Neagu Djuvara - O scurta istorie a romanilor ... - resurseistorie1

cu marile campanii antitătare ale regelui Ludovic, adică între 1345 şi 1347, iar îndepărtarea
succesorilor lui de către Bogdan şi clanul său s-ar fi petrecut la 1363.)
Şi iată, descendenţii lui Bogdan devin adevăraţii întemeietori ai principatului autonom al
Moldovei. Primul nucleu al noului voievodat a fost pe râul Moldova, de unde numele păstrat
de ţară, iar capitala pe râul Şiret. A doua capitală a fost la Suceava. Extinderea autorităţii
voievodului asupra formaţiunilor care existau mai înainte s-a făcut treptat, dar destul de
repede, deoarece chiar din anii 1390 Domnul de la Suceava se intitula „stăpân până la mare"
— însemnând că, în afară de o cetate sau două, luase „Basarabia" de la munteni şi unguri. La
acea epocă, străinii sunt conştienţi de paralelismul destinelor celor două ţinuturi româneşti
când vorbesc de „Valahia mare" (Muntenia) şi „Valahia mică" (Moldova).
58
Pentru a păstra o relativă libertate de mişcare, voievozii moldoveni ba acceptă să rămână
vasali ai regelui Ungariei, ba devin vasali ai altui rege, rival cu regele Ungariei, şi anume regele
Poloniei.
Este momentul să spunem câteva cuvinte despre structura acestui mic stat românesc — mai
rar discutată în cărţile de istorie. Avem de a face aici cu o împărţire a puterii între voievod şi
marii boieri. De pildă, atunci când un voievod moldovean se duce în Polonia pentru a depune,
ca peste tot în Europa, jurământul de credinţă în faţa suzeranului său, regele Poloniei, se scrie
pe urmă un hrisov, o chartă prin care voievodul spune: „Eu făgăduiesc să vin cu oşti dacă eşti
atacat de vecini...", dar regele Poloniei cere ca acest tratat să fie iscălit şi de marii boieri.
Uneori există chiar un tratat alăturat, numai cu aceşti mari boieri. Puterea marilor boieri care-l
aleg pe voievod este deci atât de mare încât un suzeran străin se crede nevoit, pentru a fi sigur
că va fi ascultat în acea ţară, să aibă nu numai cuvântul voievodului, ci şi cuvântul marilor săi
boieri. De altfel, constatăm că în lista celor 15-l6 boieri care iscălesc un asemenea tratat
numai vreo 3-4 sunt mari dregători, adică logofăt, vornic, vistier sau pârcălab de cetate etc.
Ceilalţi sunt numai cu numele lor, jupân cutare, jupân cutare. Ceea ce înseamnă că erau mari
boieri prin naştere, prin faptul că posedau o mare întindere de moşie şi cete de oameni cu care
puteau merge la război. Prin urmare, la începuturi, în Moldova marea boierime avea aproape
aceeaşi putere ca voievodul. Observaţia rămâne valabilă şi pentru Muntenia, chiar dacă aici
documentele sunt mai puţin revelatoare.
Să ne oprim un moment pentru a vedea cum era structurată societatea românească în veacul al
XIV-lea: cum se făcea succesiunea la scaunul domnesc; cine deţinea puterea în stat, după
voievod; ce însemna „mari boieri" sau „mari dregători"; cine le urma, în rang; ce rol avea
Biserica în stat; apoi, ce rol jucau târgoveţii; care era statutul ţăranilor.
59
Sistemul de succesiune la tron
Sistemul de succesiune la tron în principatele române a fost cea mai nefericită dintre
instituţiile noastre medievale. Cu toate că primele două succesiuni din Ţara Românească par a
se fi făcut fără tulburări, la a treia generaţie — iar în Moldova chiar de la a doua —,
constatăm că succesiunea nu se face automat de la defunctul domn la fiul său mai mare (cum
au reuşit să impună regii Franţei, de pildă, sau regii Angliei), ci că avem de a face cu o alegere
dintre fiii fostului domnitor. E ca şi când descendenţii foştilor cneji şi voievozi şi „mai mari ai
ţării" ar fi vrut să reînvie actul iniţial când au ales ei pe marele voievod. De acum înainte
aceasta va fi regula — cu rare abateri, ca, de pildă, după domnia a două personalităţi
excepţionale precum Mircea cel Bătrân în Muntenia şi Ştefan cel Mare în Moldova, care