Anul VII Nr. 9-12 - Liviu Ioan Stoiciu

42revista nouă 9-10-11-12 (66-67-68-69)/2010poezieGrigore Radu STĂNESCUprintre cochilii şi coarne.De la fereastră, în semn de bunăvoinţă,nevastă-sa îi aruncă furioasă şi ultimele partituriale noului concert pentru orgă şi melci.Dincolo de orice închipuireSunt un om cu destulă imaginaţie dar,când visezea întrece orice închipuire:Străbat, de pildă, străzi de smoalăpe un măgar de aur şiacesta pufăie pe nări fuioare de safiretroienind străzile cât ai bate din palme,apoiele dispar în bitumul vâscosca într-o gaură neagră...Când apar călare pe măgarul meu de aurîn faţa bătrânului cerşetor din colţul străziiasinul se opreşte,îşi scoate respectos jobenuliar safirele îl îngroapă de viu,numai mâna întinsă-i rămâne afară.Partituri pentru orgă şi melciBătrânul organist aruncat de nevastăîn stradă cu orgă cu totrememorează lângă bara de bătut covoaretoate momentele unui concert,în buzunare ţinefilele îngălbenite ale partiturilorroase pe la colţurişi braţele lui în mânecile fraculuigăurit în coate se întind molatic,unduindu-se asemenea unor aripiîn ritm de cantilenă.Visează:Sala-i în delir...El se ridică, se întoarce şi se înclină adâncîn ropote de aplauze: Bravo! Bravo!Oare ne putem îndoi de imensul succes,de marele talent al organistului?Poate că e şi o umbră de îndoialăasupra autenticităţiiprivind retrospectiv, -aruncatul lui în stradă seamănă destul de multcu aruncatul din tren,în timp ce melcii se târăsc prin iarbaumezită de ploaieurcând pe picioarele negre-ale orgiicu zecile, cu sutele, albindu-le -singura fluturare de steag, trist armistiţiuîn acest război nedrept dintre organistşi afoana lui soaţă.Dar degetele lui abia mai găsesc clapeleMăgarul meu de aurîmi face complice cu ochiul şimă poartă mai departe.Arunc o privire-napoi -mormanul de safireîşi plânge-n genunchi victima,aprinzând lumânări, iarpotcoavele de diamant ale asinuluise leapădă în smoala cleioasă,ca o desprindere anevoioasă de vis.Te întrebi, deci exişti!Să fii dat uităriie mai mult decât o moarte,e mai mult decât un exerciţiu de imaginaţie,e realitatea unei uşi trântite brutalasemeni clipei când te simţi abandonat...Să creezi,nu oricum,ceva de care să nu te dezici,care să-ţi dea dreptul să spuişi daşi nuoricând şi oriunde...Portretul poetului în haine de lucru,urcat, cu mânecile suflecate, pe scenănu va sta niciodată agăţatundeva,într-un cui de perete ...versurile lui demult nu mai poartă un nume…http://dochia.bravepages.com/revista_noua/index.html