Anul VII Nr. 9-12 - Liviu Ioan Stoiciu

6revista nouă 9-10-11-12 (66-67-68-69)/2010opiniiCodruţCONSTANTINESCUUra în viaţa culturalăromâneascăUra caracterizează din plin atât societatearomânească în ansamblul ei, cât şi viaţaculturală din România. Regimul comunist, căci iată,facem ce facem şi ne întoarcem la cauza originară, afost construit mai degrabă prin instrumentalizarea urii,ura faţă de exploatatori, faţă de burghezi, moşieri,culaci, intelectuali, partidele istorice, monarhie şi maipuţin prin presupusa dragoste faţă de asupriţi şi săraci,dragoste clamată fad şi fals în timpul tuturormanifestărilor propagandistice ale regimului comunist.Însă rezerve reziduale de ură ne-au fost lăsatemoştenire de comunism, îngropate adânc în conştiinţanoastră naţională precum erau îngropate minele antitancîn timpul celui de al doilea război mondial, atât deadânc încât chiar şi azi se mai găsesc prin ogoarelepatriei. A ştiut ce a ştiut Isus când şi-a construit întreguledificiu creştin pe dragoste, respingând ura! AndréGlucksmann este doar unul din gânditorii contemporanicare şi-au concentrat reflecţia (şi) către acest fenomen,cel a urii. În volumul „Discursul urii” 1 , el defineşte şi descriemecanismul propagării ei în lumea contemporană. „Uranu e nici accident, nici eroare de parcurs. Este o setefundamentală de a distruge, e dovada prezenţei uneigenuni uşor de perceput, lângă noi, care nu se află înurma noastră, ci în noi, în jurul nostru. E o negativitatesubversivă, radicală, ea există începând de la rădăcinăşi îşi dovedeşte eficacitatea în evocarea stăruitoare ahaosului primar.” 2 „Ura nu datorează nimic nimănui.Logica ei este autonomă. Expansiunea ei esteautopropulsată. Ea se produce şi se amplifică printr-oacţiune a sinelui asupra sinelui. În centrul dispozitivuluise roteşte un motor imuabil, odio, mânia, în sensul pecare latinii îl conferă acestei patimi.” „Mânia face săgraviteze în jurul ei fiinţele şi lucrurile, dar, în loc săstabilească o ordine a lumii, ea arde cu flacăra spre ao distruge”. Judecând fără drept de apel şi nelăsândusejudecată de nimeni, mânia arbitrează singură, esingura care decide. Pe nucleul ei inalterabil îşiclădeşte ura templele.” 3 „Omul urii capătă un avantajasupra oamenilor iubirii, care nu ştie niciodată sărepereze ura nudă.” 4De prea multe ori, sigur nu întotdeauna, ura dominăviaţa culturală românească. Faţă de care oricine artrebui să aibă pretenţii căci, se ştie, acest mediu nu estepopulat de alde nea Gigi patron de echipă, Fănică,pastor la capre sau tanti Aneta din capătul satului, ci deelita spirituală a ţării, a acestui popor în acestemomente. Care elită se comportă, repetăm, de preamulte ori la fel de bicisnic precum o face poporuldispreţuit, bizonul, mămăliga ce nu explodează, ci doarfumegă, arsă la buzunare. Cum îţi poţi da seama deaceasta? Foarte simplu: prin presa reprezentativă celordouă segmente. Se poate lua un tabloid care are untiraj imens, mai mare decât toate publicaţiile culturalintelectualedin ţară la un loc timp de o lună şi secompară cu diverse reviste fine. Ce se poate constata?Care este matricea după care funcţionează ambele?Producerea, întreţinerea şi aprofundarea scandalului.Însă lumea spirituală este subţire şi îmbracă ceea ceeste doar un scandal banal, identic cu cele promovatecu mult succes de presa tabloid, dispreţuită, în poleialaaurită ce se ascunde sub termenul elitist de polemică.Atunci când intelectualii se înjură prin publicaţii, ei nufac scandal, ci polemizează, chiar dacă, de cele maimulte ori, aceste dispute nu au legătură cu aspecteideatice, ci sunt atacuri la persoană! De aceea, estelăudabilă reţinerea unora de a polemiza doar de dragulscandalului. În astfel de situaţii, oricum nu ai cumcâştiga disputa, chiar dacă mâlul gros se tot adună.Însă rezervele de ură sunt atât de consistente, disparatât de greu, încât cultura româna rămâne una minoră,prea puţin afectată de dezbateri solide, rezumându-sedoar la diverse mici războaie de guerilă care, nu pot sănu remarc, se învârt obsesiv în jurul grupuluidiversionist de la Păltiniş şi a şefului său, hulitul GabrielLiiceanu. Ura pe care o generează reprezentanţiiacestui grup subversiv şi agitator este directproporţională cu resentimentele acumulate de cei careo încearcă. Uneori, am impresia că şi viata culturalăromânească se împarte, asemeni vieţii politice actuale,şi se învârte doar în jurul lui Gabriel Liiceanu. Nuîntâmplător Liiceanu a scris eseul „Despre ură”, în careface şi el, la rândul sau, anatomia acestui sentiment,recunoscând că „reuşita faptei cuiva a ajuns să fiecântărită la noi prin cantitatea de ură pe care ea ostârneşte. Ura, aşadar, ca simptom al reuşitei.” 5 De cese întâmplă aceasta la noi? „Pentru că de şase deceniiîn România se urăşte variat şi continuu”, ura fiindtoxică. Atunci când eşti urât precum este GarbielLiiceanu, devii expert în ură, căci o simţi pe propria-ţipiele, iar ura chiar suportată te încarcă negativ.Probabil că sprijinul acordat de acesta dictatoruluiTraian Băsescu nu va fi uitat sau iertat în veci, Liiceanudovedindu-şi esenţa de colaboraţionist venal. Aşa căsă fim scutiţi cu incriminările la adresa cohortelor descriitori care au fost informatori ai Securităţii atât timpcât şi gruparea Păltiniş a colaborat cu regimul Băsescu.În această logică incredibilă, se aşează semnul deegalitate (=) între regimul stalinist al lui Ceauşescu şicel neo-stalinist al lui Băsescu! Pentru orice mintenormală, această logică faultată, masacrată, nu poateproduce decât un hohot sănătos de râs. Însă minţile şigândirile normale sunt mult mai puţine în ţara astadecât am fi tentaţi să credem. Tematica ultimelorscandaluri culturale (cazul Marino, acuzele HerteiMüller la adresa intelectualilor români etc.) dovedeschttp://dochia.bravepages.com/revista_noua/index.html