Anul VII Nr. 9-12 - Liviu Ioan Stoiciu

44revista nouă 9-10-11-12 (66-67-68-69)/2010folclorGherasim RUSU TOGANDivinităţi feminine alede demultului românesc:UrsitoarelePoezia lumii s-a hrănit, încă din timpii în care seidentifica în totalitate cu acea modalitate de comunicarespecifică trăirii vieţii, în care omul de talent, fără a se fidesprins de viaţa în sine a comunităţii, îşi spuneasemenilor trăirea vieţii, în dialog cu închipuitele, custafiile lumii nevăzute, cu obsesiile şi mereuapăsătoarele forţe ale lumii reale şi lumii-oglindă.Poezia lumii s-a hrănit din jocul acestui imaginar, formăde reflexie ce emana din însăşi specificul de gândire alomului patriarhal. Lumea de demultului, în fapt, seclădise in illo tempore, pe o relaţie irepetabilă: traiul înarmonie cu zeii, gustând din acelaşi pocal licoareafericirii perpetue. Iar imaginarul a început să irumpă dinmintea omului, odată cu naşterea sentimentului de frică,de nesiguranţă pe pământul ce-l călca, alungat fiind dinlumea armoniilor Divine - Paradisul. De-acum, binele şirăul, fericirea şi nefericirea, râsul şi plânsul, mulţumireaşi nemulţumirea şi câte altele s-au înşurubat în fireaumană, schimbându-l.Pentru regăsirea acelui timp mitic, de la o vremedevenit obsesie pentru omul modern, întoarcerea îşipoate rezerva o singură modalitate, cunoaşterea comoriipe care şi noi, românii, suntem pe cale de-a ne-o pierde:folclorul şi etnografia.Univers nelimitat ca pătrundere, privit prin aceastăîntoarcere înspre lumea de demultului românesc, eloferă cale de regăsire, de revenire la starea denormalitate, pe firul vieţii fiecăruia dintre noi, azi atât deisterizată, pândită de neprevăzut şi dezechilibruspiritual.În fapt, „…şansa întoarcerii şi descoperirii căii deacces către România profundă, către România reală, neavizează omul de cultură şi poetul Cassian MariaSpiridon, este posibilă prin acţiunea îndreptată întrucercetarea şi descoperirea viziunii româneşti, relevatede tradiţiile şi literatura populară” (1). Trimiterea înspre oasemenea lume este pentru poet „poarta împărăteascăprin care intrăm în lumea realului, eliberând-ne defascinaţia oglinzii fermecate a ecranului plat, recuperândviziunea integratoare a umanităţii din noi” (2).Atari convingeri ne comunică şi etnologul-filosofVasile Avram, încrezător în valorile perene ce poartăpecetea primordialului: „…etnografia şi folclorul şi maiales datinile şi credinţele mito-religioase alecomunităţilor umane mai păstrează încă o tradiţie vie şihttp://dochia.bravepages.com/revista_noua/index.htmlavând rădăcini neolitice şi chiar mai demult”. În plus, înpofida cu opiniei ce-şi găseşte tot mai mulţi aderenţi înrândul unor pretinşi stilaţi europeni, etnologul-filozof, pelinia înaintaşilor în domeniu şi nu numai, aduce înatenţie satul românesc, la dimensiunile prin nimicschimbate, în care el a existat din totdeauna: „…la oexaminare atentă a particularităţilor sale originare (aceea ce îl defineşte ca societate umană modelată dupăo imagine cosmică), reiese cu prisosinţă acest lucru.Aceleaşi locuinţe, aceeaşi îmbrăcăminte, aceleaşinuclee simbolice şi arhetipale, aceleaşi datini şi obiceiurimito-religioase moştenite dintr-un timp primordial. Ceeace, totuşi, s-a schimbat, în funcţie de timp, în structuralimbajului, credinţelor, concepţiilor şi ideilor, a fostsemnificaţia culturală sau magico-religioasă a acestormituri, simboluri sau rituri originare” (Vasile Aram,Creştinismul cosmic-o paradigmă poetică, EdituraSaeculum, 1999, p. 197).Ca urmare, acordând mentalităţii primitive valoareade îndreptar a carenţelor pe care timpul le-a încrustatpe un anume mod specific de viaţă ne-am pregătit,crede, terenul pentru deschiderile ce le promovăm,respectiv întoarcerea spre imaginarul românesc, uitatîn acea imagine-fereastră a de demultului…Din acest univers, vom încerca să extragem acelevalori ce se constituie ca dovezi indubitabile despre felulde a gândi, a acţiona, găsind mereu şi mereu supapesalvatoare, în confruntări dure şi repetabile. Vom extrage,în cazul de faţă, imaginarul reprezentat de fiinţe cuvalenţe, în rost modern, constituindu-se drept poartă depătrundere în imperiul României profunde, al Românieireale, înspre care ne trimite şi poetul mai sus amintit.Aşadar, universul imaginar al divinităţilor noastrepopulare, compus atât din fiinţele masculine, cât şi acelor feminine oferă modalităţi diverse de a descifra olume fundamentată pe suporţi durabili, ce-au sfidattimpul şi nestatornicia.Dintre ele, alegem spiritele feminine cefundamentează spaţiul imaginar cu referire la naştere:Ursitoarele.Când se naşte un copil, în satul meu, se suflă dinpatru părţi asupra lui. Dacă e băiat, tatăl îi suflă duhulputerii, apoi aprinde cu el în braţe focul, după care îlaşează alături de mama sa. Dacă e fată, prioritateaocrotitoare o are mama. Respectivele gesturi, desigur,îşi au origini îndepărtate, în dincolo de creştinism, şi deorice alt cult religios. Desigur, abordând universul ritualicromânesc, ne întâmpină o întreagă galerie de fiinţeimaginare şi credinţe de factură păgână, a cărorintruziune în sărbătorescul creştin îi are la o explicaţiespecifică: „Faptul că în România creştinismul s-a făcuttreptat, creştinismul coexistând cu unele credinţepăgâne, pe care adesea le-a înghiţit; precum şi faptulcă România nu a cunoscut inchiziţia care să impunăanumite concepte religioase şi să reprime altele, afavorizat păstrarea unor tradiţii foarte vechi, care poatecă şi erau mai puternic împilate aici decât în alte părţiale Traciei” (Maria Căluşiţa-Alecu, Înţelepciunestrăbună, Editura Miracol, 2002, p. 98).