Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa - Tineretul Ortodox

spre a-i ajuta pe cei care vor să se curăţească; preotul trebuie să se afle pe treapta luminării minţii, ca
să ducă poporul la această stare şi să primească Botezul Duhului. Şi, în sfârşit, episcopul trebuie să se
afle pe treapta vederii duhovniceşti, spre a fi în stare să-i călăuzească pe cei care voiesc să ajungă
acolo. Învăţătura aceasta trebuie transmisă celor care vor să o experieze. Vorbind despre harul lui
Dumnezeu, care sălăşluieşte în inimă, ca şi despre multe alte adevăruri ortodoxe, Sfântul Simeon
Noul Teolog a adus o mare reînviere în rândul poporului, în ciuda violentei reacţii împotriva sa. La
fel au făcut şi alţi Părinţi.
- Dar eu sunt preot, şi nu mă simt curăţit cu inima. Nu am bunătăţile duhovniceşti cu care
Biserica doreşte să fiu împodobit. Ce se va întâmpla cu mine ?
- Întrebarea dumneavoastră este şi grea, şi uşoară. Este grea, pentru că atinge o problemă
personală de care omul se poate îngriji împreună cu duhovnicul său. Nu cred că poate fi suficient
adâncită în această convorbire. Dar este şi o întrebare uşoară, deoarece, dacă simţim că nu suntem
aşa cum ne cere Predania Bisericii, singurul lucru pe care-l putem face este să ne săvârşim lucrarea în
popor întemeindu-ne pe tratamentul de vindecare al Sfinţilor Părinţi. Trebuie să spunem ce spun
Sfinţii Părinţi, dacă nu avem o expe-riere personală. Dacă preoţii nu au ei înşişi experie-rea personală
a acelei învăţături - adică nu ştiu ce este curăţirea inimii şi luminarea minţii - este cumplit lucru să nu
urmeze învăţătura sfinţilor îndumnezeiţi ai Bisericii, prin aplicarea meşteşugului lor de vindecare. Şi
lucrul cel mai rău dintre toate este să vorbească împotriva Părinţilor, practicând un tratament antropocentric
întemeiat pe învăţătura unor pedagogi şi psihologi nepreschimbaţi. Prin urmare, aceştia nu
vor fi în stare să-i tămăduiască pe oameni, mai ales pe cei care caută a fi tămăduiţi. Astfel că oamenii
sunt dezamăgiţi, căutându-şi adăpost la psihiatri şi vraci care nu fac decât să le sporească frustrarea.
Şi, într-adevăr, mulţi oameni ajung să ceară de la preoţi lucrurile pe care ar trebui să le dea statul. Să
ştiţi, nu este dezamăgire mai mare decât aceasta.
- În orice caz, spuse Irina, şi dumneavoastră ad-miteţi că nu toţi preoţii sunt potriviţi să
tămăduiască oamenii.
- Desigur, nu tăgăduiesc acest lucru. Mulţi dintre noi sunt nepotriviţi pentru slujirea
duhovnicească. Tocmai de aceea s-a dezvoltat monahismul şi mulţi creştini îşi află mângâiere la
călugării „cei plini de har", care deţin cunoaşterea meşteşugului vindecător, fiindcă ei înşişi au trecut
mai întâi prin curăţirea şi luminarea minţii. Mii de oameni, mii de tineri cercetează pe aceşti călugări
în mănăstirile, peşterile şi colibele din Sfântul Munte. Nu o fac din dispreţ pentru preoţie şi slujirea
preoţească. Ei îi cinstesc pe episcopi şi pe preoţi. Cu toate acestea, în cele ce ţin de viaţa lăuntrică -
aşa cum ar fi curăţirea inimii, rugăciunea minţii, slobozirea de gânduri, preschimbarea patimilor etc.
- găsesc o învăţătură şi, mai ales, o trăire deplină la oamenii care se străduiesc întru preschimbarea
lor lăuntrică. Fie că sunt preoţi în lume sau călugări în mănăstiri, aceşti oameni sunt duhovnicii prin
excelenţă, căci ei sunt adevăraţii teologi.
Legătura între teologie şi duhovnicie
- Care este legătura teologiei cu duhovnicia ? - întrebă Athanasie.
- Un teolog, aşa cum am explicat, este cel care vorbeşte despre Dumnezeu. Totuşi, pentru a
vorbi despre Dumnezeu fără greşeală, trebuie să dobândeşti cunoaşterea lui Dumnezeu. Cunoaşterea
lui Dumnezeu este părtăşie, unire cu Dumnezeu; este vedere a lui Dumnezeu. Deci, cel care ajunge la
cunoaşterea personală a lui Dumnezeu, cunoaşte de îndată deosebirea între Dumnezeu şi diavol. Ştie
bine că cele zidite şi cele nezidite nu au nimic în comun. Astfel distinge fără greş energiile diavolului
de energiile lui Dumnezeu. Deci teolog este în primul rând cel care poate face deosebire între
energiile create şi cele necreate. Acel om îi poate călăuzi pe fiii săi duhovniceşti cu mare uşurinţă. Iar
călăuzirea duhovnicească este în primul rând iscusinţa de a face această deosebire. Altfel spus, în
drumul său spre curăţire şi, în general, către îndumnezeire, omul dă piept cu prima şi marea piedică
ce-i vine de la diavol, care foloseşte multe căi spre a-l înşela. Se poate preschimba chiar în lumină,
pretinde că este Dumnezeu şi cere închinare. De asemenea, cel care purcede la nevoinţa lăuntrică va
avea de luptat împotriva gândurilor şi a patimilor. Cum poate cineva să ştie că un gând vine de la
Dumnezeu, şi nu de la diavol ? Părintele duhovnicesc, care are darul deosebirii duhurilor, poate
34