Anul VII Nr. 9-12 - Liviu Ioan Stoiciu

interviu revista nouă 9-10-11-12 (66-67-68-69)/2010 15Monica MUREŞANDe vorbă cuPr. prof. dr. Theodor DamianDirectorul Revistei de spiritualitateşi cultură româneascăLumină lină / Gracious LightMM: Părinte Theodor Damian, vă propun să vorbimdespre diferenţe de percepţie, principii, mentalităţi şi degândire în general: se mai poate vorbi despre iertarecreştinească, ori codul de principii a uitat-o sau aneglijat-o? Cine mai aplică, azi, principiul iertăriicreştineşti: tinerii, bătrânii sau şi unii şi alţii? De ce?Th.D: În primul rând, dacă vorbim de iertare şi de codde principii este bine să precizăm că există mai multecoduri de principii şi trebuie din capul locului să ştim lacare ne referim pentru a nuanţa mai precis şi necesarconversaţia. Fac diferenţa între cod de principii şiiertarea creştinească deoarece există tot felul de codurietice care sunt inspirate din cele sau cel religios, fărăînsă a se mai recunoaşte lucrul acesta. Şi într-un cod deetică atee se pot recunoaşte principii religioase, deşireligia nu e menţionată, dimpotrivă, teoretic exclusă.Dacă plasăm problema iertării creştine în contextulunui cod de principii creştin, ceea ce cred că este înintenţia întrebării, atunci iertarea este un imperativcristic deci divin, dar în acelaşi timp şi profund logic şinecesar dacă ne gândim la natura omenească şi laaceea a relaţiilor inter-umane. Cred că oamenii practicăiertarea atât în virtutea nevoilor generate de relaţiile dinviaţa de zi cu zi, cât şi din convingere religioasă. Uneorialternativ, alteori deodată. Dacă ne referim la societateacontemporană de sorginte creştină, chiar dincolo desecularizare şi de indiferentismul religios observabil lamulţi, marea majoritate a oamenilor crede în Dumnezeuşi practică, cel mai adesea sporadic (ceea ce includeiertarea din interes, cea pur şi simplu arbitrară, dar şipe cea bazată pe credinţă) acest principiu. Sunt cazurirare unde iertarea e practicată în viaţa unui om,credincios, să presupunem, în mod sistematic,consecvent şi deliberat.MM: Se adânceşte diferenţa dintre generaţii? Enumai o cauză a evoluţiei tehnicii, oare?Th.D: Nu cred că diferenţa între generaţii seadânceşte. Întotdeauna au fost inovaţii de la o generaţiela alta, nu aşa ca acum, evident, dar cu impact poate lafel de mare – atunci. Mă gândesc de exemplu la„invenţia” focului, când spre deosebire de mai înainte,omul dintr-o dată a reuşit să stăpânească şiadministreze focul. Ce impact extraordinar a avut acestlucru care a pus istoria omenirii pe un curs cu totul nou.Sau la inventarea puştii, deci trecerea de la vânatul cusăgeata şi alte mijloace asemănătoare, la cel cu puşca,ceea ce de altfel a dus şi la un alt fel de război. Mă maigândesc la inventarea electricităţii şi impactul absolutextraordinar pe care l-a avut asupra societăţii umane îndezvoltarea ei istorică. Ne putem gândi la multeexemple, şi mai ales la impactul lor asupra lumii, şi caatare, plasând invenţia tehnologică modernă în şirulcelorlalte, nu mi se pare că aceasta adânceşte mai multca în alte cazuri (inventarea tiparului, un alt exemplu)diferenţa dintre generaţii.Dar mai este un motiv pentru care cred că diferenţadintre generaţii nu se adânceşte odată cu minuniletehnicii de azi; există mereu generaţia intermediară,există de exemplu generaţia mea care deja a învăţat sălucreze la computer şi care mai învaţă de la proprii eicopii alte invenţii tehnice. Alţii nu învaţă şi sunt dinaceeaşi generaţie (mă refer la a mea). În orice generaţieapoi, chiar de tineri, unii ştiu mai mult, alţii mai puţin,unii se adaptează mai repede, alţii mai greu la noileinvenţii, dar convieţuiesc totuşi în armonie.MM: Dar diferenţa dintre mase şi intelectuali - şi dince cauze?Th.D: Am aceeaşi părere şi despre diferenţa dintremase şi intelectuali, şi anume că nu este acum maimare decât înainte. Dacă analizăm bine lucrurile,diferenţa e chiar mai mică.Acum toată lumea e educată. Mai există o generaţiepoate, cei care au acum 70-80 de ani, care să aibăeducaţie academică mai puţină decât urmaşii lor. Dacăne gândim la tinerii de azi, toţi au (acceptăm excepţiile)o facultate, foarte mulţi două, sau masterate, ceea cedevine un fel de educaţie generală.MM: Se mai poate vorbi despre elite? Aveţi vreunexemplu? Aveţi propriile repere, în sensul de model deurmat? Cine, ce?Th.D: Despre elite în sensul de model de urmat s-avorbit întotdeauna şi se va vorbi întotdeauna. Modelulde urmat nu implică numai un om educat ci şi decaracter. Pe cât se poate impecabil. Artur Silvestrivorbea despre astfel de modele, el însuşi a fost unul, aşi scris o carte pe această temă şi ştiu că pe marelecărturar Mitropolitul Antonie Plămădeală l-a consideratun etalon în acest sens. Pentru mine, în afară deMitropolitul Antonie cu care am lucrat când am fostsecretar de redacţie la Telegraful român şi la MitropoliaArdealului la Sibiu, un alt astfel de model a fost Pr. Prof.Ioan Ivan de la Neamţ. Mitropolitul Bartolomeu Ananiaeste altul. Şi exemplele pot continua.MM: Devenim pe zi ce trece mai anticulturali sau a-culturali?Th.D: La această întrebare tind să răspund afirmativ,se pare că tehnologia digitală ia locul lecturii din ce în cemai mult. Este însă foarte posibil ca şi conceptul decultură să se schimbe, să fie înţeles altfel, să fie definitîn mod diferit de generaţiile următoare. Aşa cum noi, toţihttp://dochia.bravepages.com/revista_noua/index.html