Anul VII Nr. 9-12 - Liviu Ioan Stoiciu

proză revista nouă 9-10-11-12 (66-67-68-69)/2010 31atunci se întâlnea pentru prima dată cu respectivul(respectivii) în acea zi.Această ciudăţenie a directorului se manifesta decâţiva ani, iar cei din ministerul de care depindea circul,măcar pe hârtii, şi cărora le fusese adusă la cunoştinţă,se părea că aveau de gând s-o mai tolereze, încă.Nimeni nu avea însă habar pentru cât timp, oricum sigurpână la ieşirea la pensie a acestuia, care şi aşa fusesedestul de mult amânată, la intervenţia cuiva şi mai „desus”, deşi „înălţimea” asta nu te putea duce cu gânduldecât la un singur loc.Erau multe lucruri adevărate în ceea ce spusesedirectorul - cele mai multe, dar şi unele greu de verificat.Apoi, însăşi cariera lui era destul de misterioasă. De pildă,se spunea că ar fi lucrat în instituţia inaugurată în 1961încă de la spectacolul de deschidere, că fusese chiarcooptat în prima echipă de conducere, dar, în afaracâtorva poze vechi, maronii şi neclare, în care era greu deidentificat alături de oficialităţile vremii, alte dovezi nu preaexistau. De asemenea, nu existau nici afişe ori programeîn care să figureze numele său sau o fotografie în care săpoată fi recunoscut, ceea ce nu se explica absolut deloc.Şi nici măcar nu se putea spune că se pierduseră cine ştiecum, dacă ele ar fi existat, pentru că, într-o magazieanume amenajată, se aflau colecţiile complete atât aleafişelor, cât şi ale programelor tuturor spectacolelor ceavuseseră loc de-a lungul vremii. Pur şi simplu, numelesău nu era trecut pe nici un afiş şi nici poza – toată lumeaştiindu-l însă dintotdeauna în postura de director.Contabilul-şef mai stătu câteva minute, sperând cădirectorul se va întoarce, dar cum acesta întârzia să-şifacă reapariţia, părăsi biroul şi plecă la treburile sale.Adevărul-adevărat era că tatăl acrobatului – pe numelede scenă „Vulturul Vlaicu”, fusese un foarte bun „zburător”,iar după ce rămăsese în străinătate îşi construise cu multătrudă o carieră într-adevăr strălucită. Când a aflat că laBucureşti, la cel mai înalt nivel, se luase hotărârea să seconstruiască un Circ de stat, a luat hotărârea pe loc – seva întoarce acasă. Nu avea probleme de rezolvat, văzusemai toată lumea, contul era frumuşel, însurat nu era, casă zici că nevasta n-ar fi vrut să-l urmeze, şi nici comuniştiidin România nu aveau ce să-i facă, pentru că el rămăsese„afară” înainte de venirea lor la putere, deci nu era nicitransfug, nici trădător de ţară şi nimic altceva. Încercaserăcâţiva prieteni să-l convingă să nu facă „prostia asta”pentru că va fi ridicat de pe aeroport şi dus direct la Jilava,însă nu au reuşit să-i schimbe hotărârea.Se pare că luase decizia corectă. Fiind cunoscut pentruactivitatea lui artistică îndeosebi de un ştab din CC care seocupa de tot ce ţinea de contacte culturale şi sportive cu„exteriorul”, şi pentru că nici nu se amestecase în politică,nefăcând nici o referire, în nici o împrejurare, la situaţiadin ţară, n-a avut nici o problemă cu autorităţile române. Afost angajat imediat, ba i s-a oferit şi un post în conducereaCircului. Nu avea însă astfel de ambiţii, voia doar să-şifacă treaba pe care o făcuse şi până atunci şi să-şi bucureşi conaţionalii cu talentul lui. Avea deja o vârstă, tocmaiîmplinise 45 de ani, şi simţea că nu va mai putea evoluaprea mult la aparatul care însemnase însăşi viaţa lui.Au urmat doi ani de triumf, săli arhipline, aprecierielogioase, o presă măgulitoare şi chiar o medalie primitădin mâna şefului statului. În 1963, a avut însă un accidentde maşină, din care a scăpat cu viaţă printr-o minune. Aufost mobilizaţi cei mai buni medici de la spitalul exclusivistal partidului, dar aceştia nu au reuşit să-l salveze de la oinfirmitate care a pus capăt evoluţiilor sale sub boltacircului – a rămas fără mâna dreaptă şi a trebuit să sepensioneze.La puţin timp după ce i s-a născut băiatul, făcut cu odansatoare din corpul de balet, despre care spunea,fericit şi sigur pe el, că nici nu concepea să-l vadă în altloc decât tot în circ, vrednic urmaş în profesie, în seara încare îşi serba cei 50 de ani abia împliniţi, şi-a pus capătzilelor aruncându-se de pe blocul „Turn”, pe care nu ştianimeni cum ajunsese. Nu a lăsat nici un bilet de adio, aşacă nu s-a ştiut niciodată motivul acestui gest. Fuseseultimul său număr.Copilul a fost crescut de părinţii dansatoarei, întrucâtaceasta avea să se prăpădească, la rându-i, un an maitârziu, fiind găsită înjunghiată într-o cameră dintr-un hoteldin Mamaia, în timpul unui turneu pe litoral. Se ştia (doar)că se încurcase, asemenea altor tinere de vârsta ei, cuunul dintre mulţii italieni care, cu aerul lor viril şi vorbamieroasă, cu pantalonii lor albi şi cămăşile colorate, cumaşini Alfa Romeo la mâna a doua şi alte nimicuri ce nuse găseau în ţară decât la „Shop”, suceau minţileromâncelor dându-se milionari, când, de fapt, ei nu eraudecât nişte amărâţi ce-şi petreceau concediul pe ieftinul şicuratul litoral românesc, cu ajutorul de şomaj. Anchetafăcută nu a dus la dovedirea nici unui făptaş.Urmaşul celebrului „vultur” a fost un copil cuminte şi cudragoste de învăţătură şi de sport. A făcut IEFS-ul, cugândul de a-şi urma în meserie tatăl, despre a cărui faimăaflase, iar după ’90, pentru că tinerii absolvenţi de facultăţitot strigau „fără repartiţie!”, dar pentru că oricum tot aici s-ar fi ajuns, a plecat în Italia, reuşind ca, în scurt timp, sălucreze chiar în circul la care rămăsese tatăl său în ’44, cupuţin timp înainte de luna august, schimbătoare de istorie.Urmase apoi traseul profesional despre care eternuldirector de circ îi povestise contabilului-şef.Revenit în ţară, acrobatul a excelat în numerele sale, apus repede bazele unei trupe de zburători ce va deveni înscurtă vreme cea mai celebră din sud-estul Europei. A fostajutat la început de doi foşti colegi italieni care, după doiani, s-au întors în peninsulă.Era noul star al circului, aşa cum fusese, odinioară,strălucitul său tată.După al treilea an, trupa a câştigat un „Clovn de bronz”la Festivalul de la Monte Carlo, de unde acrobatul s-aîntors şi cu o soţie frumoasă foc, tot acrobată, pe care oştia încă dinainte. Împreună cu ea intenţiona să facă unnumăr de excepţie, numai al lor - doar ei doi şi hăul de subei, fără asigurare şi fără plasă. Nu avea însă permisiuneadirectorului (ce rămăsese în continuare pe funcţia sa), carela început s-a îngrozit de ce-a auzit, apoi a început să segândească la un element de asigurare - şi încă lucrau lasol şi la mică înălţime elementele descompuse aleviitorului număr, cu toate că timpul se pare că nu ţinea cuei. Soţia-parteneră rămăsese gravidă şi nu mai aveaucând să pună totul la punct. De aceea se şi grăbeau, şiaşa se face că, în timpul unei repetiţii, au căzut amândoişi, deşi înălţimea nu era mare, soţia a murit pe loc, dincauza unei rupturi de coloană cervicală, iar el a rămas cuhttp://dochia.bravepages.com/revista_noua/index.html