Descarcă - Salvati Copiii

pe cei aparţinând minorităţilor şi altor grupuri marginalizate, copiii străzii şi cei în
conflict cu legea, copiii refugiaţi şi cei dislocaţi din anumite zone.
Inegalitatea din ce în ce mai mare a veniturilor, globalizarea, migraţia,
urbanizarea, ameninţările la adresa sănătăţii, în special HIV/SIDA, progresul
tehnologic şi conflictele armate afectează modul în care tratăm copiii. Abordând
aceste provocări, precum şi atingând obiectivele asupra cărora s-a căzut de acord la
nivel internaţional, cum sunt Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, statele lumii
trebuie să încerce eliminarea violenţei asupra copiilor.
Abuzurile asupra copilului pot apărea în diferitele medii pe care copilul le
frecventează. Astfel, conform Raportului expertului independent pentru studiul
ONU privind violenţa asupra copilului, prevalenţa violenţei părinţilor sau a altor
membri ai familiei asupra copiilor - violenţă fizică, sexuală şi psihologică, precum
şi neglijarea deliberată – au fost recunoscute şi documentate în ultimele decenii. Din
fragedă copilărie, până la vârsta de 18 ani, copiii sunt vulnerabili la diferite forme
de violenţă în casele lor. Abuzatorii pot varia în funcţie de vârsta şi gradul de
maturitate al victimei şi pot include părinţii, părinţii vitregi sau adoptivi, fraţi sau
surori, alţi membri ai familiei sau cei care au copiii în îngrijire.
Apariţia violenţei sexuale în mediul familial este recunoscută din ce în ce mai
mult. O trecere în revistă a studiilor din 21 de ţări (cele mai dezvoltate) a arătat că
7-36% dintre femei şi 3-29% dintre bărbaţi au declarat o victimizare sexuală în
timpul copilăriei, iar majoritatea studiilor au arătat că fetele au fost abuzate de 1,5-3
ori mai mult decât băieţii. Cele mai multe abuzuri au apărut în cercul familiei. În
mod similar, un studiu realizat de OMS în mai multe ţări, care a inclus ţări
dezvoltate şi în curs de dezvoltare, a arătat că între 1% şi 21% dintre femei au
declarat că au fost abuzate sexual înaintea vârstei de 15 ani, în cele mai multe cazuri
de membri de sex masculin ai familiei, alţii decât tatăl sau tatăl vitreg.
Abuzurile asupra copilului în mediul educaţional pot fi destul de frecvente.
Violenţa profesorilor şi a personalului didactic, cu sau fără aprobarea publică sau
tacită a ministerelor educaţiei şi a altor autorităţi care coordonează şcolile, include
pedepse corporale, forme crude şi umilitoare ale pedepselor psihologice, violenţă
sexuală şi diferenţiată pe criterii de gen şi terorizarea copiilor. Pedepse corporale
cum sunt bătaia sau lovirea cu băţul reprezintă practici standard în şcolile dintr-un
mare număr de ţări.
Convenţia cu privire la Drepturile Copilului cere Statelor Părţi să ia toate
măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că disciplina în şcoli este administrată
într-un mod care corespunde cu convenţia. Global Initiative to End All Corporal
Punishment of Children (Iniţiativa Globală pentru Încetarea tuturor Pedepselor
Corporale aplicate Copiilor) precizează că 102 ţări au interzis pedepsele corporale
în şcoli, dar aplicarea nu se face în mod uniform.
Violenţa în şcoli apare şi sub forma bătăilor şi a terorizării elevilor. În anumite
societăţi, comportamentul agresiv, inclusiv bătăile sunt percepute drept o problemă
disciplinară minoră. Terorizarea este frecvent asociată cu discriminarea elevilor care
provin din familii sărace sau din grupuri etnice marginalizate sau cu caracteristici
individuale speciale (de ex., înfăţişare, dizabilitate fizică sau mentală). Terorizarea
este în mod obişnuit verbală, dar apare şi violenţa fizică. Şcolile sunt afectate şi de
125