Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa - Tineretul Ortodox

curaţi inimile de patimi şi a urca cu izbândă treptele curăţirii. Împlinind aceasta, ajungem la
luminarea minţii, care este al doilea fel de credinţă, aşa-numita credinţă întemeiată pe vederea
dumnezeiască. Când Adam a fost zidit de Dumnezeu, se afla în starea de luminare a minţii. Dar, după
cădere, a ajuns pradă feluritelor patimi. Deci acum avem nevoie de dreapta credinţă spre a ajunge la
credinţa din vedere, adică luminarea minţii, iar de acolo la vederea lui Dumnezeu. Prima credinţă ne
deschide calea spre tămăduire, iar a doua este roadă şi urmarea tămăduirii omului.
Iacov, fratele Domnului, vorbeşte despre întâia credinţă, care are totuşi nevoie de fapte spre
a-l curaţi pe om. El spune: „Că precum trupul fără de duh mort este, aşa şi credinţa fără de fapte
moartă este" (Iacov 2, 26). Atât acceptarea teoretică a credinţei din auzire, cât şi faptele pe care le
cuprinde ne sunt trebuincioase spre a ne curaţi şi a ne vindeca. Apostolul Pavel vorbeşte despre
credinţa desăvârşită, credinţă întemeiată pe vederea lui Dumnezeu, atunci când spune: „Socotim dar
că prin credinţă se va îndreptăţi omul, fără faptele Legii" (Rom. 3, 28). Mulţi creştini cred că Iacov,
fratele Domnului, îl contrazice pe Apostolul Pavel. Tâlcuind Epistola Apostolului Pavel către Romani,
Luther mai ales a ajuns până acolo încât să vorbească doar despre credinţă, fără de fapte; el nu
cunoştea faptul că Apostolul Pavel vorbea aici de credinţa din vedere dumnezeiască, ce se află
dincolo de faptele Legii. Nu spune că nu este trebuinţă de faptele Legii. Atât întâia credinţă, cât şi
faptele ne sunt trebuitoare spre a trece de treapta curăţirii inimii în chip cuvenit şi temeinic. Când
aceasta s-a săvârşit, ajungem la luminarea minţii, care e arătată de rugăciunea neîncetată a minţii.
Aceasta este credinţa din vedere, care înseamnă depăşire, iar nu înlăturare a faptelor Legii.
Deci nu văd nici o deosebire între afirmaţiile Ortodoxia este o ştiinţă a vindecării şi un
tratament şi Ortodoxia este credinţă. Ele sunt legate una de alta. Desprinderea lor presupune o trăire
eretică. Exact acelaşi lucru îl putem spune şi despre „teologia ortodoxă".
Teologia ortodoxă
- Voiam de câtva timp să pun această întrebare şi, în sfârşit, am prilejul s-o fac, spuse
Constantin. Aţi spus adineauri că teologia ruptă de viaţa Bisericii se poate numi teologie academică.
Cum înţelegeţi teologia ortodoxă ?
- Cred că ceea ce am spus mai devreme despre credinţă este valabil şi pentru teologie. Căci
teologia nu este o ştiinţă intelectuală, ci glasul şi viaţa Bisericii. Iar Biserica este tărâmul teologiei
ortodoxe. Întocmai cum au spus Sfinţii Părinţi, teologia este rugătoare iar rugăciunea este teologie.
Când vorbim despre teologie ortodoxă, nu ne gândim la o simplă istorie a teologiei. Poate fi şi acest
lucru, dar nu se mărgineşte la asta în chip absolut. în predania patristică teologii sunt cei care îl văd
pe Dumnezeu. Sfântul Grigorie Palama îl mai numeşte pe Varlaam şi teolog, însă spune răspicat că
acea teologie intelectuală se deosebeşte mult de vederea lui Dumnezeu. Teologi, după părerea
Sfântului Grigorie Palama, sunt văzătorii de Dumnezeu, îndeosebi cei care urmează întreaga rânduială
a Bisericii şi ajung la credinţa desăvârşită -luminarea minţii.
Aşadar teologia este roadă vindecării omului, dar şi calea de a ajunge la tămăduire şi a
dobândi cunoaşterea lui Dumnezeu. Cele pomenite mai înainte despre credinţă sunt valabile şi aici.
Părinţii învaţă că vederea lui Dumnezeu este un dar de la Dumnezeu, pe care îl dă când vrea El şi cui
vrea El. Trebuie să ne rugăm spre a fi curăţiţi pe dinlăuntru, spre a fi izbăviţi de patimi - de fapt, spre
a ne preschimba patimile - şi pentru ca mintea să ne fie luminată, adică să dobândească rugăciunea
minţii în inimă. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că izbăvirea de durere şi plăcere este semnul că
omul a trecut de treapta curăţirii; semnul că a ajuns la treapta luminării sau a trecut de ea este
izbăvirea de neştiinţă şi de uitarea lui Dumnezeu; iar semnul ajungerii la îndumnezeire este
slobozirea de închipuire şi de toate înfăţişările pe care i le aduce lumea simţurilor. Deci putem să ne
rugăm stăruitor:
„Luminează întunericul meu!" Şi, dacă Dumnezeu va voi, Se va descoperi pe Sine. Atunci, pe
de o parte, vom şti că am fost tămăduiţi, iar pe de altă parte, că primim darul teologhisirii, al grăirii
de Dumnezeu. De la treapta luminării minţii până la treapta vederii dumnezeieşti lucrează rugăciunea
minţii. Vederea lui Dumnezeu poate dura de la câteva clipe până la câteva zile, însă după aceea omul
10