Descarcă - Salvati Copiii

cele produse de abuzurile fizice. Cu alte cuvinte, efectele violenţei domestice asupra
copiilor martori nu sunt mai “blînde” decât abuzul fizic direct asupra copilului.
De departe, violenţa domestică este cea mai extinsă formă de violenţă
interpersonală de pe glob asupra femeilor. Banca Mondială estimează că, în funcţie
de regiune, violenţa domestică afectează sănătatea femeilor de vârstă reproductivă
(15-44 ani) comparabil cu scurtarea ratei de viaţă în boli cum ar fi SIDA, cancerul
sau afecţiunile cardio-vasculare (WHO-1996).
Studii cantitative realizate pe populaţii din 24 de ţări de pe patru continente
spun că 20-50% din totalul femeilor au fost cel puţin o dată maltratate fizic de către
partenerul lor, iar mai mult de jumătate dintre acestea au fost violate (WHO-1996)
(apud Bassuk&Donelan, 2003).
O cercetare recentă pe un eşantion reprezentativ al populaţiei României, realizat
de Gallup pentru Centrul Parteneriat pentru Egalitate în anul 2003, estimează că un
număr de 800.000 de românce sunt victime ale violenţei domestice, însă doar o
parte foarte mică apelează la instituţii cu atribuţii specifice în domeniu (în
Cercetare naţională privind violenţa domestică şi la locul de muncă. CPE, 2003).
Definiţia se bazează, deasemenea, pe statisticile şi studiile relevante în domeniu
care spun:
a) Comportamentele violente pe care un agresor domestic le aplică asupra
partenerei se repetă, ele nu sunt limitate la atacuri singulare ori incidentale,
ca atare sunt considerate intenţionale. Există în aceste cazuri o istorie a
violenţei. b) Comportamentele abuzive se constituie în paternuri repetitive
şi aplicate sistematic asupra victimei, care au drept scop c) menţinerea
puterii şi controlului de către cel care le aplică, asta deoarece d) doar în jur
de 10% dintre agresorii domestici suferă de psihopatologii care ar grefa o
violenţă pe care cel afectat nu o poate ţine sub control, precum şi faptul că
e) agresorii domestici nu se comportă identic-agresiv în alte medii (spre
exemplu la serviciu ori în alte grupuri sociale), ceea ce denotă un grad de
control şi intenţionalitate, precum şi “fixaţia” pe victima-partener sau
victima-copil.
Deasemenea, această definiţie are şi un grad mai mare de eficienţă în abordarea
fenomenului, întrucât:
a) psihopatologizarea violenţei absolvă de responsabilitate agresorul,
rezultatul fiind reducerea şanselor de stopare a ei, punerea accentului pe
factori “externi” (de ex.: consumul de alcool, stresul, istoria de viaţă, etc.) –
ducând la confuzie în ceea ce priveşte diferenţa dintre cauzele şi factorii
favorizanţi. Cauzele produc în mod direct un efect, pe când factorii
favorizanţi catalizează producerea unui anumit fenomen. Cu alte cuvinte,
dacă externalizăm cauzalitatea unui fenomen cum este violenţa domestică,
atunci schimbarea comportamentelor violente nu mai este atribuită
individului, ci unor „entităţi” exterioare. Spre exemplu, nu vom aborda
agresorul referitor la comportamentul său violent şi rolul acestuia, ci
referitor la consumul de alcool şi la stres. Problema aici ar fi că acest
consum de alcool este folosit ca o justificare şi o neasumare a
responsabilităţii schimbării. Vom ajunge în cercul: „consum alcool pentru
97