Descarcă - Salvati Copiii

irilor. Este modul lui de a afla totul despre o lume care devine fascinantă cu fiecare
pas pe care îl dace. Toţi copiii au nevoie să exploreze, să atingă şi să guste. Aceste
lucruri sunt absolut necesare pentru dezvoltarea creierului lor. Atunci când
explorează, copilul este un mic om de ştiinţă. El va face experimente pentru a vedea
care lucruri fac zgomot, care lucruri cad, care lucruri plutesc. Aceste experimente îi
învaţă câte ceva despre obiectele din lumea sa. De exemplu el va lăsa să-i cadă
jucăria în mod repetat. Nu face acest lucru ca să vă enerveze. El face acest lucru ca
să înţeleagă ce înseamnă „căderea”. Copilul îşi va băga mâna în mâncare pentru a
vedea din ce-i făcută. El îşi va băga jucăriile în gură pentru a afla ce gust au. Va
scuipa mâncarea din gură pentru a vedea cum se simte. Nimic din comportamentul
lui nu este „rău”. Este sarcina copilului în această etapă de a-şi descoperi lumea. El
este un explorator. Sarcina părintelui este de a securiza copilul, de a configura şi
restrucura mediul astfel încât lumea pe care o explorează copilul său să devină
sigură. Dacă pruncul său poate explora în siguranţă, el va învăţa foarte repede multe
lucruri. El va afla de asemenea că lumea sa este un loc sigur. Prin explorările sale,
copilul dumneavoastră va învăţa foarte repede un număr uimitor de mare de cuvinte
noi. El va dori să ştie numele a tot ce vede. Aceasta este o ocazie minunată de a-i
oferi copilului ocazia să-şi formeze un vocabular bogat şi dragostea faţă de cuvinte.
Este de asemenea important: să se vorbească cu copilul, să i se citească poveşti, să
fie ascultat, să i se răspundă la întrebări. În această etapă a vieţii sale, una din
sarcinile importante ale părinţilor este de a i se insufla copilului primele mesaje de
independenţă în creştere. El are nevoie să ştie că îi veţi respecta nevoia de
independenţă şi că îl veţi sprijini în dorinţa sa puternică de a învăţa. Nevoia
copilului de independenţă poate determina apariţia unor mici conflicte pe care le-ar
avea cu părinţii sau adulţii care îl îngrijesc. La această etapă a vieţii, copiii încep să
spună „nu”. Când copilul spune „nu”, nu înseamnă că el vă sfidează sau că nu vă
ascultă. El încearcă să vă spună ce simte. Dacă ei învaţă la această etapă de vârstă să
numească multe obiecte, ei nu ştiu încă să-şi definească sentimentele. Este foarte
greu pentru ei să-şi exprime sentimentele. Atunci când un prunc spune ”nu”, el
încearcă să spună: „Nu-mi place asta”, ”Nu vreau să merg”, „Nu vreau asta”,
„Vreau să-mi aleg singur hainele cu care mă îmbrac”, ”Sunt frustrat”. Ei nu ştiu
nici ce simt ceilalţi oameni. Dacă ei nu ştiu să-ţi exprime sentimentele, cu siguranţă
că nu pot şti ce sentimente au alţi oameni. Atunci când adultul e obosit şi are nevoie
de puţină linişte, copilul nu poate înţelege ce simte şi de ce are nevoie adultul care îl
îngrijeşte. Dacă el face gălăgie, nu înseamnă că este un copil „rău”, face acest lucru
pentru că nu ştie ce simt părinţii sau cei care au grija de el.
Atunci când vă grăbiţi şi copilul dumneavoastră nu este îmbrăcat, nu înseamnă
că el face intenţionat asta pentru a vă face să întârziaţi, face acest lucru pentru că
nu înţelege de ce trebuie să plecaţi chiar în momentul când el îşi desenează
capodopera. Atunci când plouă şi vreţi ca el să-şi pună haina pe el şi el spune
„nu”, este pentru că nu înţelege încă ce înseamnă să fie udat de ploaie – sau pentru
că vrea să-şi aleagă singur hainele pe care să le poarte.
Copiii se simt foarte frustraţi în viaţa de zi cu zi. Ei vor să fie independenţi, dar
nu pot întotdeauna să facă ceea ce vor.
166