Comunicatii aeronautice - Aeroclub Cluj

DREPTUL COMUNICAŢIILOR AERONAUTICE CIVILE 68
1.9. CUNOŞTINŢE GENERALE DESPRE SERVICIILE MOBIL AERONAUTIC
SI MOBIL AERONAUTIC PRIN SATELIT
Definiţii utilizate în serviciul mobil aeronautic si mobil aeronautic prin satelit
Regulamentul Staţiilor de Radiocomunicaţii din România elaborat de Inspectoratul General al
Radiocomunicatiilor (actual Autoritatea Naţională Română în Comunicaţii şi Tehnologia
Informaţiei) din cadrul Ministerului Comunicatiilor (aprobat prin Ordinul Ministerului nr.
140 din 28.04.1994) stabileşte definirea unor termeni utilizaţi frecvent în domeniul
radiocomunicaţiilor.
Atribuire (a unei benzi de frecvenţă) - înscrierea în Tabelul Naţional de Frecvenţe a unei
benzi de frecvenţe determinate, cu scopul de a fi utilizată de unul sau mai multe servicii de
radiocomunicaţii, în condiţiile specificate.
Asignare (a unei frecvente) - autorizarea dată de către autoritatea competentă, unei staţii de
radiocomunicaţii pentru a utiliza o anumită frecvenţă radioelectrică în condiţiile specificate.
Banda de frecvenţă asignată - banda de frecvenţă în interiorul căreia este autorizată emisia
unei staţii date.
Compatibilitatea electromagnetică - capacitatea unui echipament de a funcţiona satisfăcător
în campul electromagnetic înconjurator, fără a produce sau a suferi perturbări prejudiciabile.
Echipament de radiocomunicaţii - un mijloc de radiocomunicaţii (emiţător, receptor sau
ansamblu emiţător/receptor), care intră în componenţa unei staţii de radiocomunicaţii.
Frecvenţa asignată - centrul benzii de frecvenţă asignată unei staţii.
Frecventa de lucru - frecvenţa asignată unei staţii.
Frecventa caracteristică - frecvenţa usor de identificat şi de măsurat într-o emisie dată.
Frecvenţa de referinţă - frecvenţa având o poziţie fixă şi bine determinată în raport cu
frecvenţa asignată. Decalajul acestei frecvenţe în raport cu frecvenţa asignată este, în
mărime şi semn, acelaşi ca şi al frecvenţei caracteristice în raport cu centrul benzii
ocupate de emisie.
Gestiunea spectrului de frecvenţe radioelectrice - ansamblul de proceduri administrative,
juridice şi tehnice necesare pentru a asigura exploatarea staţiilor de radiocomunicaţii ale
diferitelor servicii în condiţii de compatibilitate electromagnetică.
Înălţimea antenei- înălţimea la care se află montată antena în raport cu cota terenului pe
care este amplasat emiţătorul.
Înălţimea efectivă a antenei (sistemutui radiant) - înălţimea centrului de radiaţie al antenei
faţă de nivelul mediu al terenului, calculată (în afara cazurilor în care prin reglementări
interne se specifică altă metoda de calcul) pe o distanţă cuprinsă între 3 şi 15 km de la
emiţător, în direcţia punctelor de recepţie.
Intensitatea câmpului util - valoarea minimă a intensităţii câmpului care permite
realizarea unei calităţi specificate a recepţiei în prezenţa perturbatorilor prezenţi şi
potenţiali (planificaţi).
Lărgimea de bandă ocupata - pentru o anumită emisie este lărgimea benzii de frecvenţă în
care se află distribuită 99% din puterea medie totală radiată; sub frecvenţa limită
inferioară şi peste frecvenţa limită superioară a acestei benzi, fiind radiate puteri medii
egale fiecare cu câte 0,5% din puterea medie totală radiată.
Lărgimea de banda necesară - pentru o anumită clasă de emisie, este valoarea minimală a
lărgimii de bandă ocupată, suficientă să asigure transmiterea informaţiei cu viteza şi
calitatea cerute în condiţiile date.
Lărgimea de bandă asignată - este egală cu lărgimea de bandă necesară, mărita cu dublul
valorii absolute a toleranţei de frecvenţă.
Modul de lucru simplex - modul de lucru la care emisia se efectuează alternativ în cele două
sensuri ale legăturii, cu ajutorul unui sistem de comandă. În modul de lucru simplex pentru
realizarea legăturii se utilizează o singură frecvenţă (legătura simplex se poate realiza şi
utilizând două frecvenţe).