Anul VII Nr. 9-12 - Liviu Ioan Stoiciu

dare de seamă revista nouă 9-10-11-12 (66-67-68-69)/2010 11Serghie BUCURPasager în CaravanaînvinşilorPoetul Nicolae Stanciu aparţine gărzii vechi aliteraturii ploieştene, gardă din care cred că maifac parte, cel puţin ca vârste – apropiate – scriitori carepublică curent în revistele de cultură ale ţării şi învolume de autor. În contextul literar prahovean aceştiadesenează o respectabilă bibliotecă de Poezie. Cuinvitaţi de marcă din lumea literară, dl Nicolae Stanciuşi-a lansat cartea de versuri „Caravana Învinşilor” înziua de vineri / 14 mai 2010, în rotonda Ateneului „PaulConstantinescu”, reuşind unul din răsunătoareleevenimente ale vieţii lirice ale anului 2010. De ce n-amface o călătorie cu o asemenea Caravană, dacă traseulne îmbie la un periplu iniţiatic, de-a lungul căruia spiritulsigur ne regenerează fiinţa!BinecuvântareaPlecarea la drumul totdeauna necunoscut, existentîn Poezie, s-a fost binecuvântată de un mare arhiereual Cuvântului, pre numele său: Ion Stratan. Prea-mărănimiaSa l-a primit pe Poet, în naosul simţirii şi i-a citit,stropindu-l cu apă din ciutura lui Pegas, din eglogafăcătoare de minuni: «Acest poet al tensiunii, alpolarizării între apolinic şi dionisiac (în sensul măştilormagice) este o enciclopedie a registrelor versului. CuBiblia şi Rilke alături, domnul Nicolae Stanciu păşeştepe „ drumul de umbră amăruie”. Sub aparenţa poeticiiclasiciste, cu ritm şi rimă, se zăreşte astrul melancoliei.„Zorind s-aprindă steaua iubirii-n altă parte”, un amorspiritual străbate rândurile unde „Dumnezeu umblă princuvinte”. Lumina transcendentă acoperă trupul poetului„până la gât”, polul, nadirul gândirii rămânând, după oestetică personală, mereu în tenebre, în necunoscut.(…) Acum drumul de lumină metafizică al poetuluicunoaşte noi dimensiuni”».SenatoriiAteneului Paul Constantinescu au fost (şi-or fi, să niiţină Dumnezeu sănătoşi!) directorul AXIOMEI (înîncetare de apariţie, între timp… - n. r.), poetul MarianRuscu, redactorul ei şef, prof. Ieronim Tătaru, directorulBibliotecii Nicolae Iorga, prof. Nicolae Boaru. Din sală,confraţii domniilor lor: scriitorii Victor Sterom, AnaHâncu, Gherasim Rusu Togan, Constanţa Mezdrea,Mihai Brescan, Ioan Groşescu, Ştefan Alexandru Saşa,Martin Culcea, Nina Stoenescu, Emanoil Toma, TudorMihalache ş.a. Senatori ale căror scrieri i-au impus înplanul valorii estetice, drept personalităţi recunoscuteîn viaţa publică.PledoariaDespre versurile stanciuniene, a răsunat discursul lasuperlativ al eminentului om de litere Ieronim Tătaru.Dezavuând mimetismele şi non-poezia, distinsul vorbitorne-a cucerit cu propriul entuziasm care i l-a cauzatpoeticitatea autentică a „Caravanei” pusă „în mişcare”de Nicolae Stanciu, într-un moment când literatura lirică,invadată de ironii duse la cinism, se prostituează agresiv.„Poezia lui Nicolae Stanciu este aceea a marilorprobleme / întrebări ale existenţialismului. Ca un tabloude Gaughin, a cărei temă ne sileşte să ne-ntrebăm: cinesuntem, de unde venim şi încotro mergem!Existenţialism de tip Albert Camus – ce urmărim şi cefinalitate avem. Condiţia noastră tragică, a voinţeineţărmurite către depăşirea sinelui! Nicolae Stanciu esteo natură expresionistă unică, prin versurile acestei cărţi!”ÎnvinşiiSortiţii să trăiască viaţa de caravană, aceştia ştiubine – simt prin ei înşişi – cât de neputincioşi sunt şi câtde radicală este moartea cu ei. „Caravana” – imensamişcare umană, de la naştere la deces, condusă depana poetului Nicolae Stanciu, este infailibilă,implacabilă şi insurmontabilă: „Trec caravane cu învinşi,/ Noi – în abur sângeriu / Ne rugăm amândoi / Să nupiară lumina din lucruri, / Să nu moară cuvântul din noi”.„Caută să te ascunzi bine – / Ard pe cer aripi de zeu, /Rătăcind o să-ţi rănească / Umerii un curcubeu”(Scrisoare). „E toamna vreme grea de armonie / cupraguri de miresme către cer , / lăsând în noi o vagăbucurie / de-a naviga spre un pământ stingher”(Anotimp). Numeroase versuri, luate separat,rezonează ca teribile panseuri filozofice: „O, sufletelenoastre sunt cearcăne de mame; / şi eu le sunt copilulde sunete pătat” (Zare de îngeri); „moare starea demire” (Semn invers); „Dragostea trece tot mai rar peaici” (Peisaj); „iubito, doar din umbră să ne clădim zăvoi”(Strigăt); „Un cerşetor e chipul iubitei către seară” (Cuvorbele de ceară).CronicarulOsândit să scrijelească pe răbojul său sufletesc,anonim şi pândit de lespezile uitării, acesta – de faţă laceremonia sosirii „Caravanei Învinşilor” – mi-a lăsat, ladespărţirea de Poet şi cartea lui, câteva rânduri de gust(estetic). Apoi s-a întors în grosul Caravanei, cuclepsidra la subsuoară şi privirile în Ursa Mare.Veniseră zorii şi el aburea zarea, sărutând-o cu gurauscată de arşiţă. În mantia de furtuni şi lumină, de pevârful stâncii singurătăţii, el – Victor Sterom – era auzitşi în ceruri: «Din multitudinea de sensuri, poetul NicolaeStanciu se pare că a găsit Sensul Unic spre care cu toţiine îndreptăm, mai devreme sau mai târziu, cusentimentele decantate, purificate, trecute prin ruguldeceniilor trăite, mai mult sau mai puţin, cu folos, dincare rămâne, spre mărturie, doar cenuşa tăcerii –spulberată în patru vânturi de o mână implacabilă,necunoscută. (…) Caravana Învinşilor este un poemalcătuit din infinite poeme (…), fiecare literă devinepoezie şi, cum spunea Nichita Stănescu, „Oricerespiraţie devine poezie”»http://dochia.bravepages.com/revista_noua/index.html