Anul VII Nr. 9-12 - Liviu Ioan Stoiciu

note de lectură revista nouă 9-10-11-12 (66-67-68-69)/2010 51amintiri comune. Astfel, textul se îmbogăţeşte însugestii şi se înviorează, devenind mai comprehensiv.Un singur exemplu ar putea fi edificator pentru plusulde amănunte şi coloratura caracterizării: „CorneliuRevent a adus cu sine la rampă un simţ artistic şi oreală vigoare de tălmăcire. Factura sa [umană], maimult sau mai puţin obişnuită, nu lăsa să seîntrezărească, la prima vedere, subtilitatea actorului,capacitatea sa pentru compoziţie (…). Freamătulcerebral şi vâltoarea forului interior îl caracterizau,conducând spre o simbioză rafinată dintre imperativelemanierei de joc şi exuberanţa sentimentală”. Seconfirmă, în acest mod, că rigiditatea istoriograficăspecifică poate căpăta valenţe artistice şi deveniflexibilă, astfel lărgind orizontul de interpretare şiînţelegere a unui segment de viaţă culturală pentru careploieştenii s-au zbătut constant, mai bine de o sută deani, să-l afirme şi să-l instituţionalizeze.Dincolo de orice alte argumente, acest volumpostum, restituit nouă cu enormă generozitate, ne oferăposibilitatea reîntâlnirii cu un intelectual subţire,polivalent şi subtil, dedicat artei şi culturii până la ultimaconsecinţă. Este o carte care ne face să nu-i uităm pecei care au fost, aşezând fundamentele, şi în primul săni-l amintim mereu pe Mihai Apostol. Statura sa de omsuperior, de adevărat Senior al spiritului (cum spuneîngrijitorul acestei cărţi!) nu l-a împiedicat niciodată săfie prietenos şi inocent, glumind şi povestind impetuos,lăsând deoparte migăloasele sale îndeletniciri, care i-au procurat atâtea satisfacţii compensatorii. E oaducere aminte care mă încarcă de o plăcută emoţie şirecunoştinţă faţă de cei care ştiu să preţuiască valorilenoastre, înclinate spre acest tip de preocupare.______________Mihai Apostol – Mărturii teatrale, Editura Libertas,Ploieşti, 2010. Ediţie îngrijită de Mihai Vasile.Lidia Lazu - Cuvântul carestă să mă nască / The wordpoised to birth me*Lucian GRUIALirica Lidiei Lazu începe cu o legendă ale căreisimboluri vor fi definitorii pentru întreaga ei evoluţie:„Poeziile mele uitate / Pe marginea ferestrei / Le-auciugulit păsările // Şi acum mă chinui / Să le desluşescîn / Volutele zborului lor / Şi-n ritmul cîntării lor // Şi lezăresc abia / Ca semne pe nisipul ud // Dar cînd să lecitesc / Mi le şterge un val hain // Şi rămîn / Doar cujindul / După frumuseţea / Pentru totdeaunapierdută.”(p.44)Întâlnim păsările, cerul, conturul de fum. Simbolurilemenţionate aparţin zborului, ascensionalităţii, plutirii,reveriei, diurnului. Aşa cum remarcă Ion Murgeanu întrocronică reluată ca prefaţă a volumului, poeziahttp://dochia.bravepages.com/revista_noua/index.htmlmenţionată ne aminteşte şi de o altă temă a liricii poetei,aceea a efemerităţii frumuseţii.Filosoful francez Gaston Bachelard a dedicat patrucărţi stărilor induse în sufletele poeţilor de trăireaelementelor primordiale: pământ, apă, aer, foc. PoeziaLidiei Lazu stă cu certitudine sub semnulascensionalităţii / aerului: „Simt în mine oase de pasăre/ Şi nu le pot opri / Să încerce să zboare // Prezenţa lorîmi aşterne / Vîrfuri de munţi la picioare / Şi n-ar trebuisă mai fac nimic // Decât să mă las în voia / Porniriimele spre zbor / Şi spre cîntec / Fără nici o urmare.”(68)Zborul gândului înalt, purificat de extaz, lumineazăeternitatea: „Fîlfîiri uşoare alunecă / Pe sub mine / Şi,dintr-o singură suflare / Pot să ajung / În punctul cel maide sus al cerului // Să-mi împrăştii gîndurile / Ca peboabe sfinte de grîu // Să revin apoi / Cuminţită / Şi săle văd cum luminează / Veşniciile.”(p.62)Pădurea Teleormanului (locul în care s-a născutautoarea, în satul Şoimu, la 20,02,1953) a pătruns şi înpoezia acesteia. Starea de reverie este mai puternică îninima pădurii care te vrăjeşte cu muzicalitatea şipriveliştile ei pure: “Foşnirea pădurii e ca o chemare /Cu cît te-ndepărtezi de drum / Cu atît e mai puternică /mai învăluitoare // Poţi întîlni animale pe care / Nimeninu le-a mai văzut / Te rătăceşti fără veste / Într-odumbravă intensă cum doar în vis„. Sacralitatea naturiigenerează o percepţie panteistă asupra lumii. Mânademiurgului se simte până şi în cel mai neînsemnatlucru. Toate au rolul şi rostul lor într-o armonie deplină:“Năprasna lumii tale / Bunule părinte / m-a făcut să măuit / mai cu luare-aminte / pînă şi la piatra înşurubată îndrum // şi să mi se pară / o nestemată / pe care nu ebine să o atingi / nici să-i schimbi cumva / locul în cheiade boltă.”Pădurea sfântă e mediul propice unei iubiriidivinatorii: „La marginea pădurii de mesteceni / Adastăamintirea chipurilor noastre / Şi aruncă cu pietre în laculascuns // Într-una din zilele molcome / Fără durere / Amrăzbit prin aerul ce ne desparte / Ca să încap lîngă tine// Şi am simţit mirosul fînului / Pe care nimeni nu l-acosit / În vara fără de moarte / A schitului părăsit //Cioturi de pruni se răsuceau / În urma căprioarelor / /Încercam să ne potrivim / Ritmul fiinţelor noastre / Cuflorile galbene şi albastre / Nutrite noaptea cu praf destele // Să ne trezim în zori / Mai teferi ca ele”.Actriţă de vocaţie, Lidia Lazu îşi recită versurile întromontură de inspiraţie emoţionantă, unică de acest fel.A realizat recitări impresionante din lirica marilor noştriporţi:Eminescu, Blaga, Bacovia. În luna mai 2008, lainvitaţia Viitorul Roman Society din Los Angeles CA şia doamnei Ileana Costea, prof.univ.la NorthridgeUniversity California, Lidia Lazu a susţinut un turneuartistic I want to dance!, din lirica lui Lucian Blaga înromână şi engleză (traduceri de Andrei Codrescu),dând recitaluri la Palm Springs, Hollywood, Newbury-West Lake şi la Hayward-San-Francisco, pe coastacaliforniană a Statelor Unite.Despre poezia Lidiei Lazu, prezentată până acum,criticul literar Gheorghe Grigurcu are dreptate să afirme