Descarcă - Salvati Copiii

(2) Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine
tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul”.
‣ Legea nr. 273/2004 art. 61.- (1) Instanţele judecătoreşti române sunt
competente să judece cererile prevăzute de prezenta lege dacă cel puţin una dintre
părţi are domiciliul în România.
(2) Instanţele judecătoreşti române sunt exclusiv competente să judece
procesele privind încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne, încredinţarea
în vederea adopţiei şi încuviinţarea adopţiei dacă cel ce urmează a fi adoptat are
domiciliul în România şi este cetăţean român sau străin fără cetăţenie.
(3) Cererile prevăzute de prezenta lege sunt de competenţa tribunalului în a
cărui rază teritorială se află domiciliul adoptatului. Cauzele pentru judecarea cărora
nu se poate determina instanţa competentă se judecă de Tribunalul Bucureşti.
‣ Potrivit art. 142. C. Fam. care face referire şi la incapacitatea minorului - Cel
care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei
mintale ori debilităţii mintale, va fi pus sub interdicţie. Pot fi puşi sub interdicţie şi
minorii.
‣ Art. 143. - Interdicţia poate fi cerută de autoritatea tutelară, precum şi de toţi cei
prevăzuţi în art. 115.
‣ Art. 144. - Interdicţia se pronunţă de instanţa judecătorească, cu concluziile
procurorului, şi îşi produce efectele de la data când hotărârea a rămas definitivă.
Incapacitatea celui pus sub interdicţie nu va putea fi opusă unui al treilea decât de la
data transcrierii hotărârii, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut interdicţia pe
altă cale. Procedura de punere sub interdicţie este reglementată de Decretul nr.
32/1954.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească,
tribunalele de drept comun vor judeca cererile menţionate până la înfiinţarea
tribunalelor specializate.
Competenţa tribunalelor, ca instanţe de apel, este stabilită în art. 2 pct.2 C.
proc. civ.. Potrivit acestui text, tribunalele judecă „apelurile declarate împotriva
hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă”.
Potrivit art.2 pct.3 C. proc. civ. tribunalele judecă „recursurile declarate împotriva
hotărârilor pronunţate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului”.
• În competenţa curţii de apel se regăsesc recursurile în cazul
divorţului, partajelor judiciare, adopţiei, etc.
O chestiune asupra căreia există discuţii atât în practică cât şi în doctrină este
cea legată de instituirea tutelei, ca măsură de protecţie alternativă, de către instanţa
de judecată în cauzele cu minori.
Sub aspect teritorial nu există dubii privind competenţa. Sub aspect material
legislaţia actuală (art. 40 alin. 2 din Lege ) cât şi parte din doctrină sunt evazive şi
menţionează doar o sintagmă generică „instanţa judecătorească” fără a o determina
însă. Există opinii în practică că sub aspect material judecătoria ar fi instanţa
competentă a institui tutela potrivit art. 1 pct. 1 C.p.c.. Potrivit art. 39 din lege,
53