis-Han, Batu-Han. La nord de Marea de Azov, pe Kalka, o coaliţie a
cumanilor albi cu ruşii marelui cneaz de la Kiev, împăcaţi cu acest prilej, suferă, în 1223, o
cumplită înfrângere. Vestea ajunge îndată la cumanii negri din părţile noastre. De teama
pericolului mongol, de unde până atunci cumanii respinseseră toate tentativele de creştinare,
ucigând mai mulţi misionari, călugări catolici, căpetenia cumanilor negri cere acum regelui
Ungariei să-i acorde protecţia şi să trimită grabnic un episcop, pentru ca tot poporul să fie
creştinat. O impunătoare delegaţie soseşte în 1228 peste Carpaţi, undeva la graniţa Moldovei
cu Muntenia, având în fruntea ei pe însuşi fiul regelui, viitorul rege Bela al IV-lea, şi pe
primul prelat al Ungariei, arhiepiscopul de Strigonium (Eszter-gom). Zeci de mii de cumani
sunt botezaţi o dată cu căpetenia lor şi e creat pe loc un episcopat al cumanilor, care va prelua
numele râului Milcov (episcopatul Milco-vensis), unde s-au clădit îndată biserică, palat, cetate
— din care nu va rămâne nimic, căci 13 ani mai târziu va trece pe acolo iureşul mongol.
în 1241 trei coloane mongole înaintează din părţile Rusiei către Apus, distrugând pe rând
cnezatele ruseşti, regatul polon sprijinit de cavaleri germani, şi trecând peste ţara noastră —
unde vor întâlni în nord rezistenţă din partea saşilor de curând instalaţi la minele de la Rod-na,
iar în sud din partea unei formaţiuni „valahe" — şi, întrunite, nimicesc în Ungaria armata
regelui Bela. Acesta nu-şi găseşte scăparea decât refugiindu-se pe o insulă din Adriatica. Se
aşteaptă ca puhoiul mongol să se îndrepte acum către marile ţări din Apus. Dar, în 1242,
mongolii se retrag subit, nu din pricina vreunui contraatac creştin, ci fiindcă a sosit vestea
morţii Marelui Han, iar toţi fraţii, fiii şi nepoţii lui se grăbesc către Karakorum pentru alegerea
noului Han. în treacăt trebuie spus că conducătorii Apusului, papa, regele Franţei, regele
Angliei, au crezut un moment că s-ar putea folosi de aceşti nou-veniţi atât de temuţi împotriva
puterii musulmane, care rămânea, în gândul lor, marele adversar al creştinătăţii.
42
Europa centrală şi apuseană va avea totuşi răgazul de a se reface şi întări. Mongolii însă nu sau
retras cu totul din Europa, ci au înfiinţat, în sud-estul Rusiei, pe Volga inferioară, un stat
puternic, cunoscut sub numele de Hoarda de Aur, care va ţine în vasalitate principatele ruseşti
timp de peste 200 de ani, şi va roi şi mai la apus, pe malul Mării Negre şi în Crimeea, unde
mongolii se vor contopi cu foştii cumani albi, a căror limbă o vor adopta. Sunt cunoscuţi, de
atunci, sub numele de tătari, şi vor reprezenta pentru ţările noastre, veacuri de-a rândul, prin
raziile lor sălbatice, o permanentă primejdie. Chiar din primele decenii ale secolului al XIVlea,
constatăm că formaţiunile politice bulgăreşti, sârbeşti şi româneşti se află în raport de