Anul VII Nr. 9-12 - Liviu Ioan Stoiciu

22revista nouă 9-10-11-12 (66-67-68-69)/2010eseuCodruţ CONSTANTINESCUIncredibila povestea diasporei irlandezeTim Pat Coogan este un scriitor prolific şi fascinant înacelaşi timp, un cercetător asiduu al istoriei Irlandei al căruistil narativ este atractiv chiar dacă abordează subiecte grelecare, pentru un istoric adevărat, constituie bune prilejuri de adovedi erudiţie pierzând din cursivitate şi atractivitateanarativă. Istoria nu este un câmp de manevră rezervat numaiistoricilor de profesie, uneori cei fără pregătire academică despecialitate reuşind să se impună cititorilor abordând temesensibile din unghiuri diferite.Meritul lui Tim Pat Coogan în redactarea masivului volumWherever Green is Worn. The Story of the Irish Diaspora 1(700 de pagini) îl constituie abordarea unitară a fenomenuluiimigraţionist irlandez care cunoaşte etape singulare atât deimportante precum exilul irlandezilor în America sau în MareaBritanie. Şi autorul tratează aceste etape ale imigraţieiirlandeze in extenso. Capitolele despre emigraţia irlandezadin Marea Britanie (150 de pagini) şi America (Statele Uniteşi Canada - 176 de pagini) fiecare ar fi putut constitui volumeseparate, amploarea şi importanta acestor fenomene fiindmajoră. O a doua constatare laudativă se leagă de faptul că,pentru a se documenta, Tim Pat Coogan a luat uşor, uşor, lapas, locurile unde s-au stabilit irlandezii de-a lungul timpului,din Franţa, Belgia, Marea Britanie care pentru orice irlandezeste mai mult decât familiara către Africa, America, Japoniasau Australia. Evident, resursele financiare nu au fost oproblemă. În toate locurile pe care scriitorul le-a vizitat s-aîntâlnit fie cu imigranţi irlandezi de dată recentă, născuţi înIrlanda fie cu descendenţi ai irlandezilor care continuă să-şipăstreze identitatea şi legăturile cu patria de provenienţă apărinţilor. Uneori e suficient că doar unul din părinţi sa aibăorigini irlandeze pentru ca identitatea celtica să obţinăprimatul. Din acest motiv naraţiunea lui Tim Pat Coogan nueste o expunere rece a istorie, ci o împletire reuşita genreportaj intre drumeţiile lui îndepărtate care-l duc faţă în faţăcu tot felul de personaje şi filonul istoric care explică de ceirlandezii s-au împrăştiat peste tot prin lume căci, să nu uitam,emigraţia irlandeză a fost şi continuă să fie la fel deînsemnată numeric precum cea evreiască.În Marea BritaniePrincipala cauză a emigrării irlandezilor a fost dominaţia şiconfruntarea cu Marea Britanie. Proasta administrare ainsulei de către britanici a condus la Marea Foamete careocupat în mentalul irlandez un loc la fel de important precumgenocidul armenilor sau holocaustul evreilor. Faptele suntcunoscute: rezumând la maximum o mare parte a terenuriloragricole din Irlanda au fost expropriate şefilor tradiţionaliirlandezi sau simplilor fermieri fiind oferită landlorzilor englezicare de multe ori nici nu rezidau în întinsele lor moşii,preferând huzurul şi calitatea vieţii de la Londra. În schimb,beneficiau financiar de pe urma acestei situaţii favorabile.Astfel încât o mare parte din fermierii irlandezi supravieţuiaucultivând doar mici loturi de teren, închiriate de la moşieriienglezi, de obicei cele care aveau randamentul cel maiscăzut. Pentru a maximiza producţia şi a reuşi să-şihrănească familii din ce în ce mai numeroase, căci metodelecontraceptive erau puţin cunoscute în prima jumătate asecolului al XIX-a şi ferm condamnate de Biserica Romanocatolicăfermierii, apelau la cultura de cartofi. Însă, în anii1840, aceasta a fost contaminata şi câteva recolte proasteconsecutive au produs un dezastru umanitar cum nu se maivede acum decât în Africa. Irlanda în acea perioada aveajumătate din populaţia Angliei (aproximativ 8 milioane delocuitori) şi de doua ori şi jumătate mai mult decât cea aScoţiei. Marea Foamete a dus la scăderea dramatică apopulaţiei Irlandei întruct se aproximează că 2 milioane deoameni au murit sau au emigrat în anii 1845-49, alte douăplecând la scurt timp după aceea. Ceea ce conştiinţairlandeza nu poate uita este faptul că singura producţieafectată a fost cea de cartofi. În timp ce milioane de oamenise zbăteau în ghearele morţii, nave încărcate cu grâne sauanimale luau drumul exportului, în special către Anglia.Guvernului aristocratic de la Londra pur şi simplu nu i-a pasatde dezastrul umanitar dintr-o provincie britanică, până laurmă, considerând că şi aceea era o metodă de a-şi întăricontrolul asupra cele mai dificile şi celtice regiuni a MariiBritanii. Regiunile unde se vorbea exclusiv limba irlandezăau fost printre cele mai atinse de flagelul Marii Foamete.Sutele de mii de oameni flămânzi, disperaţi au afluat înporturile britanice rămânând în Liverpool ori Glasgow sauluând calea Americii, Canadei, Australiei şi Noii Zeelande.Însă frustrarea şi dorinţa de răzbunare i-au însoţit peste tot înlume astfel încât nemulţumirea britanicilor în ceea ce priveştesprijinul financiar pe care l-a acordat comunitatea irlandezoamericanăvoluntarilor IRA de-a lungul întregii sale existenteca forţă paramilitară operaţională este uşor rizibila şi deneînţeles. Cu ocazia comemorării a 150 de ani de laizbucnirea Marii Foamete, Tony Blair, a cărui mamă era deorigine irlandeză, plecată din insulă la vârsta de 16 ani cătreGlasgow, şi-a cerut scuze în numele guvernului britanicpentru acea tragedie. Însă imigranţii irlandezi scăpaţi de lao moarte sigură prin exil nu dădeau de un trai neapărat maibun, dimpotrivă. Ştim bine ca secolul al XIX-lea a fost cel alnaţionalismelor, astfel încât furia xenofobă a englezilor,galezilor, scoţienilor se concentra asupra hoardelor deamărâţi din Irlanda, care trăiau în condiţii groaznice ceîncurajau o mortalitate foarte ridicată. În anii 1850, în Cardiff,irlandezii de îngrămădeau în străzi precum Stanley Streetcare nu avea apă curentă, ci doar un puţ cu apă contaminată,parţial pavată, restul cu pământ având un şanţ în mijloc, peunde se scurgeau mizeriile. Într-o casă deţinută de un anumeHarrington erau înregistraţi 50 de chiriaşi, care, toţi, trăiauîntr-o singură cameră!! 2 Imigranţii irlandezi trăiau în acestecondiţii pentru că erau folosiţi (exploataţi este un termen maiprecis) pentru muncile cele mai degradante şi dificile (maiales în domeniul construcţiilor). În secolul XIX, maghrebienii,indienii, pakistanezii sau africanii încă nu sosiseră pentru aprelua aceste munci grele şi prost plătite. Irlandezii o făceau.Însă ostilitatea publică a ţărilor gazdă era total, căci irlandeziisărăciţi şi disperaţi acceptau salarii mici, pe care nativii nu leacceptau. Astfel încât conflictul şi ura apăreau instantaneu.http://dochia.bravepages.com/revista_noua/index.html