Anul VII Nr. 9-12 - Liviu Ioan Stoiciu

folclor revista nouă 9-10-11-12 (66-67-68-69)/2010 45Aşadar, imaginea ursitoarelor, în viziune creştină seîncadrează în categoria fiinţelor bune, asupra căroratemerile muritorilor sunt însă accentuat prezente, deşioriginea lor, aşa cum s-a afirmat deja, este intruziune defactură păgână. În plus, memoria colectivă s-a omologat,în cazul ursitoarelor într-o viziune cu rădăcini ancestraleşi prelungiri până în timpii moderni. Explicaţia este datăde concretul manifestări lor. Mai mult, fiind în relaţieabsolută cu naşterea copilului, de mitul ursitoarelor estelegată credinţa în ţesătura destinului ursit, iar evoluţia saviitoare rămâne identică preceptelor iniţiale.În aceeaşi măsură considerăm şi faptul că imaginarulpopular se constituie ca o reflecţie în oglindă a proprieivieţi, colective sau individuale, cu adaosuri ce implicăfrământările interioare, specifice de asemeneaindividului şi colectivităţii în parte. De-aici, atmosfera detaină şi mister care învăluie o asemenea lume. Dar săconcretizăm, fără să destrămăm ţesătura poetică, încare le este învăluită imaginea, mai ales în cazulursitoarelor, reprezentând în fapt primele solii ale lumiidivine ce iau contact cu fiinţa venită pe lume: „Ursitoare, torcătoare, / Cu ce rămâneţi datoare? / Daţiilui, copilului, / Puterile vântului! / Şi-i mai daţi de laplecaţi / Sâncelele soarelui, / Limpezimea cerului… /Nu-l lăsaţi voi, ursitoare, / Să mi-l calce în picioare / Răiilumii / Ca tăciunii / Să-nflorească / Şi să crească, /Precum mărul, / Precum părul, / Precum creştecalapărul!”, sună „Ruga nopţii”, o invocare adusăursitoarelor de către descântăreaţă sau moaşă de copil,cele două fiinţe alese ca paznice a mamei şi copiluluiîncă neînscris în legile comunităţii sale. O asemenearugă, pentru noi se înscrie drept însemn prin care seaccentuează calitatea divinatorie atribuită acestor fiinţeale destinului, ursitoarele.Viziunea asupra actanţilor, cât şi scenariul ursirii, caşi în alte proceduri şi practici ritualice îndătinate, semanifestă printr-o mulţime de variante, în determinaredirectă de locul şi spaţiul supravieţuirii, respectiv încadrul unei anume zone folclorice.Ca denumire, bunăoară, întâlnim nominalizări precum:ursitoare, ursoaice, ursite, albe, zâne fecioare etc.De asemenea, ele se personifică, primind oidentitate proprie, în raport de intensitatea prezenţeiunei asemenea viziuni în conştiinţa unei colectivităţidintr-o anume zonă folclorică. Dar să apelăm la câţivadintre reprezentanţii folcloristicii noastre: „Ursitoarelesunt altminterea şi ursite, iar la românii din Macedonia,mire, albe, hărăsite şi caşmete, sunt trei fete sau maibine trei zâne, care, după credinţele unora, vin ca săcroiască ursita copilului nou născut” ( Theodor Burada,Obiceiurile la naşterea copilului, p. 44).S. Fl. Marian: „Ursitoarele sunt trei fete mari sauneveste îmbrăcate în alb care stau prin grădină sau pesub streaşina casei, iar noaptea se plimbă şi prinogradă…” (în Naşterea la români…, Editura CulturaNaţională, Bucureşti, 1995, P. 98).Într-o altă optică, „Ursitoarele în mitologia româneascăsunt în număr de trei, rar şapte sau nouă, toate fecioarestabilind ursita pruncilor (în prima noapte sau primele treinopţi), pe toată viaţa” (Victor Kernbach, Dicţionar demitologie generală, Editura Albatros, 1983, p. 719).Despre identitatea ursitoarelor şi modalităţileperceperii lor în conştiinţa populară, determinante clarene oferă şi Ovidiu Bârlea, precum caracteristicagenerală a respectivelor divinităţi populare: „…sunt îngeneral malefice, ca şi cele masculine, sub influenţabisericii, care a asimilat c diavolul toate zeităţileprecreştine…” Prefacerile survenite în timp: „...continuăsă dăinuiască în conştiinţa straturilor populare,unificându-le sub stigmatul aceluiaşi atribut negativ,proscris din patrimoniul sacru…iar unele au devenitnumai propice omului. Acelea din urmă fac tranziţia sprefigurile din calendarul creştin” (Ovidiu Bârlea, Folclorulromânesc, I, Editura Minerva, 1981, p. 109).Ca explicaţie referitor la rezistenţa mitului ursitoarelorprin vremi, adăugăm faptul că fiind legate structural desfera afectivă a vieţii omului, de reacţiile faţă de urmaşi,faţă de destinul lor, biserica n-a cutezat să le şteargăimaginea, prin cantonarea lor în spaţiul profanului.Scenariul atributelor, oferite ursitoarelor de conştiinţapopulară:În jocul imaginarului, prolific şi activ, imaginarulpopular le-a înzestrat pe cele trei ursitoare cu atribuţiiprecise: „una toarce, alta deapănă, a treia taie firul vieţiiomeneşti” (ibidem, p. 719).Dar, ca şi-n alte cazuri, scenariul nu-i nici aici imuabil.Cazul variantei de origine sud-transilvăneană pareconvingător: „…şi-atunci, la primul plânset al copilului, ostea nouă începe să străluce pe cer, iar căţelulpământului se porneşte pe lătrat. Atunci, ielele se adunăîn poiană, la lumina lunii, iar regina lor alege treiursitoare. Omul nopţii apoi le înseamnă cu benghi auriîn frunte, arătându-le drumul înspre casa copilului… Elemerg şi merg, până adastă în grădina copilului, apoi încurte, iar la ceasul de cântec de dintâi al cocoşului intrăîn casă. Aici, ele gustă din bucatele aşternute pe masă.Când se-arată mulţumite de ospăţ, cea mai tânără îşistrânge caierul pe furcă, probează fusul între degete,apoi începe să toarcă. În vremea aceasta, celelaltedouă surate se ocupă de copil. Cea mijlocie îl leagănăşi cea mai în vârstă îi cântă: „ Hai tu, Luică, / De mi-lculcă, / Şi tu maică, stai de-i cântă! / Că i-om da floareadomnească / L-om învăţa să-ndrăgească! / I-om dacreangă de alun, / Să rămână fecior bun, / I-om da fluierşi cojoc, / Să câne la oi cu foc. / Lui, lui, lui, la toţi săspui, / Că altul ca tine nu-i”.Iar atunci când fata îşi încheie torsul, fata mijlocie îldeapănă, iar fata mai în vârstă urseşte „cele de viaţă”copilului, apoi când crede că sosită-i vremea, taie firul,înspre ceasul în care zorii se opresc la fereastră. Apoiursitoarele pleacă înspre lumea de vânt, de dincolo deapus şi de răsărit!” (Poveste culeasă de autor de labunica sa, în anul 1966).Inscripţionarea destinului:Se spune că există adevăr atâta cât imaginaţianoastră permite să existe. De-aici şi frumuseţeascenariului ritualic, pregătit pentru întâmpinareaursitoarelor. În fapt cuvântul de întâmpinare a ursitoarelorhttp://dochia.bravepages.com/revista_noua/index.html