Anul VII Nr. 9-12 - Liviu Ioan Stoiciu

interviu revista nouă 9-10-11-12 (66-67-68-69)/2010 17câtă vreme universul meu este altul (a fi). Întrebareaeste dacă l-aş putea iubi – creştineşte – şi pe cel ce mădepăşeşte în cadrul unui univers comun (a fi).Răspunsul este că numai Dumnezeu poate să judeceunde este fiecare în lupta pentru a progresa întru a fi.De aceea iubirea „concurentului” nu este împiedicată înnici un fel, în acest caz. Şi chiar când celălalt se laudăcu progresul lui întru a fi, deci „mă agresează”, şi acolo,ştiind că numai Dumnezeu cunoaşte şi evoluează unastfel de progres, îi acord celuilalt circumstanţaatenuantă hristică, aceea că nu ştie ce zice („iartă-iDoamne, că nu ştiu ce fac”) şi evident, l-aş înţelege înlimita lui, iertându-l şi dorindu-i luminarea.MM: Revistele în limba română dinafara ţării: nuîntreb dacă sunt importante, pentru că acesta le esterostul, ci întreb dacă ele îşi ating acest scop?Th.D: Revistele româneşti din diasporă sunt vitalepentru viaţa românilor de fiecare zi. O dovadă este că,în America de exemplu, de la prima generaţie deemigranţi români a apărut şi primul ziar românoamerican,America.Apoi, pe oriunde s-au format comunităţi româneşti,mai ales pe lângă sau odată cu bisericile, au apărut şibuletine, ziare, reviste, almanahuri comunitare,reprezentând pe de o parte o punte de legătură întrecei plecaţi şi cei rămaşi acasă, pe de altă parte o tribunăde expresie a celor ce aveau ceva de împărtăşit, şi în altreilea rând, un factor de legătură dintre membrii aceleianumite comunităţi diasporice.Publicaţiile de limbă română din diasporă contribuieîn mod esenţial la consolidarea ideii apartenenţei etnice,culturale, religioase, la cultura/patria mamă, şi la faptul,la fel de esenţial, de a te simţi bine, în pielea ta, într-unalt loc decât cel din care ai plecat, câtă vreme realizezică nu eşti singur în locul nou, ci cu alţii cu care – prinpresă – poţi schimba idei despre aceste sentimente.Deci scopul publicaţiilor române diasporice este atins.MM: Este corect enunţul: rostul e de la Dumnezeu,scopul – depinde de om?Th.D: Noţiunile de rost şi scop sunt adeseori cusensuri interschimbabile. Scopul poate fi un fel de rost,şi rostul un fel de scop. Ambele sunt de la Dumnezeu.Scopul vieţii omului este mântuirea, comuniunea cuDumnezeu, împărăţia cerurilor. Deci rostul vieţii (niciviaţa, nici scopul nu sunt date de om) este ca aceastasă-şi atingă, să-şi împlinească scopul.E cu totul altceva dacă ne gândim la tot felul de altescopuri pe care cineva şi le poate imagina pentru viaţasa: bani, profesie, succes, sănătate etc. Una estescopul vieţii şi alta e scopurile vieţii, şi e o tragedie cascopul să fie confundat cu scopurile.MM: Expulzarea rromilor – recent din Franţa – esteun fel de discriminare pozitivă sau negativă? Sau estechiar o formă de absolutism rasial?Th.D: Expulzarea recentă a rromilor din Franţa, saua oricui din orice ţară, a oricui care vine într-un sistemhttp://dochia.bravepages.com/revista_noua/index.htmlşi nu se încadrează în el, nu e discriminare ci o reacţienaturală a sistemului. Iată românii din America: am venitaici, învăţăm sistemul şi facem tot posibilul să neadaptăm şi să ne integrăm pentru a putea supravieţui,sau chiar a trăi cu succes. Când însă nu încerci să teadaptezi, te aştepţi deja să fii expulzat de sistem. Şi însistemul biologic şi în altele se întâmplă la fel, nu numaiîn cel social. Ca atare, dacă te duci undeva unde nu tuai creat sistemul ci el e deja acolo şi dacă vrei să rezişti,te încadrezi în el. Dacă nu, îţi asumi riscul expulzării.Încă o dată, aceasta nu este discriminare, ci reacţienaturală.MM: … Foloseşte la ceva? Oare din cauza romilor s-a schimbat percepţia Occidentului despre români,cărora li se atribuie un alt profil rasial – adică „româniisunt ţigani”? Sau statele dezvoltate, şi în specialEuropa, au căzut în capcana propriilor stereotipii, printrecare şi cele naţionale sau rasiale. Ar putea existaechivalenţe cu alte conflicte: religioase, etnice etc. Vezişi absolutismul religios/confesional care a declanşatconflicte armate. Dar absolutismul moral, în care credeu că se încadrează şi cel religios, privit în general, ceputeţi spune despre acesta?Th.D: Aş vedea absolutismul rasial atunci cândsistemul în care vii nu te lasă să intri, să te adaptezi, săte integrezi, atunci când eşti expulzat înainte să intri însistem. Dar atunci când ţi se oferă toate şansele – şi înRomânia rromii au toate şansele, depinde de ce faci cuşansa ce ţi se dă – când ţi se oferă posibilitatea să intriîn sistem, să rămâi acolo, asta nu mai este absolutismrasial, şi în consecinţă, nici religios, moral etc.Absolutismul religios medieval european care a generatconflicte armate (Noaptea Sf.Bartolomeu, de exemplu)a fost bazat exact pe ceea ce am spus, pe intoleranţaintrării în sistem. Din capul locului, când intri în sistemcu forţa, eşti expulzat cu forţa. Se poate ca în acestconflict cel menit să fie expulzat să câştige lupta. Darasta nu înseamnă că intrarea cu forţa nu a fost deja oviolentare a sistemului şi că acesta n-ar fi trebuit săreacţioneze. Nu cred că percepţia Occidentului este căromânii sunt ţigani. Unii pot gândi aşa, dar nu se poategeneraliza în nici un caz.Despre absolutismul moral discuţia se duce altfel,deşi nu necesarmente în contrast cu cele spuse dejadespre „discriminarea” expulzării din sistem. Problemamorală ţine de valori. Valorile sunt principiile după carete ghidezi în ceea ce faci în viaţă. Lumea noastră, înevoluţia ei istorică a fost martora propriei sale treceri dela absolutismul moral la relativismul moral. În ziua deazi totul este permisibil, sau trebuie să fie aşa. De aceeaRobert Bellah şi alţi sociologi americani de prestigiu,numesc societatea americană contemporană o culturăpermisivă, care însă, tocmai datorită acesteipermisivităţi – relativism moral – trece prin toate crizelebine cunoscute. Aici părerile sunt împărţite. Unii spuncă permisivitatea, relativismul, sunt imperative aleprogresului şi dezvoltării, alţii spun că permisivitatea şirelativismul sunt premisele decăderii şi prăbuşirii.