Neagu Djuvara - O scurta istorie a romanilor ... - resurseistorie1

Dintre fraţii lui, stolnicul Constantin Cantacuzino va fi un mare învăţat, cu studii la Padova,
iar spătarul Mihai Cantacuzino, după un hagialâc la mânăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele
Sinai, va fi ctitorul mânăstirii de la Sinaia, a cărei construcţie în munţii împăduriţi, la l 000 de
metri altitudine, într-o trecătoare prea puţin umblată pe atunci, a fost, am zice azi, o adevărată
performanţă. El a clădit de asemenea, la Bucureşti, spitalul Colţea şi biserica din faţa acestuia,
unde i s-a ridicat, în veacul trecut, o statuie.
Tot în vremea lui Şerban Cantacuzino are loc şi începutul unei revoluţii... agricole şi
alimentare: se introducea la noi cultura porumbului, plantă descoperită de spanioli cu peste un
veac şi jumătate în urmă, în Mexic. Românul constată că făina scoasă din bobul de porumb e
aidoma mălaiului de mei din care-şi făcea mămăliga încă din vremea romanilor (e atestat
documentar), şi poate chiar dinainte. Meiul a rămas de veacuri cereala de predilecţie a
românului, cred, şi din motivul că e cea cu germinaţia cea mai rapidă: dacă-l semeni la 1 mai,
îl poţi secera la 15 iunie.
133
Într-o ţară bântuită de razii sălbatice şi de războaie, dacă ai norocul să fie pace în acele şase
săptămâni, ai pus deoparte hrana de bază pe tot anul.
Dacă năvălesc turcii sau tătarii, îngrămădeşti sacii şi copiii în căruţă şi fugi la munte.
Porumbul însă aducea deodată o serie de noi foloase: randamentul la pogon e mai mare,
gustul mălaiului e mai bun, iar grăuntele se potriveşte mai bine pentru hrana cailor şi
orătăniilor — dar, mai cu seamă, coceanul poate fi pus pe foc şi, chiar uscat, poate hrăni boii
toată iarna. De aceea, încet-încet, în tot veacul al XVIII-lea cultura porumbului se întinde în
întreaga ţară până devine, an de an, cultura principală atât în Ardeal, cât şi dincoace de
Carpaţi, căci obiceiurile alimentare sunt foarte statornice la un popor, în Muntenia i se va zice
porumb (din cauza asemănării ştiuletelui cu pasărea!), în Moldova păpuşoi, iar în Ardeal, cu
un nume nemţesc, cucuruz.
Unii autori consideră că introducerea culturii porumbului ar fi una din cauzele creşterii
populaţiei în Principate în secolul XVIII, în ciuda vitregiei vremurilor.
Constantin Brâncoveanu, iscusit om politic, ctitor şi martir
La moartea lui Şerban Cantacuzino s-au adunat marii boieri ca să aleagă un nou domn — de
data asta n-a intervenit Poarta — iar boierii, considerând că fiul lui Şerban e încă un copil, îl
aleg pe nepotul răposatului domn, pe Constantin Brâncoveanu, om matur şi experimentat care
deţinuse mai multe dregătorii. El a vrut să-şi spună mai întâi, după maică-sa, Cantacuzino-
Brâncoveanu, dar tot neamul cantacuzinesc, prea mândru, s-a împotrivit cu indignare, zicând
că a vrut să se facă armăsar când era doar catâr! Atunci a urcat cu o generaţie mai sus, a luat
numele bunicii (Elina lui Radu Şerban Basarab) şi şi-a zis: Basarab-Brâncoveanu...
134
Nu voi insista asupra domniei lui Constantin Brâncoveanu, dar e de ştiut că a fost un domnitor
înţelept, şiret totodată, ascunzându-şi acţiunile faţă de turci, austrieci şi ruşi; a căutat de
asemeni să-şi impună candidaţii lui în scaunul Moldovei, a fost deci un om ambiţios şi iscusit,
şi a domnit 25 de ani — e ultimul domnitor din ţările noastre care reuşeşte să rămână în scaun
atâta timp. După el va veni lungul şir de domni fanarioţi care, în general, nu vor fi lăsaţi în
scaun, de turci, decât vreo 2-3 ani la rând. în timpul domniei sale a refăcut multe din clădirile
şi bisericile înălţate din vechime de neamul său, a construit multe noi monumente şi chiar a
„inventat" un stil (cunoscut azi sub numele de „stil brâncovenesc") în care intră, pe lângă