Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa - Tineretul Ortodox

faptul că novicele „răstigneşte" lumea; el pleacă din lume şi dintre pricinile care îi aţâţă patimile; „şi
eu lumii" arată că viaţa monahală este şi ea „răstignită" în ceea ce priveşte lumea. El dobândeşte
nepătimirea prin har. Este slobozit de patimi. În mănăstiri - şi mai ales în Sfântul Munte - există
cazuri de monahi care au ajuns la vederea Luminii celei necreate. Deci, în mănăstirile cu rânduială,
întemeiate pe predania ortodoxă şi care o înfăţişează, se lucrează toate cele trei trepte ale vieţii
duhovniceşti. Fiecare mănăstire care funcţionează în predania ortodoxă este o obşte apostolică
organică. Monahismul se mai cheamă şi viaţă apostolească, iar călugării se numesc apostoli şi
mucenici, pentru că au harul apostoliei şi al muceniciei.
Obştile apostolice
- Spuneaţi că fiecare mănăstire care funcţionează în predania ortodoxă este o obşte apostolică
organică. Vreţi să spuneţi că obştile apostolice trăiau monahiceşte ?
- Desigur, aşa trăiau. Dacă citim întâia Epistolă a Apostolului Pavel către Corinteni, vedem
limpede că în Corint existau toate categoriile de creştini. Erau prooroci, care erau teologii, căci
proorocia se identifică cu teologia şi teolgia cu proorocia. Existau oameni cu rugăciunea minţii, adică
aveau darul vorbirii în limbi, şi erau şi oameni care aveau darul deosebirii duhurilor. Apostolul
Pavel, cum se vădeşte în Epistola aceasta, avea atât darul rugăciunii minţii, cât şi darul teologiei. De
aceea credem că, atunci când o parohie trăieşte după predania ortodoxă, are între membrii ei oameni
care aparţin tuturor treptelor desăvârşirii duhovniceşti. Prin urmare, a face să trăiască o parohie nu
trebuie să însemne doar activităţi sociale sau colecte de fonduri, ci, în primul rând, trebuie să se
asigure tratamentul vindecător al Bisericii şi să fie pus la îndemâna oricărei persoane care îl caută şi
are urgentă nevoie de el.
- Este cu putinţă să găsim în lume o astfel de parohie, unde meşteşugul tămăduitor să fie
aplicat? -întrebă Athanasie.
- Aceasta este experienţa şi învăţătura vieţii bisericeşti; fără îndoială că ea este cu putinţă,
atâta vreme cât se află oameni care înfăţişează această învăţătu-ră.Viaţa creştinească este ţinerea
poruncilor lui Hris-tos, care se referă la curăţirea inimii, luminarea minţii, pocăinţă şi tânguire
neîncetată etc. Cu câţiva ani în urmă, a avut loc o conferinţă despre Sfântul Dimitrie. Subiectul era
Sfântul Dimitrie şi idealul monahal. Unii oameni au criticat această poziţie, neputând vedea legătura
Sfântului Dimitrie cu viaţa monahală, însă, gândind astfel, se înşelau. Sfântul Grigorie Pala-ma,
vorbind despre Sfântul Dimitrie, îl înfăţişează ca pe un călugăr, lăudând virtuţile fecioriei, sărăciei şi
ascultării sale de poruncile lui Hristos. Mai mult, dacă citim Epistolele Sfântului Apostol Pavel,
trimise Bisericilor alcătuite din oameni căsătoriţi, ne dăm seama că el vorbeşte de rugăciune
neîncetată, de îndumnezeire etc.
Monahismul apusean şi cel ortodox
- Aţi spus mai înainte că, atunci când monahismul urmează predania ortodoxă şi când
mănăstirile sunt rânduite în chip ortodox, ele păstrează meşteşugul tămăduirii. Cu alte cuvinte, există
şi mănăstiri care nu funcţionează după predania ortodoxă ? - întrebă Părintele Filip.
- Da, sunt şi astfel de cazuri. Secularizarea care există astăzi printre creştini se poate găsi şi în
mănăstiri. Este o deosebire clară între monahismul din Apus şi cel ortodox. Monahismul apusean se
istoveşte în acţiuni sociale şi slujire exterioară, adică slujire intelectuală. Desigur, există cazuri
izolate de călugări care duc o viaţă lăuntrică. Dar nici măcar aceştia nu se pot elibera de un moralism
sterp. În monahismul ortodox există un desăvârşit tratament de vindecare - alcătuit din curăţire,
luminare şi îndumnezeire. Monahismul apusean a fost creat în încercarea de a reînsufleţi Biserica.
Monahii ortodocşi nu se străduiesc să reînvie Biserica ori s-o mântuiască, ci se străduiesc să se vindece
trăind în Biserică. Acesta este darul monahismului ortodox. Mulţi oameni vorbesc de valoarea
monahismului şi de Sfântul Munte care a păstrat mulţime de comori de artă şi arhitectură, vreme de
atâtea veacuri. Într-adevăr, putem încuviinţa că monahismul dăruieşte şi la acest nivel. Însă socotim
ca pe cel mai mare dar al său păstrarea tratamentului vindecător al Bisericii. Căci aceasta ne dă
60